1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Către Aron şi fiii lui,
Şi-asemenea poporului,
Vei spune: „Domnul a vorbit
Şi iată ce a poruncit:
3 „Când cineva, din Israel,
Un bou, o capră, sau un miel,
În tabără a-njunghiat –
Ori în afară l-a tăiat –
4 Şi nu aduce vita lui,
Apoi, la uşa cortului,
Ca să-l aducă aşadar,
În faţa Domnului, drept dar,
De sângele ce l-a vărsat,
Omul se face vinovat;
Acesta, fără îndoială,
Îi va fi pus la socoteală.
Cel care astfel a greşit,
Voiesc să fie nimicit,
Din mijlocul poporului –
Aceasta e pedeapsa lui!
5 De-aceea, ai lui Israel
Copii vor proceda astfel:
Ei nu îşi vor înjunghia
Jertfa, pe câmp, ci au s-o ia
Ca, preotului, să o ducă.
Acesta are s-o aducă,
Apoi, la uşa cortului,
S-o pună-n faţa Domnului,
Ca jertfă pentru mulţumire.
6 Preotul, prin a lui menire,
Cu jertfa ce o s-o primească –
Cu al ei sânge – să stropească
Peste altarul Domnului
Aflat la uşa cortului.
Apoi, să ardă, pe altar,
Grăsimea jertfei dată-n dar,
Căci astfel, un miros plăcut,
Îi va fi, Domnului, făcut.
7 Să nu-şi aducă jertfa lor,
Ca să o dea idolilor
Cu care, încă, mai curvesc,
Pentru că Eu le dăruiesc
O lege care vreau să fie
Ţinută, pentru veşnicie,
De oamenii ăstui popor,
Precum şi de urmaşii lor.
8 Tu să le spui, în acest fel:
Dacă vreun om, din Israel,
Sau vreun străin cari locuieşte,
La voi, în ţară, îndrăzneşte,
O ardere de tot, s-aducă –
Ori altă jertfă – făr’ s-o ducă
9 Întâi, la uşa cortului,
S-o-nfăţişeze Domnului,
Omul acela – negreşit –
Are să fie nimicit.”
10 „Dacă un om, din Israel –
Sau din străini-aflaţi la el –
Mănâncă sânge, va vedea
Că-Mi voi întoarce Faţa Mea,
Îndată, împotriva lui –
Deci împotriva omului
Care, cu sânge, s-a hrănit –
Şi astfel, fi-va nimicit.
11 Vă spun că viaţa trupului –
(Sufletul) – e-n sângele lui.
V-am dat sângele aşadar,
Ca voi să-l puneţi pe altar,
Pentru că este-a lui menire
De a vă face ispăşire
Pentru al vostru suflet. Iată,
Prin viaţa care e aflată
În sânge, voi să aveţi ştire
Că vi se face ispăşire.
12 Copiilor lui Israel,
De-aceea le-am vorbit astfel:
„Mereu, opriţi, o să fiţi voi,
Ca să mâncaţi sânge; şi-apoi,
Oprit e şi străinul care
Este la voi, în adunare.
13 Dacă vreun om, din Israel –
Sau vreun străin aflat în el –
Ucide-o fiară, la vânat,
Ori păsări, bune de mâncat,
Să verse sângele pe care
Al său vânat, în el, îl are,
Căci trebuie, cu a sa mână,
Să-l învelească, în ţărână,
14 Pentru că viaţa trupului,
Aflată e-n sângele lui.”
De-aceea-am zis, în acest fel,
Copiilor lui Israel:
„Cu nici un chip, să nu mâncaţi,
Sângele trupului. Aflaţi
Că este viaţa trupului,
Ascunsă în sângele lui.
Cel ce, cu sânge, s-a hrănit,
Are să fie nimicit!
15 Oricare om, din Israel –
Străin sau băştinaş, la fel –
Atunci când întâmpla-se-va
Că are a mânca, cumva,
Carne, din fiara sfâşiată
Sau care, moartă, e aflată,
Să-şi spele haina, imediat,
Să-şi scalde trupul. Necurat,
Omul acela o să fie,
Până când seara o să vie.
Apoi, va fi, din nou, curat.
16 Dar dacă el nu s-a scăldat
Şi haina nu-i e curăţită,
Fărădelegea săvârşită
Prin carnea ce a fost mâncată,
Asupra lui, va fi purtată.”