1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Către Aron şi fiii lui,
În acest fel, tu ai să spui:
„Eu vreau ca să luaţi aminte,
Să vă feriţi de lucruri sfinte,
Care Mi-au fost Mie-nchinate
Şi cari, de Israel, sunt date.
Vegheaţi şi fiţi atenţi, mereu:
Nu necinstiţi Numele Meu,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt,
Iar al Meu Nume este sfânt!”
3 Mai spune-le că „Orişicine
Este al vost’ urmaş şi vine
S-atingă lucrurile sfinte,
Cari date sunt – luaţi aminte! –
De oamenii lui Israel,
Şi dacă va avea, pe el
Atuncea vreo necurăţie,
Acela nimicit să fie,
Din faţa Mea, de pe pământ,
Pentru că Eu, Eu Domnul sânt!
4 Din neamul lui Aron, oricare
Va fi acela care are
Pierderi ale seminţei lui,
Lepră pe pielea trupului,
Să nu mănânce – ia aminte! –
Din lucrurile ce sunt sfinte,
Până când nu va fi curat.
La fel se va fi întâmplat
Şi cu cel care s-a atins –
Întâmplător sau înadins –
De-un mort, ori de ceva spurcat,
Sau de cel care-a lepădat
Sămânţă-n timpul somnului.
5 Oprite fi-vor, orişicui,
Aceste lucruri de mâncare,
Când s-a atins de-o târâtoare
Şi prin aceasta s-a spurcat;
Oprit e şi cel necurat,
Cari a ajuns astfel să fie,
Căci are vreo necurăţie.
6 Acela care s-a atins –
Întâmplător sau înadins –
De-aceste lucruri, necurat
Va fi, până pe înserat.
Să nu mănânce – ia aminte! –
Din lucrurile cele sfinte,
‘Nainte de a-şi fi scăldat
7 Trupul, după ce-a scăpătat
Al zilei astru-n asfinţit
Şi-astfel, să fie curăţit.
Abia apoi, el va putea
Ca să se ducă şi să ia,
Din lucrurile sfinte care
Date îi sunt, pentru mâncare.
8 O vită care a murit,
Să n-o mănânce! Negreşit,
Oprit e de-a mânca, vreodată,
O vită ce-a fost sfâşiată,
Pentru a nu se fi spurcat,
Prin tot ceea ce a mâncat.
Eu, Domnul sunt! Să Îmi păzească
9 Poruncile! Să le-mplinească
Şi astfel, să nu-i pedepsesc,
Cu moartea, căci Îmi necinstesc
Aceste lucruri ce sunt sfinte.
De-aceea, zic: „Luaţi aminte,
La tot ce-am să vă poruncesc!
Eu, Domnul sunt! Eu vă sfinţesc!”
10 „Mereu, fiţi cu luare-aminte:
Din lucrurile cele sfinte,
Nu va mânca nici un străin
Şi nici aceia care vin,
La preot, oaspeţi să îi fie.
De-asemenea, să se mai ştie
Că de la ele e oprit
Şi-acela care e tocmit,
Cu ziua doar, ca să muncească.
11 Un rob poate să folosească,
Aceste lucruri, la mâncat,
Numai de fost-a cumpărat,
Pe-argint, de către preot. El
E învoit, în acest fel,
De a mânca din lucrul care
E sfânt; de-asemeni, voie are
Şi cel născut în casa lui.
12 Dacă fata preotului,
După străin, e măritată,
De a mânca, nu e lăsată
Din lucrurile sfinte care
Jertfite sunt, prin ridicare.
13 Dacă a preotului fată
Ajunge văduvă, vreodată,
Sau dacă ea e despărţită
De soţ, făr’ a fi-nvrednicită
Cu vreun urmaş şi dacă vrea
La tatăl să revină ea –
La fel cum fost-a prima dată,
Pe vremea când fusese fată –
Are să-i fie-ngăduit
Ca să mănânce, negreşit,
Din hrana tatălui ei, care
E preot; dar, voie nu are,
Nici un străin, nicicând, din ea,
Pentru mâncare, ca să ia.
14 Dacă un om – din întâmplare –
Va folosi, pentru mâncare,
Un lucru sfânt, fără să vrea,
El, preotului, să îi dea
Preţul cu care-i preţuit,
Plus o cincime-adăugit.
15 Toţi preoţii să ia aminte,
La lucrurile cele sfinte
Şi tot mereu, să le păzească.
Să nu cumva să necinstească
Aceste lucruri, în vreun fel,
Cari date sunt, de Israel,
Lui Dumnezeu şi fiecare
O jertfă e, prin ridicare.
16 Cei care – făr’ a fi lăsaţi –
Au să mănânce, apăsaţi
Ajunge-vor, de-al lor păcat,
Pentru că nu M-au ascultat
Şi n-au păzit lucrul cel sfânt
Precum le-am spus. Eu, Domnul sânt,
Acela care Îi sfinţesc.
Păziţi tot ce vă poruncesc!”
17 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
18 „Să duci porunca Domnului,
Pentru Aron şi fiii lui,
Şi pentru-ntregul Israel!
Vorbeşte-le, în acest fel:
„Dacă din Israel, oricine
Voieşte a veni la Mine,
Cu jertfe cari să le socot
A-Mi fi drept ardere de tot,
Sau dar, dat prin bunăvoinţă,
Trebuie-a şti acea fiinţă,
Oricine-ar fi cei care vin –
Fiu din Israel, sau străin –
19 Să ia o parte bărbătească –
Fără cusur să se vădească –
Din rândul caprelor, din boi,
Sau dintre miei. Să ştiţi dar voi,
Că doar aşa va fi primită
Jertfa cari fost-a dăruită.
20 Să nu se-aducă jertfa care,
Cusururi, s-a vădit că are.
21 Dacă un om, prin voia lui,
Îi va aduce Domnului,
O jertfă pentru mulţumire,
Sau poate pentru împlinire
A unei juruinţe, el
Va proceda, în acest fel:
Jertfa s-o deie, dintre boi –
Sau poate s-o dea dintre oi –
Numai că vita dăruită
Drept jertfă – pentru-a fi primită –
Fără cusur, voiesc să fie.
Cu toţi vor trebui să ştie,
22 Să nu aducă-n dar, vreo vită
Oarbă, sau slută, ori ciuntită;
Să nu le-aducă nici pe cele
Care-au pecingine pe piele,
Ori cari, de râie, pline-s, sau
Acelea care bube au.
Să nu se-aducă, pe altar,
Lui Dumnezeu, astfel de dar,
Ca jertfe ce sunt mistuite
De foc, căci nu vor fi primite.
23 Atuncea când ai să jertfeşti
Un bou, sau miel, şi-l dăruieşti –
De bunăvoie – acel dar
Poate avea un mădular
Mai lung sau mai scurt, cu ceva.
Însă, când daru-i dat, cumva,
Pentru o juruinţă, el
Va fi fără cusur. Altfel,
Jertfa ce fost-a dăruită,
De către Domnul, nu-i primită.
24 Să nu-I aduceţi Domnului,
Vreun dobitoc, când ale lui
Boaşe sunt frânte sau stricate,
Ori smulse sunt, ori sunt tăiate.
Astfel de jertfă, niciodată –
În ţară – să nu fie dată.
25 De la străini, să nu luaţi
Vreun dobitoc, pe cari să-l daţi –
Când astfel de metehne are –
Apoi, drept jertfă de mâncare,
Lui Dumnezeu, căci e sluţit
Şi el nu poate-a fi primit.”
26 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
27 „Află acuma, că viţelul,
Iedul apoi, precum şi mielul,
Proaspeţi născuţi, să mai rămână,
Cu mama lor, o săptămână.
De-aceea zic, luaţi aminte:
De-a opta zi doar, înainte,
Poate a fi un dobitoc,
Adus drept jertfă arsă-n foc.
28 Vaca, sau oaia ce-o luaţi,
Ori capra, să n-o-njunghiaţi
În acea zi în care voi
Veţi ‘junghia fătul apoi.
29 Când veţi aduce, Domnului,
O jertfă, după voia Lui,
Să fie jertfa cu menire
De jertfă pentru mulţumire,
Căci numai astfel, pregătită,
Ea va putea a fi primită.
30 În ziua-n cari, jertfa, o daţi,
Atuncea vreau s-o şi mâncaţi.
Nimic, din ea, nu va rămâne
Când va veni ziua de mâne.
Eu, Domnul sunt, iar voi să ştiţi,
31 Poruncile-Mi, să le păziţi
Căci Eu sunt Domnul Cel ceresc.
Să împliniţi, ce poruncesc!
32 Vegheaţi să nu Îmi necinstiţi
Numele Meu. Voiesc să ştiţi
Că sfânt este Numele Meu
Şi vreau să fiu sfinţit, mereu,
În mijlocul poporului,
Căci Eu sunt Dumnezeul lui.
Sunt Dumnezeul Cel ceresc –
Eu sunt Cel care vă sfinţesc.
33 Din al Egiptului ţinut,
V-am scos şi, liberi, v-am făcut,
Să fiu al vostru Dumnezeu,
Căci Eu sunt Domnul, tot mereu!”