1 „Am zis: „Să ascultaţi voi cari
Vă dovediţi a fi mai mari
În Iacov, iar apoi – la fel –
În casele lui Israel!
Oare, nu trebuie să ştiţi
Dreptatea, şi să o păziţi?
2 Dar binele îl urâţi voi
Şi iubiţi răul mai apoi,
Căci pielea, de pe oase, ştiţi –
Şi carnea – să le jupuiţi!
3 Au mâncat carnea cea pe care
Sărmanul Meu popor o are.
De piele, ei l-au jupuit
Şi oasele i le-au zdrobit.
Bucăţi făcut-au ce-a rămas,
Cum sunt cele cari, într-un vas
Se-aruncă, fierte a fi ele,
Sau ca bucăţile acele
De carne, strânse la un loc,
Într-un cazan ce-i pus pe foc.
4 Apoi, la Domnul, au strigat,
Dar El, nici un răspuns, n-a dat.
Strigătul lor nu va pătrunde
Până la El, căci Îşi ascunde
Faţa, în vremile acele,
Din pricină că fapte rele –
Neîncetat – au săvârşit.
5 De-aceea, astfel a vorbit
Domnul, de cei ce prorocesc
Poporului şi-l rătăcesc,
Despre cei care au muşcat
Ceva şi-n urmă veşti au dat,
De pace, iar de n-au primit,
Nimic în guri, au prorocit
Despre războiul sfânt apoi.
6 „Din aste pricini, peste voi,
Va veni noaptea, iar în ea,
Vedenii nu veţi mai avea!
Doar întuneric o să fie,
Fără de nici o prorocie!
Peste cei care se vădesc
În acest fel că prorocesc
Soarele o să asfinţească,
Iar ziua o să se-negrească!
7 Au să roşească ghicitorii
Şi, de ruşine, văzătorii
Au să rămână, negreşit.
Toţi îşi vor fi acoperit
Bărbile-n ceasu-acela greu,
Căci nu răspunde Dumnezeu.
8 Dar eu, plin de putere, sânt,
Iar Duhul Domnului Cel Sfânt
În mine e. A mea fiinţă,
De a dreptăţii cunoştinţă,
E plină şi, de-asemenea,
De vlagă, plină, este ea,
Să pot să fac de cunoscut,
Lui Iacov, tot ce a făcut:
Nelegiuirile din el,
Păcatele lui Israel.”
9 „Ascultaţi voi, aceia cari,
În Iacov, sunteţi cei mai mari!
Să ascultaţi şi voi, la fel,
Cari sunteţi mari în Israel!
Să ascultaţi voi, cei cari ştiţi,
Dreptul – mereu – să îl suciţi,
Căci scârbă doar aţi arătat,
Pentru dreptate, ne-ncetat!
10 Voi toţi cei care, când zidiţi
Sionul, sânge folosiţi
Şi cu nelegiuiri lucraţi,
Ierusalimul să-l ‘nălţaţi!
11 Toţi căpitanii – acei cari,
Peste cetate sunt mai mari –
Ştiu ca să judece doar dacă,
Daruri, au ca să li se facă.
Preoţii ştiu să dea poveţe
Poporului şi să-l înveţe,
Numai atuncea când, o plată,
Urmează să le fie dată.
Prorocii lui au dovedit
Că pentru bani au prorocit.
Şi iată-i că mai îndrăznesc,
Pe Domnul, de se bizuiesc,
Zicând: „Dar nu e Dumnezeu,
În al nost’ mijloc, tot mereu?
Tocmai de-aceea, mai apoi –
Nicicând – atinşi nu vom fi noi,
De valul de nenorocire
Ce se abate peste fire!”
12 În timpul ce va fi urmat –
Din astă pricină – arat
Va fi Sionul, cum se ară
Ogoarele în primăvară.
Ierusalimul – să se ştie –
Morman de pietre o să fie.
Muntele Templului, astfel,
Doar o-nălţime va fi el,
Iar pe întregul său cuprins
Pădurea se va fi întins.”