1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
„Fiilor lui Aron, le spui:
„Nu îi este, preotului –
În nici un fel – îngăduit
Ca pe cel care a murit,
Să îl atingă, căci astfel,
Ajunge necurat şi el;
2 Să se atingă, va putea,
De rudele ce le avea
Mai de aproape: mama lui,
Frate, tatăl preotului,
Fiul, sora-i cari, bunăoară,
3 Nu-i măritată ci-i fecioară
Şi lângă el a vieţuit.
Pe-aceştia-i, este-ngăduit
Să îi atingă, dar altfel,
Pe alţii, nu-i atinge el,
4 Căci e fruntaş considerat
Şi nu poate ca necurat
A fi făcut că şi-a întins
Mâna şi, morţii, i-a atins.
5 În cap, preotul să nu-şi facă,
Nicicând, un loc pleşuv, chiar dacă
Are un mort apropiat.
De-asemeni, nu-şi va fi tăiat
Semne, în carne – să se vadă.
Nici colţul bărbii, să nu-şi radă.
6 Deci pentru al lor Dumnezeu,
Preoţii, sfinţi, vor fi, mereu.
Ei trebuie să se păzească
Şi nu cumva, să necinstească
Chiar Numele lui Dumnezeu,
Pentru că ei I-aduc, mereu,
Domnului, jertfe mistuite
De foc şi care sunt menite
A fi a Domnului mâncare.
Deci sfinţi să fie fiecare.
7 Ei, de neveste, să nu-şi ieie,
Vreo curvă, sau poate-o femeie
Cari, de bărbat, a fost lăsată –
Ori una care e spurcată –
Căci, pentru Domnul lor, se ştie
Că sfinţi, ei trebuie să fie.
8 Să-l socoteşti sfânt, pe cel care
I-aduce Domnului mâncare.
El – pentru tine – este sfânt,
Căci sfânt, de-asemeni, şi Eu sânt –
Eu, Domnul care vă sfinţeşte.
9 Atuncea când se necinsteşte
O fată, prin a ei curvie –
Iar tatăl ei are să fie
Preot – pentru că a curvit,
Pe tatăl ei, l-a necinstit.
Pedeapsa, să i-o daţi, pe loc:
S-o ardeţi de îndată-n foc.”
10 „Cât despre preotul cel care
E, între fraţi, preotul mare,
Pe capul cărui s-a turnat
Uleiul sfânt – şi închinat
A fost, în slujba Domnului,
Cu straie sfinte-asupra lui –
Să ştiţi că nu-i e-ngăduit,
Capul, a-şi fi descoperit;
Nici voie, el nu va avea,
Veşmântul, de a-şi sfâşia.
11 La nici un mort, nu e lăsat,
Să meargă el, ca necurat
Să nu se facă. E oprit –
Chiar dacă tatăl i-a murit –
De a se fi atins de el.
Cu mama sa, este la fel:
Oprit este, de-asemenea,
De a se fi atins, de ea.
12 Este oprit să părăsească –
Să nu cumva să necinstească –
Sfântul locaş al Domnului,
Căci el poartă asupra lui,
Uleiul ungerii pe care,
Cunună, pe-al său cap, îl are.
13 Femeia ce-i va fi soţie,
Fecioară, trebuie să fie.
14 Oprit e, văduvă, să-şi ia
Sau curvă şi de-asemenea,
Nici pe cea care-i despărţită
De soţ, ori este dovedită
A fi spurcată. Soaţa lui,
Din fiicele poporului,
Are să fie, bunăoară,
Şi trebuie a fi fecioară.
15 El, astfel, o să se ferească,
Sămânţa, să îşi necinstească
În mijlocul poporului,
Căci Eu sunt Dumnezeul lui,
Pe care, preotu-L slujeşte –
Sunt Domnul care îl sfinţeşte.”
16 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
17 „Vorbeşte-i lui Aron şi zi-i:
„Nimeni, din al tău neam – să ştii –
Sau din urmaşii tăi, pe care,
Îi vei avea, de cumva are
Vreo meteahană-n trupul lui,
Să nu-i aducă, Domnului,
Mâncarea. De asemenea,
18 Acela care va avea
O meteahană, să nu vină,
Ci el, deoparte, să se ţină.
Orbul şi şchiopul e oprit;
De-asemeni, nu-i e-ngăduit
Să vină, nici acelui care
Nas cârn, este vădit că are.
Oprit mai este, aşadar,
Şi cel cari are-un mădular
Mai lung; sau toţi cei care sânt
19 Cu mâna, ori piciorul frânt.
20 Nici un ghebos nu e primit,
Nici cel care-i pipernicit;
Cel cu albeaţă, cel cu râie,
Cel cu pecingini, să rămâie
Deoparte, căci este oprit;
La fel e şi cu cel boşit.
21 Deci lui Aron, tu să îi spui
Că orice om, din neamul lui
Care, vreo meteahană are,
Oprit e, jertfa de mâncare,
Să o aducă, Domnului.
Să nu vină, în faţa Lui,
S-aducă jertfele menite
A fi, de flăcări, mistuite,
Dacă cumva, din întâmplare,
Al său trup, vreo meteahnă, are.
22 Îngăduit îi este lui
Ca, din mâncarea Domnului –
Fie că lucrurile-s sfinte,
Fie că ele sunt prea sfinte –
Pentru folosul său, să ia.
23 Dar să nu meargă, la perdea,
Cari înlăuntru e aflată.
Să nu se-apropie, vreodată,
Nici de altarul Domnului –
Din pricina metehnei lui –
Ca nu cumva să-Mi necinstească,
Prin meteahana sa trupească,
Locaşurile Mele, sfinte.
De-aceea, să luaţi aminte,
La tot ce Eu vă poruncesc:
Eu Domnul sunt! Eu vă sfinţesc!”
24 Către Aron, Moise-a vorbit,
Aşa precum i-a poruncit
Domnul. De-asemeni, a mai spus
Şi fiilor lui şi s-a dus,
În urmă, de-a vorbit la fel,
Copiilor lui Israel.