1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Copiilor lui Israel,
Tu să le spui, în acest fel:
„Eu sunt al vostru Domn, mereu.
Eu sunt al vostru Dumnezeu.
3 Nu faceţi ceea ce-aţi văzut
Că, în Egipt, a fost făcut,
În vremea-n care-aţi locuit
Acolo. Nu e-ngăduit,
De-asemenea, să faceţi voi
Ceea ce veţi vedea apoi,
Că fac cei care locuiesc,
În ţara ce vi-o dăruiesc –
În Canaanul către care,
Eu vă conduc. Deci, grijă mare
Va trebui să arătaţi
Ca, de la ei, să nu luaţi
Vreun obicei. Atenţi să fiţi:
4 Poruncile-Mi să le-mpliniţi,
Să mai păziţi legile Mele
Şi să umblaţi, mereu, în ele,
Căci vă sunt Domn şi Dumnezeu.
5 Păziţi-Mi legile, mereu,
Şi-asemeni, poruncile Mele.
Acela va trăi, prin ele,
Cari le-mplineşte, pe pământ,
Căci Eu am spus. Eu, Domnul, sânt!
6 Permis nu-i este omului,
Să îşi atingă ruda lui
Care, de sânge, e vădită,
Voind a-i fi descoperită
Ruşinea, goliciunea. Eu
Sunt Domnul şi voi fi, mereu!
7 Nu dezveli, la al tău tată,
Tu, goliciunea lui, vreodată.
Nu dezveli, pe nici o cale,
Tu, goliciunea, mamei tale.
Să n-o descoperi, ci ia seamă,
Pentru că ea îţi este mamă.
8 N-o dezveli nici pe cea care,
Al tău tată, soaţă, o are,
Căci goliciunea soaţei lui,
E goliciunea tatălui.
9 Nu dezveli, pe nici o cale,
Nici goliciunea sorei tale,
Căci fiică e, pentru-al tău tată
Şi e a mamei tale fată –
Chiar dacă-n casă s-a născut,
Sau de, afară, a crescut.
10 Nu dezveli, căci este rău,
Nicicând, fiicei fiului tău,
Ruşinea; şi pe nici o cale,
Nici cea a fiicei fetei tale –
Căci goliciunea-i, nu uita,
Este chiar goliciunea ta.
11 Nu dezveli, căci este rău,
Fiicei soaţei tatălui tău,
Ruşinea ei, căci s-a născut
Din tatăl tău. Deci, ai văzut,
Acuma, din toate aceste,
Că astă fată soră-ţi este.
12 Nu dezveli, căci este rău,
Nicicând, sorei tatălui tău,
Ruşinea ei, pentru că iată:
Ea este rudă cu-al tău tată.
13 Nu dezveli, pe nici o cale,
Ruşinea sorei mamei tale,
Căci rudă este – nu uita –
De-aproape dar, cu mama ta.
14 Să nu descoperi, căci e rău,
Tu, fratelui tatălui tău,
Cu nici un chip, ruşinea lui.
Să nu tinzi la nevasta lui,
Pentru că soaţa-i – nu uita –
Este, de fapt, mătuşa ta.
15 Nu dezveli, pe nici o cale,
Tu, goliciunea norei tale,
Pentru că faci un lucru rău,
Căci ea-i soaţa fiului tău.
16 De-asemenea, ascultă-acum:
Să nu descoperi, nicidecum,
Ruşinea soaţei fratelui,
Căci este goliciunea lui.
17 Nu-i dezveli, unor femei –
Şi-asemenea, nici fiicei ei –
Tu, goliciunile, vreodată,
Căci fapta ta e necurată.
Pe fata fiului pe care
Ştii că acea femeie-l are,
Să nu-ndrăzneşti ca să o iei –
Şi nici pe fiica fetei ei –
Să le descoperi goliciunea.
Arată-ţi dar, înţelepciunea,
Căci rude-ţi sunt, precum ai ştire.
Să nu faci vreo nelegiuire.
18 Tu să nu iei, pe nici o cale,
Cumva, pe sora soaţei tale.
Nu-i dezveli, în nici un caz,
Ruşinea, ca să-i faci necaz
Nevestei tale, cât trăieşte.
De-aşa ceva, tu te fereşte!
19 Să nu te-apropii, niciodată,
De vreo femeie cari, aflată,
E la soroc. Să nu-ndrăzneşti,
Ruşinea, să i-o dezveleşti.
20 Să nu te-mpreuni, căci e rău,
Cu soaţa seamănului tău –
Să nu te pângăreşti, cu ea.
21 Întotdeauna, vei veghea
Ca, lui Moloh, să nu-ţi jertfeşti
Copiii. Să nu pângăreşti
Tu, Numele Meu, pe pământ,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
22 Să nu te culci cu un bărbat
Aşa precum te-ai fi culcat
Cu o femeie. Îţi pot spune,
Că ăst fapt e o urâciune.
23 Să nu se culce nimenea,
Cu vitele. De-asemenea,
Toate femeile-s oprite
Ca să se-apropie de vite,
Voind, cu ele, să curvească.
Femeile să se ferească
De aste fapte, căci se ştie
Că sunt o mare mişelie.
24 Să nu cumva să vă spurcaţi
Cu aste lucruri, ci aflaţi
Căci neamurile-au fost spurcate
Cu ele şi-astfel, alungate,
Din faţă-vă, vor fi îndată.
25 Ţara prin ele-a fost spurcată.
Fărădelegea-nfăptuită
N-o voi lăsa nepedepsită
Şi-atunci, pământul va vărsa,
Pe-ai săi oameni, din gura sa.
26 Poruncile-Mi, să le păziţi,
Iar legile-Mi să le-mpliniţi.
Să nu faceţi şi voi, cândva,
Astfel de spurcăciuni, cumva.
Toţi trebuie să se ferească:
Şi cei care-au să locuiască
Străini, în al vostru pământ,
Dar şi cei cari băştinaşi sânt.
27 Căci toate-aceste spurcăciuni
Şi toate-aceste urâciuni,
Cei cari aici au locuit,
‘Nainte-vă, le-au săvârşit
Şi-au pângărit această ţară.
De-aceea, îi voi da afară.
28 Luaţi dar, seama bine, voi,
Să nu vă verse mai apoi –
Ţara în care-o să intraţi –
Din gura ei, când o spurcaţi,
La fel precum i-a mai vărsat
Pe cei care, în ea, au stat.
29 Acela care săvârşeşte
Vreo spurcăciune, trebuieşte
A fi, îndată, nimicit.
30 Păziţi dar, ce v-am poruncit
Şi nu luaţi vreun obicei,
Urât de Mine, de la cei
Care, aici, au locuit,
‘Nainte de a fi venit,
În astă ţară, voi să staţi.
Păziţi-vă! Nu vă spurcaţi,
Căci sunt al vostru Dumnezeu,
Şi Eu sunt Domnul, tot mereu.”