1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
„Copiilor lui Israel,
Ai să le spui în acest fel:
2 „Atunci când întâmpla-se-va,
Păcat să facă cineva,
Călcând, fără de voia lui –
Cumva – porunca Domnului,
Înfăptuind, făr’ a fi vrut,
Lucruri ce nu sunt de făcut,
Iată ce trebuie-mplinit:
3 Când preotu-a păcătuit –
Deci tocmai cel care avea
Făcută-asuprăi ungerea –
Şi astfel, vina s-a întins
Încât – de ea – a fost cuprins
Întreg poporul, să se ducă
Şi Domnului să Îi aducă
Apoi, ca jertfă, un viţel.
Fără cusur, să fie el,
Pentru că este-a lui menire
Drept jertfă pentru ispăşire,
Ce trebuie-a fi dăruită
Pentru greşeala săvârşită.
4 Luat va fi viţelu-acel
Şi dus la Domnul fi-va el.
Când are să-l înfăţişeze,
Pe capul lui, să îşi aşeze
Mâna – în faţa cortului –
Şi-acolo-apoi – la uşa lui –
Să îl înjunghie, de-ndat’.
5 Preotul – care-a căpătat
Ungerea sfântă-a Domnului –
Va merge, cu sângele lui,
În cortul întâlnirii. El,
6 În sângele-acelui viţel,
Să-şi vâre-apoi, degetul lui,
Stropind ‘naintea Domnului –
În faţă la perdeaua care,
Locaşul sfânt, în el, o are –
De şapte ori, şi să ajungă
7 Apoi, în urmă, ca să ungă –
Cu sângele viţelului –
Şi coarnele altarului
Pentru tămâi mirositoare,
Al cărui loc de aşezare
Este-n lăuntru cortului,
Pus înaintea Domnului.
Cu sângele rămas, apoi
Se va întoarce înapoi,
Către a cortului intrare,
Mergând înspre altarul care,
La arderea de tot, serveşte.
Aici, sângele trebuieşte
A fi, în urmă, lepădat.
Deci el va trebui vărsat,
La poalele altarului.
8 Să-i ia apoi, viţelului –
Drept jertfă pentru ispăşire –
Grăsimea, cum v-am dat de ştire
Că trebuieşte procedat.
Deci iată ce va fi luat:
Grăsimea de pe măruntaie;
Apoi trebuie să se taie
Grăsimea ce ţine de ele –
De măruntaiele acele –
9 Cei doi rărunchi, grăsimea lor,
Apoi grăsimea coapselor
Şi prapurul de pe ficat.
El trebuie a fi luat
Cu totul, căci va fi desprins
De la rărunchi, unde e prins.
Deci părţile acestea, toate,
De preot, trebuiesc luate,
10 Căci el le va lua în felul
În care e luat viţelul
Adus – precum v-am dat de ştire –
Ca jertfă pentru mulţumire.
Părţile-acelea aşadar,
Arse-au să fie, pe altar.
11 Pielea, capul berbecului,
Picioarele şi carnea lui,
Cu măruntaiele lui toate
Şi balega, vor fi luate –
12 Deci tot ce-a mai rămas din el,
Adică din viţelu-acel –
Şi duse fi-vor, într-un loc,
Unde-au să fie arse-n foc.
Din tabără, veţi scoate dar,
Toate aceste resturi, iar
Locul unde le-aţi aruncat
Trebuie-a fi un loc curat.”
13 „Dacă poporul a greşit –
Deci dacă a păcătuit
Într-o anume-mprejurare,
Cumva, întreaga adunare –
Şi fără voie-a săvârşit
Ceea ce nu-i e-ngăduit
Să făptuiască nimănui
Călcând porunca Domnului –
Făcându-se toţi vinovaţi –
Iată cum o să procedaţi:
14 Dacă păcatul săvârşit
Astfel, a fost descoperit,
Voi trebuie să aveţi ştire
Că jertfă pentru ispăşire,
Îmi veţi aduce, un viţel.
La cortul întâlnirii, el
Va trebui adus. Apoi,
15 Bătrânii care sunt la voi,
Să-şi pună, peste capul lui,
Mâinile-n faţa Domnului.
Apoi să fie-njunghiat,
16 Iar preotul, ce-a căpătat
Ungerea sfântă-a Domnului,
Va merge, cu sângele lui,
În cortul întâlnirii. El,
17 În sângele-acelui viţel,
Să-şi vâre-apoi degetul lui,
Stropind ‘naintea Domnului –
În faţă la perdeaua care,
Locaşul sfânt, în el o are –
De şapte ori, şi să ajungă
18 După aceea, ca să ungă
Şi coarnele altarului,
Aflat în cortul Domnului.
Cu sângele rămas, apoi,
Se va întoarce înapoi,
Către a cortului intrare,
Mergând înspre altarul care,
La arderea de tot, serveşte.
Aici, sângele trebuieşte,
În urmă, a fi lepădat.
Deci el va trebui vărsat,
La poalele altarului.
19 Grăsimea dobitocului –
Grăsimea jertfei dată-n dar –
Să fie arsă, pe altar.
20 Pe urmă, procedaţi la fel,
Cum aţi făcut cu-acel viţel
Dat jertfă pentru ispăşire.
Aşa precum v-am dat de ştire,
Voi o să faceţi, negreşit.
Când ispăşiri a săvârşit
Preotul, astfel, pentru voi,
Veţi căpăta iertare-apoi.
21 Cu ce rămâne, din viţel,
Aveţi a proceda la fel,
Precum cu primul aţi lucrat.
Deci ce rămâne, e luat
Şi dus e-ntr-un anume loc,
Pentru că, ars, va fi, în foc.
Aceasta este jertfa care
E pentru-ntreaga adunare,
Dată – precum v-am dat de ştire –
Drept jertfă pentru ispăşire.”
22 „Dacă cumva, s-a nimerit
Şi-un cap de-al vostru a greşit,
Călcând – fără de voia lui –
Astfel, porunca Domnului –
Înfăptuind, făr’ a fi vrut,
Lucruri cari nu sunt de făcut –
Iată ce trebuie-mplinit:
23 Dacă a fost descoperit
Păcatu-acela, el să ia,
Un ţap şi jertfă să Mi-l dea.
Ţapul, pe care Mi-l dă Mie,
Fără cusur, voiesc să fie!
24 Luat va fi ţapul acel
Şi dus, la Domnul, va fi el.
Când are să-l înfăţişeze,
Pe capul lui, să îşi aşeze
Mâinile sale şi-apoi are
Să-l junghie, în locul care
E pentru arderea de tot.
Această jertfă o socot –
Aşa precum v-am dat de ştire –
Drept jertfă pentru ispăşire.
25 Sângele jertfei ce s-a dat,
De preot, trebuie luat,
Pentru a unge-apoi, cu el,
Coarnele-altarului acel,
Pe care voi îl folosiţi,
Arderi de tot, când Îmi jertfiţi.
Restul de sânge-al ţapului,
La poalele altarului,
Va trebui a fi vărsat –
Când ungerea s-a încheiat.
26 Grăsimea jertfei dată-n dar
Să fie arsă, pe altar,
Ca jertfă pentru mulţumire.
Astfel se face ispăşire,
Pentru păcatul săvârşit
De căpetenii. Negreşit
Că ispăşirile cerute,
De către preot sunt făcute.
27 Atunci când întâmpla-se-va
Ca să greşească cineva,
Călcând, fără de voia lui –
Cumva – porunca Domnului,
Înfăptuind, făr’ a fi vrut,
Lucruri cari nu sunt de făcut,
Şi dacă este omu-acel,
Un om de rând, în Israel,
Iată ce trebuie-mplinit:
28 Dacă a fost descoperit
Păcatu-acela, el să ia,
O iadă, jertfă să Mi-o dea.
Iada, pe care Mi-o dă Mie,
Fără nici un cusur să fie.
29 Când are s-o înfăţişeze,
Pe capul ei, să îşi aşeze
Mâinile sale şi-apoi are
S-o junghie, în locul care
E pentru arderea de tot.
Această jertfă o socot –
Aşa precum v-am dat de ştire –
Drept jertfă pentru ispăşire.
30 Sângele jertfei ce s-a dat,
De preot trebuie luat,
Pentru a unge-apoi, cu el,
Coarnele-altarului acel,
Pe care voi îl folosiţi,
Arderi de tot, când Îmi jertfiţi.
Restul de sânge-al jertfei lui,
La poalele altarului,
Va trebui a fi vărsat –
Când ungerea s-a încheiat.
31 Grăsimea jertfei dată-n dar,
Să fie arsă pe altar,
Ca jertfă pentru mulţumire.
Astfel, se face ispăşire,
Pentru păcatul săvârşit,
De oameni simpli. Negreşit
Că ispăşirile cerute,
De către preot sunt făcute.
Greşeala îi va fi iertată,
Prin jertfa care a fost dată,
Prin care, un miros plăcut,
Lui Dumnezeu, I S-a făcut.
32 De va aduce omu-acel –
Pentru păcatul său – un miel,
Să fie parte femeiască.
Fără cusur să se vădească,
33 Iar când o să-l înfăţişeze,
Pe capul lui, să îşi aşeze
Mâinile sale şi-apoi are
Să-l junghie, în locul care
E pentru arderea de tot.
Această jertfă o socot –
Aşa precum v-am dat de ştire –
Drept jertfă pentru ispăşire.
34 Sângele jertfei ce s-a dat,
De preot trebuie luat,
Pentru a unge-apoi, cu el,
Coarnele-altarului acel,
Pe care voi îl folosiţi,
Arderi de tot, când Îmi jertfiţi.
Restul de sânge-al mielului,
La poalele altarului,
Va trebui, apoi, vărsat –
Când ungerea s-a încheiat.
35 Grăsimea mielului luată
Va fi de către preot, toată,
Precum se face şi-aveţi ştire,
La jertfa pentru mulţumire.
Apoi s-o ardă pe altar,
Pe jertfele de pe-al său jar,
Cari pentru Domnu-s rânduite
Şi sunt, de flăcări, mistuite.
Preotul – prin a sa menire –
Astfel, va face ispăşire,
Iar omul – pentru-al său păcat –
Iertare va fi căpătat.”