1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Tu, fiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„Fiţi sfinţi, precum sfânt sunt şi Eu,
Eu Domnul, al vost’ Dumnezeu.
3 Iată, Eu mai voiesc apoi,
Ca fiecare dintre voi,
Pe maică-sa să o cinstească
Şi pe-al său tată; să păzească,
Neîncetat, Sabatul Meu.
Sunt Domnul, al vost’ Dumnezeu!”
4 Iată ce vă mai spun acum:
„Să nu vă-ntoarceţi, nicidecum,
Spre idoli şi să nu-ncercaţi
Să faceţi dumnezei turnaţi!
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Şi Eu sunt Domnul, tot mereu.”
5 „Voi trebuie să aveţi ştire
Că jertfa pentru mulţumire
Ce o aduceţi Domnului,
Trebuie-a fi pe voia Lui,
Căci numai astfel pregătită,
Ea va putea a fi primită.
6 Să ştiţi că jertfa ce-a fost dată,
Atuncea trebuie mâncată –
În ziua-n care s-a adus,
Şi-adoua zi. Ce e în plus –
Deci ceea ce nu s-a mâncat –
A treia zi, va fi luat
Şi dusă fi-va, într-un loc,
Căci trebuie arsă, în foc.
7 Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Ca să mănânce cineva,
A treia zi, din ea, pot spune,
Că ăst fapt e o urâciune,
Iar jertfa ce-a fost dăruită,
De către Domnul nu-i primită.
8 Omul care-a mâncat din ea,
O mare vină va avea
Şi-şi va purta al său păcat,
Căci ceea ce a închinat
Lui Dumnezeu, a necinstit;
De-aceea, fi-va nimicit
Din mijlocul poporului.
9 Când, după voia Domnului,
În ţară, voi o să intraţi,
Atunci când o să seceraţi
Holdele-aflate pe câmpie,
Eu vreau ca orice om să ştie
Că trebuie, un colţ, lăsat –
Mereu, din câmp – nesecerat;
Iar spicele de pe ogor
Care, după secerător,
Rămas-au, strânse să nu fie,
Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie.
10 Nici strugurii – de-asemenea –
Care, în vii, vor rămânea –
După cules – să nu-i luaţi;
Nici boabe, să nu adunaţi,
Din cele care au căzut
De pe ciorchini, căci e ştiut
Că ele trebuiesc lăsate
Acolo, spre a fi aflate
De cei care, în urmă, vin:
Deci de sărac şi de străin.
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Şi Eu sunt Domnul, tot mereu.
11 Să vă feriţi să nu furaţi;
Nu vă minţiţi, nu vă-nşelaţi
Unii pe alţii. Vă păziţi
12 Ca, strâmb, să nu mărturisiţi –
Când pe-al Meu Nume, voi juraţi –
Ca să n-ajungeţi vinovaţi
Că necinstiţi Numele Meu,
Căci sunt al vostru Dumnezeu
Şi totodată, Domnul sânt!
13 Cât veţi trăi pe-acest pământ,
Pe-al vost’ aproape, vă feriţi
Ca nu cumva să-l asupriţi
Şi de asemeni, nimenea,
Nimic, cu sila, să nu-i ia.
Partea ce-i este datorată
Celui tocmit cu ziua, dată
Va trebui atunci să fie –
Nu aşteptaţi deci, ca să vie
A doua zi, ca să-l plătiţi.
14 De rău, pe surd, să nu-l vorbiţi.
Să nu îi puneţi, orbului,
Vreo piedică, în calea lui –
Ştiind că n-are să o vadă –
Şi să îl faceţi ca să cadă.
Teamă s-aveţi de Dumnezeu,
Căci eu sunt Domnul, tot mereu.
15 Să nu faceţi, la judecată,
Vreo nedreptate, niciodată:
Pe cel sărac, să nu-l priviţi
La faţă, ca să-i părtiniţi,
În schimb, pe toţi aceia cari
Sunt dintre oamenii cei mari;
După dreptate, căutaţi,
Pe toţi ca să îi judecaţi.
16 Să nu bârfeşti, căci este rău.
Să nu-ţi ucizi seamănul tău.
Eu, Domnul, sunt. Să te fereşti
17 Ca, fratele, să-ţi pizmuieşti
În inimă-ţi, căci este rău.
Să-l mustri pe seamănul tău,
Făr’ să te-ncarci cu-al său păcat,
Din pricină că l-ai mustrat.
18 Nu fi, nicicând, răzbunător,
Pe cei ce-s din al tău popor.
De-asemenea, ia seama bine:
Aşa cum te iubeşti pe tine,
Pe-al tău aproape, să-l iubeşti
Şi tot aşa să-l preţuieşti.
Eu, Domnul, sunt. Legile Mele,
19 Să le păziţi. Vegheaţi, la ele!
Să nu împreunaţi dar vite,
Din două soiuri diferite.
Seminţele care nu sânt
De-acelaşi fel, pe-al vost’ pământ,
Nicicând, să nu le semănaţi.
De-asemenea, să nu purtaţi
Nici haine care sunt lucrate
Din două fire-mpreunate.
20 Atunci când întâmpla-se-va
Ca să se culce cineva,
Cu o femeie dovedită
Că este roabă – logodită
Cu altul – şi la acea dată,
Ea nu a fost răscumpărată
De tot şi n-a fost slobozită,
Roaba să fie pedepsită.
N-o pedepsiţi numai pe ea,
Ci şi pe el, de-asemenea.
Însă, atenţi voiesc să fiţi:
Cu moartea, să nu-i pedepsiţi,
Pentru că ea e înrobită,
Nefiind, încă, slobozită.
21 El să aducă, Domnului,
O jertfă, pentru vina lui.
Cu un berbec, are să vină,
La cort, ca jertfă pentru vină.
22 Preotul, prin a sa menire,
Are să facă ispăşire –
Pentru păcatul săvârşit –
Cu-acel berbece dăruit
Jertfă de vină şi, iertat,
Astfel, va fi al său păcat.
23 În ţară, când aveţi să fiţi,
Pomi roditori, o să sădiţi
Şi toate fructele din jur,
Ca netăiate împrejur,
Să le priviţi, trei ani apoi.
Să nu mâncaţi, din ele, voi.
24 Abia-n anul al patrulea,
Roadele toate să se ia
Şi să se-nchine Domnului,
Ca laudă adusă Lui.
25 Nu veţi mânca fructele-acele,
Nici în al cincilea an; ele,
Atunci, au să se înmulţească
Şi tot mai mult au să sporească.
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Şi Eu sunt Domnul, tot mereu.
26 Nimic – cu sânge – nu mâncaţi;
Nici să ghiciţi, nu încercaţi
Voi, după vârcolaci, nicicând;
Nici după nori, pe cer, umblând.
27 Părul – aminte să luaţi –
Rotund, în colţuri, nu-l tăiaţi.
Barba – în colţ – să nu se radă.
28 Nici tăieturi să nu se vadă
În carnea voastră încrustate,
Pentru vreun mort. Slove săpate,
În pielea voastră, nu purtaţi
Căci Eu sunt Domnul – nu uitaţi!
29 Fata, să nu ţi-o necinsteşti
Vrând, curvă, să o dăruieşti,
Ca nu cumva, ţara să fie
Ajunsă loc pentru curvie,
Umplută de fărădelegi.
30 Păziţi-Mi ale Mele legi!
Sabatul Meu, să îl păziţi!
De-asemenea, să Îmi cinstiţi,
Mereu, locaşul Meu cel sfânt,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
31 Luaţi cu toţi dar, bine seamă:
Nu-i căutaţi pe cei ce cheamă
Duhul acelor ce-s pieriţi!
La vrăjitori, sunteţi opriţi
De-a merge, ca să-i întrebaţi,
Ca nu cumva să vă spurcaţi
Cu ei apoi. Domnul, sunt Eu
Şi sunt al vostru, Dumnezeu.
32 În faţa perilor albiţi,
Să te ridici. Să îi cinstiţi
Pe cei ce sunt bătrâni, mereu.
Teamă să ai de Dumnezeu,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.
33 Când vine, pe al vost’ pământ,
Un om străin să locuiască –
În ţara voastră să trăiască –
Voi, nu cumva, să-l asupriţi.
34 Cu el, va trebui să ştiţi
Să vă purtaţi ca şi cu cel
Cari este băştinaş. La fel,
Va trebui să îl iubiţi,
Precum pe voi vă îndrăgiţi
Căci în Egipt, aţi fost la fel:
Robi şi străini, cum e şi el.
Eu sunt al vostru Dumnezeu
Şi Eu sunt Domnul, tot mereu.
35 Nu săvârşiţi dar, niciodată,
Voi, nedreptăţi, la judecată,
Când în lungime măsuraţi,
Când greutatea o-ncercaţi,
Sau poate-atunci când vi se cere
Să măsuraţi vreo încăpere.
36 De-asemenea, voiesc să ştiţi
Că tot ceea ce folosiţi –
Cumpene, greutăţi şi-apoi
Efe şi hine ce-aveţi voi –
Vor trebui drepte să fie,
Aşa precum Îmi place Mie.
Eu sunt al vostru Dumnezeu
Şi Eu sunt Domnul. Numai Eu,
Din al Egiptului ţinut,
V-am scos şi, liberi, v-am făcut.
37 Neîncetat, atenţi să fiţi,
Poruncile-Mi se le-mpliniţi.
Să Îmi păziţi legile Mele
Şi să umblaţi, mereu, în ele,
Cât veţi trăi pe-acest pământ,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt.”