2
Vai, de cei cari împinşi de fire,
Cugetă la nelegiuire
Şi-n aşternut, rele, urzesc,
Pe cari în zori le-nfăptuiesc,
Dacă e în puterea lor.
Dacă poftesc la un ogor,
Îndată pun mâna pe el.
De vor o casă, fac la fel.
Nu stau pe gânduri: o răpesc,
Pentru că ei îl asupresc
Pe om; asemeni casa lui
Şi moştenirea omului.
De-aceea, Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Nenorocirea – Mă gândesc –
Peste ăst leat s-o repezesc.
De-aceasta, nu se va putea
Să se ferească nimenea.
Necazul când are să vină,
Nimeni nu va putea să-şi ţină
Sus capul, căci vremile-acele
Au să se-arate foarte rele.
De pomină o să fiţi voi,
În acea zi, spunând apoi,
Bocindu-vă: „S-a isprăvit!
Duşmanii noşti’ ne-au pustiit –
Acuma – cu desăvârşire,
Iar partea cea de moştenire,
Pe cari poporul o avea,
Ajunse-a fi a altuia!
Vai! Moştenirea noastră, iată
Cum a ajuns a fi luată!
Ogorul de cari aveam parte,
Astăzi, vrăjmaşul îl împarte…!”
De-aceea, tu nu vei avea
Pe nimenea care să ia
Frânghia cea de măsurat
Al sorţiului ce ţi-a fost dat,
Atunci, ‘naintea Domnului,
În faţa adunării Lui.”
Ei spun, mereu: „Nu prorociţi!
Astfel de lucruri, nu vestiţi,
Pentru că-altminteri, nesfârşite
Vor fi ocările zvârlite!”
„Tu, casă a lui Iacov, oare,
Se-arată Domnul a fi tare
Grăbit, să-Şi verse-a Lui mânie?
Aşa îţi pare El, să fie?
Gândeşti – cumva – că în ăst fel
Voieşte să lucreze El?”
Prielnic e cuvântul Meu,
Aceluia care, mereu,
Îşi stăpâneşte a lui fire
Şi umblă în neprihănire.
De multă vreme-l socot Eu,
Vrăjmaş, pe-acest popor al Meu.
Mantalele, voi le răpiţi,
Celor care trec liniştiţi,
Pe drum, iar gânduri de război,
Nu au nutrit faţă de voi.
Din casele ce le iubesc,
Iată că ei îşi izgonesc
Femeile cele pe care
Acest popor al Meu le are
Şi le răpesc copiilor,
Podoaba ce am dat-o lor.
10 Degrabă dar, să vă sculaţi
Şi din acest loc să plecaţi
Căci n-o s-aveţi parte de tihnă
Şi-aici n-o să găsiţi odihnă,
Căci spurcăciunile pe care
Le-aţi săvârşit fără-ncetare,
Au să v-aducă dureri cari
Se vor vădi nespus de mari.
11 Dar dacă ar veni, apoi,
Un om, doar cu minciuni, la voi,
Zicând: „Am să vă prorocesc
Şi despre vin am să vorbesc
Sau despre băutură tare”,
Omul acela va apare,
Pentru poporul din ăst loc,
Că este bun a fi proroc!
12 „Strâns vei fi Iacove! La fel,
Ce-a mai rămas din Israel,
Am să adun Eu, mai apoi,
Precum strângi turma cea de oi,
Atuncea când pe-a ei păşune
Voieşti – din nou – să se adune.
De-aceea-n ziua ‘ceea are
Să se stârnească zarvă mare.
13 Cel cari spărtură o să facă,
În fruntea lor are să treacă.
Spărtura au s-o isprăvească,
Prin poartă au ca să păşească,
Având în frunte-acel popor,
Pe cel ce-i împărat al lor,
Şi Domnul o să Se vădească,
În frunte, că o să păşească.”