1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Copiilor lui Israel,
Vorbeşte-le, în acest fel:
„Iată acum, zilele care,
Domnul le vrea, de sărbătoare,
Pe cari le veţi vesti-nainte,
Şi veţi avea adunări sfinte:
3 În şase zile, să lucraţi;
A şaptea zi însă, să staţi,
Căci este ziua de Sabat.
Pentru odihnă e lăsat
Sabatul, pentru fiecare.
Veţi ţine-o sfântă adunare,
În astă zi. Sunteţi opriţi
Ca în acest timp, să munciţi,
Căci e Sabatul Domnului,
În casele poporului.”
4 „Iată acum, zilele care
Mai sunt zile de sărbătoare,
Pe cari le veţi vesti-nainte
Şi veţi avea adunări sfinte,
Mai dinainte pregătite,
La vremurile potrivite:
5 În luna-ntâi din an, în care,
A paisprezecea zi apare –
În intervalul definit
De două seri – sărbătorit,
Va fi Paştele Domnului;
Iar după noaptea Paştelui –
6 A cincisprezecea zi apoi,
Din luna-ntâi – veţi avea voi,
Din nou, o sărbătoare mare:
Cea a azimilor. Ea are
A fi-nchinată Domnului,
Spre lauda şi cinstea Lui.
În timp de şapte zile-apoi,
Numai azimi, veţi mânca voi.
7 În ziua-ntâi de sărbătoare,
S-aveţi o sfântă adunare.
Atuncea, voi sunteţi opriţi,
Lucrări de slugă, să-mpliniţi.
8 În şapte zile împlinite,
S-aduceţi jertfe mistuite
De foc, în faţa Domnului,
Aşa precum e voia Lui.
A şaptea zi de sărbătoare,
S-aveţi o sfântă adunare.
Atunci, din nou, sunteţi opriţi,
Lucrări de slugă, să-mpliniţi.”
9 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
10 „Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„Când veţi intra în ţara care,
Domnul, ca să vi-o deie, are,
Din ceea ce-o să seceraţi
Voi de pe câmpuri, să luaţi
Un snop, să-l daţi preotului,
Ca pârgă-a secerişului.
11 Snopul acel cari va fi dat,
De preot trebuie luat
Şi legănat în faţa Lui –
Adică-n faţa Domnului.
Spre a putea a fi primit
Lucrul acesta, împlinit
Are să fie, imediat –
A doua zi – după Sabat.
12 În ziua-n care legănaţi
Snopul adus, să mai luaţi,
Ca ardere de tot, un miel.
Fără cusur să fie el
Şi să-l aduceţi Domnului,
Spre punere-naintea Lui.
13 Mielul acesta, negreşit,
Are să fie însoţit,
Atunci, şi de-a făinii floare.
Două zecimi de efă are
Făina care va fi dată,
Şi trebuie amestecată
Cu untdelemn. Darul gătit
Pentru mâncare, mistuit,
Va fi de para focului
Şi-astfel, în faţa Domnului,
Va face un miros plăcut,
Aşa precum este cerut.
Jertfă de băutură-apoi,
Mai trebuie s-aduceţi voi.
Aceasta o veţi da, din vin,
Şi va avea un sfert de hin.
14 Cu nici un chip, să nu mâncaţi
Pâine – şi nici nu adunaţi
Spice, pentru a fi gătite
Apoi, pisate sau prăjite –
Până în acea zi în care
Veţi duce darul de mâncare,
Lui Dumnezeu. Deci să se ştie
Că veşnică are să fie
Această lege, pentru voi
Şi pentru-ai voşti’ urmaşi apoi,
În orice loc aveţi să fiţi,
Oriunde o să locuiţi.”
15 „A doua zi, după Sabat,
Din ziua-n care, legănat,
E snopul, fi-vor numărate –
Săptămâni – şapte, încheiate.
16 Cincizeci de zile, vreau apoi,
Să număraţi, în urmă, voi,
Ca să ajungeţi ziua care
Urmează-ndată a apare,
După al şaptelea Sabat.
Atunci, din nou, trebuie dat
Un dar, lui Dumnezeu, dar care
Va fi un dar pentru mâncare.
17 Voi, două pâini, o să luaţi,
Din case. Să le legănaţi
Întâi, precum vă sunt cerute.
Ele vor trebui făcute
Numai din a făinii floare.
Două zecimi de efă are
Făina ce va fi luată,
Pentru o pâine frământată.
Când totul fi-va terminat,
Coapte vor fi, cu aluat.
Acestea-s roadele-ntâi date
Şi Domnului vor fi-nchinate.
18 Afară de pâinile-aceste,
O ardere de tot mai este
De trebuinţă, Domnului.
Astfel, Îi veţi aduce Lui,
Şi şapte miei de-un an – miei care,
Fără cusur, sunt, fiecare.
Veţi mai aduce un viţel
Şi doi berbeci, pe lângă miel.
La toate-acestea, nu uitaţi
Apoi, să mai adăugaţi
Şi darul vostru de mâncare;
Să-l însoţească fiecare,
Cu jertfa pentru băutură.
Acestea fi-vor, ca măsură,
Precum sunt cele-obişnuite
Care, de foc, sunt mistuite,
Prin care, un miros plăcut,
Lui Dumnezeu, Îi e făcut.
19 Un ţap apoi, să mai luaţi,
Pe care trebuie să-l daţi,
Ca jertfă pentru ispăşire.
Drept jertfă pentru mulţumire,
Va trebui să daţi doi miei –
Numai de-un an, să fie ei.
20 Aceste dobitoace date,
De preot, fi-vor legănate
Apoi, în faţa Domnului.
Va legăna, în faţa Lui,
Şi pâinea care este dată
Drept prima pârgă secerată,
Pe care câmpul o s-o dea.
Va legăna, de-asemenea,
Şi cei doi miei. Acestea toate,
Domnului fi-vor închinate.
În urmă, partea Domnului,
Dată va fi preotului.
21 În acea zi, voiesc să ştiţi
Că trebuie ca să vestiţi –
Din nou – o sărbătoare mare;
S-aveţi o sfântă adunare,
În care, voi veţi fi opriţi,
Lucrări de slugă să-mpliniţi.
Acuma dar, vreau să se ştie
Că veşnică are să fie
Această lege, pentru voi
Şi pentru-ai voşti’ urmaşi apoi,
În orice loc aveţi să fiţi,
Oriunde o să locuiţi.
22 În ţară, când o să intraţi,
Atunci când o să seceraţi
Holdele-aflate pe câmpie,
Poporu-ntreg voiesc să ştie
Că trebuie, un colţ, lăsat –
Mereu, din câmp – nesecerat;
Iar spicele de pe ogor
Care, după secerător,
Rămas-au, strânse, să nu fie,
Căci vreau, pe câmp, ca să rămâie,
Pentru săracii care vin
În urmă, şi pentru străin.
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Şi Eu sunt Domnul, tot mereu.”
23 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
24 „Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„Când luna-a şaptea o să vie,
Ziua întâi are să fie
Zi de odihnă. Voi să ştiţi,
Cu trâmbiţe, să o vestiţi.
Atunci, o sfântă adunare,
25 Veţi avea voi. Nici o lucrare,
Nu trebuie să-nfăptuiţi,
Ci Domnului să-I dăruiţi
Jertfele voastre, pregătite,
Care, de foc, sunt mistuite.”
26 Domnul, lui Moise, i-a vorbit,
Şi iată ce i-a poruncit:
27 „A zecea zi când va cădea
În an, în luna a şaptea,
Va fi, pentru întreaga fire,
O zi dată spre ispăşire.
Aatfel, o sfântă adunare
Veţi avea voi şi fiecare
Atuncea, trebuie să ştiţi
Ca sufletul să vi-l smeriţi
Şi jertfe să-I daţi Domnului,
Arse de para focului.
28 Oprit va fi dar, orişicare
Să săvârşească vreo lucrare,
Căci este, pentru-ntreaga fire,
O zi dată spre ispăşire,
În care face-veţi apoi,
O ispăşire pentru voi,
În faţa Domnului, mereu,
Căci e al vostru Dumnezeu.
29 Cel cari nu se va fi smerit,
Are să fie nimicit,
Din neamul său, iar cine are,
30 Atunci, să facă vreo lucrare,
Va fi, de-asemeni, nimicit,
Căci n-a păzit ce-am poruncit.
31 În acea zi, să nu munciţi;
Să staţi doar, să vă odihniţi,
Precum v-am spus. Deci să se ştie
Că veşnică are să fie
Această lege, pentru voi,
Şi pentru-ai voşti’ urmaşi apoi,
În orice loc aveţi să fiţi,
Oriunde o să locuiţi.
32 Această zi, când va să vie,
Vreau ca, Sabat, ea să vă fie –
O zi-n care vă odihniţi
Şi sufletele vă smeriţi.
A noua zi când va apune –
Când înserarea se va pune –
Până în seara următoare,
Să ţineţi astă sărbătoare.
Să prăznuiţi acel Sabat
Căci pentru voi el a fost dat.”
33 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
34 „Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„A cincisprezecea zi, când vine –
Din luna-a şaptea – se va ţine,
Din nou, o sărbătoare mare,
În cinstea Domnului, şi care
„A corturilor”, e chemată.
O săptămână încheiată,
Această sărbătoare ţine.
35 Atunci, când prima ei zi vine,
S-aveţi o sfântă adunare.
Să nu faceţi nici o lucrare
De slugă-n ziua stabilită.
36 O săptămână, împlinită,
S-aduceţi jertfe Domnului,
Arse de para focului.
A opta zi, o adunare
Sfântă s-aveţi şi fiecare
S-aducă jertfe pregătite
A fi, de flăcări, mistuite,
În faţa Domnului Cel Mare.
Va fi această adunare,
De sărbătoare pregătită,
Iar munca trebuie oprită.
În timpul ei, să vă feriţi,
Lucrări de slugă să-mpliniţi.
37 Aceste sărbători, mereu,
Vor fi ale lui Dumnezeu.
În ele, veţi lua aminte
Ca să vestiţi adunări sfinte,
Şi să daţi jertfe pregătite,
A fi, de flăcări mistuite,
Arderi de tot şi daruri care
Date vor fi, pentru mâncare.
De-asemenea, atunci, şi vite
Vor trebui a fi jertfite,
Şi se vor da, după măsură,
Şi jertfele de băutură.
Orişice jertfă pregătită,
Se dă în ziua stabilită.
38 Afară de acestea, voi
Aveţi a mai păzi apoi,
Sabatele lui Dumnezeu.
Cu daruri să veniţi, mereu.
Aduceţi jertfele făcute –
Aşa precum au fost cerute –
Spre-a împlini o juruinţă.
Aduceţi toţi – după putinţă –
Daruri, care vor fi făcute,
De bunăvoie şi plăcute
Vor fi în faţa Domnului,
Când fi-vor înaintea Lui.
39 Când luna-a şaptea va să vie,
A cincisprezecea zi, să fie –
Din nou – o sărbătoare mare,
Pentru că este timpu-n care
Se strânge rodul, din câmpie.
Aceasta trebuie să ţie
O săptămână încheiată.
Deci sărbătoarea, închinată
Are să-I fie Domnului,
Şi o veţi ţine-n cinstea Lui.
Ziua întâi e de odihnă;
A opta e tot pentru tihnă.
40 În prima zi, o să plecaţi
Pe câmp ca, fructe, să luaţi
Apoi, din pomii cei frumoşi,
Iar din copacii cei stufoşi,
Să rupeţi crengi. Nu uitaţi nici
De ramurile de finici,
Şi nici de ramurile care
Sunt de la sălcii plângătoare,
Pe malul râului aflate.
Când toate fi-vor adunate,
Veniţi ca să vă bucuraţi
Şi-n faţa Domnului să staţi
O săptămână încheiată.
41 În fiecare an, o dată,
Veţi ţine voi, astă serbare,
În faţa Domnului. Ea are,
O lege-n urmă, să vă fie,
De-acum şi până-n veşnicie;
Ea este dată, pentru voi,
Şi pentru-ai voşti’ urmaşi apoi.
În luna-a şaptea, voi să ştiţi
Ca, tot mereu, s-o prăznuiţi.
42 O săptămână încheiată,
În Israel, suflarea toată,
În corturi, o să locuiască.
43 Acest fapt o să le-amintească
Urmaşilor lui Israel,
Ce am făcut Eu, pentru el.
Aşa, cu toţii au să ştie
Cum scos a fost el, din robie –
Din al Egiptului ţinut –
Şi cum, în corturi, a şezut,
În acea vreme. Dumnezeu,
Precum şi Domn al vost’, sunt Eu.”
44 Moise-a vorbit, în acest fel,
Copiilor lui Israel,
Şi tot poporul a aflat
Ce sărbători, Domnul le-a dat.