1 Vai, de cei cari împinşi de fire,
Cugetă la nelegiuire
Şi-n aşternut, rele, urzesc,
Pe cari în zori le-nfăptuiesc,
Dacă e în puterea lor.
2 Dacă poftesc la un ogor,
Îndată pun mâna pe el.
De vor o casă, fac la fel.
Nu stau pe gânduri: o răpesc,
Pentru că ei îl asupresc
Pe om; asemeni casa lui
Şi moştenirea omului.
3 De-aceea, Domnul a venit
Şi-n felu-acesta a vorbit:
„Nenorocirea – Mă gândesc –
Peste ăst leat s-o repezesc.
De-aceasta, nu se va putea
Să se ferească nimenea.
Necazul când are să vină,
Nimeni nu va putea să-şi ţină
Sus capul, căci vremile-acele
Au să se-arate foarte rele.
4 De pomină o să fiţi voi,
În acea zi, spunând apoi,
Bocindu-vă: „S-a isprăvit!
Duşmanii noşti’ ne-au pustiit –
Acuma – cu desăvârşire,
Iar partea cea de moştenire,
Pe cari poporul o avea,
Ajunse-a fi a altuia!
Vai! Moştenirea noastră, iată
Cum a ajuns a fi luată!
Ogorul de cari aveam parte,
Astăzi, vrăjmaşul îl împarte…!”
5 De-aceea, tu nu vei avea
Pe nimenea care să ia
Frânghia cea de măsurat
Al sorţiului ce ţi-a fost dat,
Atunci, ‘naintea Domnului,
În faţa adunării Lui.”
6 Ei spun, mereu: „Nu prorociţi!
Astfel de lucruri, nu vestiţi,
Pentru că-altminteri, nesfârşite
Vor fi ocările zvârlite!”
7 „Tu, casă a lui Iacov, oare,
Se-arată Domnul a fi tare
Grăbit, să-Şi verse-a Lui mânie?
Aşa îţi pare El, să fie?
Gândeşti – cumva – că în ăst fel
Voieşte să lucreze El?”
Prielnic e cuvântul Meu,
Aceluia care, mereu,
Îşi stăpâneşte a lui fire
Şi umblă în neprihănire.
8 De multă vreme-l socot Eu,
Vrăjmaş, pe-acest popor al Meu.
Mantalele, voi le răpiţi,
Celor care trec liniştiţi,
Pe drum, iar gânduri de război,
Nu au nutrit faţă de voi.
9 Din casele ce le iubesc,
Iată că ei îşi izgonesc
Femeile cele pe care
Acest popor al Meu le are
Şi le răpesc copiilor,
Podoaba ce am dat-o lor.
10 Degrabă dar, să vă sculaţi
Şi din acest loc să plecaţi
Căci n-o s-aveţi parte de tihnă
Şi-aici n-o să găsiţi odihnă,
Căci spurcăciunile pe care
Le-aţi săvârşit fără-ncetare,
Au să v-aducă dureri cari
Se vor vădi nespus de mari.
11 Dar dacă ar veni, apoi,
Un om, doar cu minciuni, la voi,
Zicând: „Am să vă prorocesc
Şi despre vin am să vorbesc
Sau despre băutură tare”,
Omul acela va apare,
Pentru poporul din ăst loc,
Că este bun a fi proroc!
12 „Strâns vei fi Iacove! La fel,
Ce-a mai rămas din Israel,
Am să adun Eu, mai apoi,
Precum strângi turma cea de oi,
Atuncea când pe-a ei păşune
Voieşti – din nou – să se adune.
De-aceea-n ziua ‘ceea are
Să se stârnească zarvă mare.
13 Cel cari spărtură o să facă,
În fruntea lor are să treacă.
Spărtura au s-o isprăvească,
Prin poartă au ca să păşească,
Având în frunte-acel popor,
Pe cel ce-i împărat al lor,
Şi Domnul o să Se vădească,
În frunte, că o să păşească.”