1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Copiilor lui Israel,
Tu să le spui, în acest fel:
„Iată care-i porunca dată,
Pentru femeia-nsărcinată:
De are ca să zămislească
Un prunc de parte bărbătească,
Ea, şapte zile, să se ştie
Că necurată va să fie.
Deci necurată va fi ea,
Ca şi atunci când îi venea
Vremea sorocului. Apoi,
3 A opta zi, trebuie voi,
Copilul, ca să îl luaţi
Şi împrejur să îl tăiaţi.
4 Treizeci şi trei de zile, ea –
Femeia – trebuie să stea,
De sânge, să se curăţească.
În acest timp, să se ferească
Să nu atingă lucruri sfinte.
De-asemenea, să ia aminte
Că până nu i se-mplineşte
Timpul în cari se curăţeşte,
La sfântul Meu locaş, să ştie
Că e oprită ca să vie.
5 Dacă cumva, naşte o fată,
Doar paişpe zile-i necurată –
Ca şi atunci când îi venea
Sorocul. Să rămână ea,
De sânge, să se curăţească,
Până când o să se-mplinească
Şaizeci şi şase zile. Iar
6 Când împlineşte aşadar,
Vremea în care-i curăţată –
După băiat sau după fată –
Să vină-n uşa cortului
Şi să îi dea, preotului,
Un miel de-un an, care-l socot
Să fie ardere de tot.
Doi pui de porumbel să dea,
Sau dacă nu, o turturea.
Aceştia vor avea menire
De jertfă pentru ispăşire
7 Preotu-n urmă să le ia
Şi, ispăşire, pentru ea,
Să facă-n faţa Domnului,
Jertfindule-n ‘naintea Lui.
Astfel, prin jertfa dăruită,
Femeia este curăţită
De scurgerea sângelui ei.
Aceasta e, pentru femei,
O lege care le e dată
Când au născut băiat sau fată.
8 Dacă nu poate da un miel,
Să dea doi pui de porumbel,
Sau să dea două turturele.
Să fie păsările-acele
Drept jertfe: una o socot
A fi o ardere de tot,
Şi-a doua va avea menire
De jertfă pentru ispăşire.
Preotu-n urmă să le ia
Şi, ispăşire, pentru ea,
Să facă-n faţa Domnului,
Jertfindu-le-naintea Lui.
Astfel, prin jertfa dăruită,
Femeia fi-va curăţită.”