1 Lui Moise şi Aron, apoi,
Le-a vorbit Domnul, şi-a zis: „Voi,
2 Copiilor lui Israel,
Vorbiţi-le în acest fel:
„Din dobitoacele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Iată acum, anume care,
Îngăduite-s, drept mâncare:
3 Un dobitoc dacă luaţi
Pentru mâncare, vă uitaţi –
Mai înainte – la copită,
Căci trebuie-a fi despărţită.
Iar dacă dobitocul are,
Unghii, la ale lui picioare,
Să ştiţi că trebuie cătate
Ca să vedeţi, de-s despicate.
Iar pe deasupra, să se ştie:
Rumegător, voiesc să fie.
4 Să nu mâncaţi rumegătoare
Care, la ale lor picioare,
N-au unghiile despicate.
Cămile nu vor fi mâncate,
Cu toate că-s rumegătoare,
Căci unghia de la picioare,
La ele, nu e despicată.
Cămila, deci, e necurată.
5 Nici iepurele cel de casă,
Nu trebuie mâncat, la masă.
Deşi este rumegător,
Unghia sa, de la picior,
Nu-i despicată. Negreşit,
Ca necurat va fi privit.
6 Să nu-l mâncaţi nici pe cel care
Va rumega, însă nu are
Unghia-ndouă despicată.
Şi animalu-acesta, iată,
Aşa precum am poruncit,
Ca necurat, va fi privit.
7 Nici porcul – seama să luaţi –
Nu aveţi voie să-l mâncaţi,
Cu toate că a lui copită
Este, în două, despărţită.
Chiar dacă unghia arată –
Precum se cere – despicată,
Porcii nu rumegă; să ştiţi,
Drept necuraţi, să îi priviţi.
8 Să nu mâncaţi din carnea lor.
Apoi, de hoitul porcilor,
Să nu v-atingeţi, ci să ştiţi
Ca, necurat, să îl priviţi.
9 Din vietăţile aflate
În ape, pot a fi mâncate
Cele ce au înotătoare
(Aripi) şi solzi şi sunt în mare,
Ori sunt în apele din râuri
Sau sunt aflate în pârâuri.
10 Să vă feriţi, mâna, a pune –
Şi să priviţi ca urâciune –
Pe cele fără-notătoare,
Sau fără solzi, cari sunt în mare,
Sau cari se află în pârâuri,
Ori sunt în apele din râuri.
11 La carnea lor, să nu poftiţi,
Iar hoitul lor să îl priviţi
Drept urâciune. Astfel, toate
12 Vieţuitoarele aflate
În ape, care – aripi – n-au
(Înotătoare-adică), sau
Lipsite sunt de solzi, să ştiţi,
Drept urâciuni să le priviţi.
13 Din păsări, iată, vă voi spune,
Ce să priviţi, ca urâciune
Şi cari nu sunt îngăduite
A fi, la masă, folosite:
Întâi, e vulturul, oprit;
Gripsoru-apoi şi, negreşit,
Urmează vulturul de mare
14 Şi şorecarul, după care
Şoimul şi neamul şoimului,
15 Corbul şi soiurile lui;
16 Struţ, bufniţă, să nu mâncaţi.
Nici pescărel să nu gustaţi,
Şi nici carnea coroiului,
Sau carnea neamurilor lui;
17 Nici huhurez să nu gustaţi;
Heretele să nu-l mâncaţi.
De cocostârc să vă feriţi.
18 Nici lebede să nu poftiţi,
Nici pelicanul; după care,
Urmează corbul cel de mare,
19 Barza, carnea bâtlanului
Şi tot ce e din neamul lui;
Din pupăză să nu gustaţi,
Nici liliac să nu mâncaţi.
20 Ca urâciune, voi să ştiţi,
Că trebuie ca să priviţi
Orişice fel de târâtoare,
Cari umblă pe patru picioare
Şi care, şi să zboare, poate.
21 Din târâtoare, dintre toate
Acele care pe picioare
Pot a umbla şi pot să zboare,
Ca să mâncaţi e-ngăduit
Doar cele care s-au vădit
Că au, mai lung, fluierul care
Piciorul din ‘napoi îl are,
Putând să sară pe pământ:
Ele îngăduite sânt.
22 Dec, iată ce sunteţi lăsaţi –
Dacă veţi vrea – ca să mâncaţi:
Lăcustele „solam” chemate,
„Hargol” apoi, fiind urmate
Doar de „hagab” şi soiul lor,
Din tot neamul lăcustelor.
23 Pe celelalte târâtoare
Cari umblă pe patru picioare
Şi care zboară, vă pot spune,
Să le priviţi drept spurcăciune.
24 De ele, nu v-apropiaţi,
Căci vă vor face necuraţi.
Dacă se-atinge cineva,
De ale lor hoituri, cumva,
Poate a fi încredinţat
Că până seara-i necurat.
25 Acela care, hoituri, cară,
E necurat până pe seară –
De-a dus lăcustele acele,
Va trebui, haina, să-şi spele.
26 Atunci când întâmpla-se-va
Să se atingă cineva –
Din întâmplare, în vreun loc –
De orice fel de dobitoc
Cu unghia nedespicată
Fiind toată dintr-o bucată,
Sau cu copita ne-mpărţită –
Întreagă, deci nedespărţită –
Şi cari nu rumegă, să ştiţi,
Drept necurat, să îl priviţi.
27 Deci să priviţi ca necurate,
Acele dobitoace – toate –
Care cu patru labe sânt,
Putând să umble, pe pământ.
Astfel, oricine din popor
De va atinge hoitul lor,
Tot necurat are să fie,
Până când seara o să vie.
28 Până în seară-i necurat
Cel care, hoituri, a purtat,
Din dobitoacele acele,
Şi trebuie, haina, să-şi spele.
Aceste dobitoace – toate –
Să le priviţi ca necurate.
29 Din vietăţile cari sânt
Pe faţa-ntregului pământ –
Şi se târăsc – vor fi-nşirate
Acele care-s necurate:
Cârtiţa, şoarecele-apoi,
Şopârla după al ei soi;
30 Ariciul este necurat;
De broască, el este urmat;
Broasca ţestoasă-asemenea:
Tot necurată e şi ea.
Melcul e necurat şi el;
Cameleonul e la fel.
31 Pe-aceste târâtoare – toate –
Să le priviţi ca necurate.
De se atinge cineva,
De ale lor hoituri, cumva,
Poate a fi încredinţat
Că până-n seară-i necurat.
32 Orişice lucru, peste care
Pică ceva – din întâmplare –
Desprins din hoiturile lor –
Din hoitul târâtoarelor –
Are să fie necurat,
Ori peste ce va fi picat:
Vase de lemn, haine curate –
Din piele sau din sac lucrate –
Sau orişice alt lucru care
E bun de întrebuinţare
Pentru ceva. Aceste toate
Vor fi, în apă, aşezate,
Unde vor trebui să stea,
Pân’ înserarea va cădea.
Doar după ce s-a înserat,
Lucrul acel va fi curat.
33 De va cădea, din întâmplare,
Ceva, din aste târâtoare –
Cari, precum spus-am, moarte sânt –
În vase care-s de pământ,
Tot ce, în vas, va fi aflat,
Are să fie necurat.
Vasul acela, să se ştie
Că spart va trebui să fie.
34 Pe orice lucru de mâncare,
Dacă această apă are
Să cadă, fi-va necurat.
La fel se va fi întâmplat
Cu orice băutură care,
Pentru băut este: oricare
E vasu-n care e aflată,
Să o priviţi ca necurată.
35 Pe orice lucru peste care
Cade ceva, din întâmplare,
Din aste hoituri, voi să ştiţi
Că trebuie să le priviţi
Ca pe ceva ce-i necurat.
36 Când cineva, s-a întâmplat,
Că trupuri moarte, a atins –
Fără să vrea, sau înadins –
Ca necurat priviţi-l voi.
Izvoare şi fântâni apoi –
Pentru că ele-alcătuiesc
Grămezi de ape – trebuiesc
Privite-a fi drept ne-ntinate.
Ale lor ape sunt curate.
37 De va cădea, din întâmplare,
Ceva, peste-o sămânţă care
Urmează a fi semănată,
Ea va rămâne tot curată.
38 Dacă cumva, apă s-a pus,
Peste sămânţă, iar de sus –
Din trupuri moarte – peste ea,
Ceva, se-ntâmplă, a cădea,
Sămânţa fi-va necurată.
39 Dacă se va-ntâmpla, vreodată,
Să piară, ca din întâmplare,
O vită dintre cele care
Date v-au fost, pentru mâncat,
De bună seamă-i necurat
Acela care s-a atins
De ea, voit sau înadins.
El, necurat, are să fie
Până când seara o să vie.
40 Cel care va mânca apoi,
Din acel trup mort, să ştiţi voi
Că necurat are să fie,
Până când seara o să vie.
De-asemenea, omul acel
Cari poartă trupul mort, şi el
Are să fie necurat,
Până când se va fi-nserat.
El va mai trebui să-şi spele,
Apoi, şi hainele acele
Cu care fost-a îmbrăcat
Când, trupul mort, el l-a purtat.
41 Din târâtoare, câte sânt,
Acelea care, pe pământ,
Se târâiesc, sunt necurate;
Ele nu pot a fi mâncate.
42 Din târâtoare, câte sânt,
Aflate pe acest pământ,
Să nu mâncaţi din cele care
Un mare număr de picioare –
Pentru-a putea să umble – au;
Nici dintre cele care stau
Pe patru labe; apoi iar,
De cele cari pe burtă doar,
Se pot târî, să vă feriţi,
Căci necurate sunt, să ştiţi.
Toate acestea – vă pot spune –
Priviţi-le ca urâciune.
43 Deci voi aminte să luaţi,
Ca nu cumva să vă spurcaţi,
Prin târâtoarele acele.
Voiesc să vă feriţi, de ele,
44 Pentru că Eu sunt Domnul. Eu
Voi fi al vostru Dumnezeu.
De-aceea, voi să vă sfinţiţi,
Căci vreau ca toţi, sfinţi, să Îmi fiţi,
Aşa precum, sfânt, sunt şi Eu.
Deci voi să vă feriţi, mereu,
De târâtoarele cari sânt,
În lumea voastră, pe pământ.
De ele, să vă depărtaţi,
Să nu vă faceţi necuraţi,
45 Căci Eu sunt Domnu-Acela care
Din a Egiptului strânsoare,
Cu al Meu braţ, v-am apucat,
V-am scos şi v-am eliberat,
Să fiu al vostru Dumnezeu.
Fiţi sfinţi, aşa cum sunt şi Eu!
46 Aceasta-i legea privitoare
La păsări, la vieţuitoare
Aflate-n apele ce sânt,
La vitele de pe pământ,
Precum şi la vieţuitoare
Cari parte fac din târâtoare.
47 V-am dat această lege: voi,
Prin ea, aveţi a şti apoi,
Ce este, sau ce nu-i curat,
Şi ce e voie de mâncat.”