1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Să porunceşti, Eu te îndemn,
Să ţi se-aducă untdelemn,
Să-l ai la sfeşnic, ne-ncetat,
Unde să ardă necurmat
Apoi, în candelele lui.
Deci ai să ceri poporului –
Copiilor lui Israel –
Ulei să-ţi dea. Uleiu-acel
N-are să fie-amestecat,
Ci trebuie a fi curat
Şi din măsline tescuite,
Ce sunt anume pregătite.
3 Aron, uleiul dobândit,
Urmează a-l fi pregătit
Apoi, în faţa Domnului,
Chiar în lăuntrul cortului,
„Al întâlnirii” denumit –
În locu-anume stabilit,
Dincoace de perdeaua care
E pusă ca despărţitoare.
În faţa mărturiei Mele,
Să pună-n candelele-acele,
Uleiu-anume pregătit.
El arde-va, necontenit –
De-ndată ce se face seară,
Până când zori-au să apară –
În faţa Domnului. Astfel
Aceasta – pentru Israel –
Este o lege, pe vecie,
Pe cari vor trebui s-o ţie
Oamenii din al Meu popor,
Precum şi toţi urmaşii lor.
4 Pe sfeşnicul de aur, are
Să steie candelele care
Vor arde, pe braţele lui,
Mereu, în faţa Domnului.”
5 „Douăsprezece turte, voi
Veţi face, din făină-apoi –
Două zecimi de efă are
Ca să se ia, de fiecare.
6 Pe două şiruri să le pui
Tu, înaintea Domnului,
Pe-o masă-anume aşezată
Care, din aur, e lucrată.
Vei pune şase turte stând
Pe masă-n fiecare rând.
7 Pe fiecare şir apoi,
Tămâie să mai puneţi voi.
Ea trebuie a fi curată
Şi, peste pâine, aşezată –
Pentru aducere aminte,
A tot ce-a fost mai înainte –
Asemenea darului care
Este drept jertfă de mâncare
Adusă-n faţa Domnului
Şi arsă-n para focului.
8 În orişice Sabat apoi,
Astfel de pâini, să puneţi voi,
În faţa Domnului Cel Sfânt.
Acesta e un legământ
Pe care-l fac, cu Israel
Şi veşnic o să ţină el.
9 Pâinile-aduse – să se ştie –
Pentru Aron, voiesc să fie
Şi pentru cei cari fii îi sânt –
Să le mănânce-ntr-un loc sfânt.
Lucru prea sfânt e pentru ei –
Deci pentru preoţii acei –
Aceste pâini, căci fiecare,
Parte-i din darul de mâncare,
Pus înaintea Domnului
Şi ars de para focului.”
10 Un om – în tabără, venit –
Cu un bărbat israelit,
O ceartă-n urmă, a avut.
Omul acel era născut
Dintr-o evreică; tatăl lui
A fost fiu al Egiptului.
11 Când se certau, omu-a hulit
Şi-apoi, de furie orbit,
Frâu liber, gurii, el şi-a dat
Şi-ajuns-a de a blestemat
Numele Sfânt al Domnului.
Cei ce-auziră vorba lui,
Mâna, pe el, îndată-au pus
Şi-apoi, la Moise, l-au adus.
Femeia cari l-a zămislit
Pe-acel om, fost-a Şelomit –
Fata lui Dibri era ea,
Iar după neam, din Dan, venea.
12 Omul care a blestemat,
A fost, pe dată-ntemniţat,
Urmând ca Domnul să-i vorbească,
Lui Moise, şi să-i poruncească
Ce trebuie făcut cu cel
Cari s-a purtat în acest fel.
13 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
14 „Scoate-l afară, imediat,
Pe cel ce e întemniţat,
Pentru că, hule, a rostit!
Toţi cei care l-au auzit,
Să se adune-n jurul lui
Şi, peste capul omului,
Să-şi pună mâna fiecare.
Apoi, întreaga adunare,
Cu pietre, îl va fi lovit,
Până când el va fi pierit.
15 Copiilor lui Israel,
Să le vorbeşti, în acest fel:
„Oricine-i cel ce-a cutezat,
Pe Domnul, de-a-L fi blestemat,
Pentru păcatul săvârşit,
Are să fie pedepsit.
16 Cel care-n nebunia lui,
Va blestema, al Domnului
Sfânt Nume, fi-va pedepsit:
Cu pietre, trebuie lovit,
De către-ntreaga adunare,
Până când omu-acela moare.
Oricine-ar fi omul acel –
Străin sau băştinaş – la fel,
Dacă pe Domnul L-a hulit,
Are să fie pedepsit.
17 Atunci când unul, bunăoară,
Lovind pe altul, îl omoară,
Acela care a lovit,
Cu moartea, fi-va pedepsit.
18 Cel ce ucide-un dobitoc,
Trebuie-a da altul, în loc,
Căci asta e a Mea povaţă:
Plătiţi cu viaţa, pentru viaţă.
19 Atunci când întâmpla-se-va
Ca să rănească cineva,
Pe-al său aproape, negreşit,
La rândul său, va fi rănit.
20 Frântură daţi, pentru frântură.
Veţi folosi astă măsură,
Mereu. Deci să luaţi aminte:
Ochi pentru ochi, dinte la dinte.
Cel care, răni, a săvârşit,
La rândul său va fi rănit.
21 Cine ucide-un dobitoc,
Are să dea un altu-n loc.
Acela care l-a lovit
Pe un alt om – şi a pierit –
Să fie răsplătit la fel:
Ucis trebuie a fi el.
22 Aceeaşi lege, să se ştie
Cum că va trebui să fie
Pentru fiii lui Israel,
Cât şi pentru străini, la fel.
Eu sunt al vostru Dumnezeu
Şi Eu sunt Domnul, tot mereu.”
23 Moise, precum i-a poruncit
Domnul să spună, a vorbit
Copiilor lui Israel.
L-au scos afar’ apoi, pe cel
Care-a hulit, şi l-au ucis
Cu pietre, precum Domnu-a zis.