1 „În vremile sfârşitului,
Muntele Casei Domnului
Tare va fi întemeiat
Şi cel mai ‘nalt va fi aflat,
Fiind deasupra tuturor
Colinelor dealurilor.
Popoarele-au să se grăbească,
Spre el să se îngrămădească.
2 Neamuri vor merge către el
Şi au să zică-n acest fel:
„Veniţi pe creasta muntelui
Ce se vădeşte-al Domnului,
La Casa Celui cari, mereu,
E al lui Iacov Dumnezeu,
Ca să ne-nveţe calea Lui!
Iată, Cuvântul Domnului,
De la Ierusalim, porni-va,
Iar Legea, din Sion, ieşi-va!
3 El o să fie-Acela care
Va judeca între popoare,
Iar hotărârile luate
Privesc neamuri îndepărtate.
Din săbii, pluguri îşi vor face,
Iar suliţele le-or preface,
Apoi, doar în nişte cosoare.
Nu vor fi lupte-ntre popoare,
Căci nu va trage sabia
Nimeni, în contra altuia
Şi nu va fi-nvăţat, apoi,
Nimeni, să facă vreun război,
4 Căci locui-va fiecare,
Doar sub smochinul ce îl are,
Sau va şedea sub a lui vie
Fără ca tulburat să fie.
Aşa va fi, căci – negreşit –
Domnul e Cel care-a vorbit.
El este Domnul oştilor.
5 Când după dumnezeii lor
Umblă popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ,
Iată, la fel facem şi noi,
Pentru că vom umbla apoi,
În Numele Domnului care
E Dumnezeul nostru mare
Şi tot El are să ne fie,
De-acum şi până-n veşnicie!”
6 „În ziua ‘ceea, Eu – vă spun –
Pe toţi cei şchiopi, am să-i adun,
Pe cei pe cari i-am izgonit
Şi pe cei cari i-am chinuit.
7 Din cei şchiopi, am să fac o viţă
Care va fi o rămăşiţă,
Iar din cei cari risipiţi sânt,
Fac un neam tare, pe pământ,
Asupra căruia, mereu,
O să domnească Dumnezeu.
Pe muntele Sionului,
Va fi scaunul Domnului.
Acolo, El o să domnească
Şi-n veci are să-mpărăţească!
8 La tine, cel ce te vădeşti
Precum că turn al turmei eşti –
Şi totodată deal pe care
Fiica Sionului îl are –
Vine acea orânduire
Care e vechea stăpânire,
Împărăţia fiicei lui,
Cea a Ierusalimului.”
9 Dar spune-mi, însă, de ce oare,
Strigi tu, acum, atât de tare?
N-ai sfetnic? Nu ai împărat,
Astfel încât te-au apucat
Durerile unei femei,
În clipele facerii ei?
10 Fiica Sionului, acum,
Suferi şi gemi, la fel precum
Şi o femeie se căzneşte,
Când ceasul naşterii soseşte!
Cetatea o să-ţi părăseşti
Şi-n câmp tu ai să locuieşti.
În urmă, tu vei fi luată
Şi-n Babilon vei fi mutată.
Acolo, am să te găsesc
Şi am ca să te izbăvesc.
De la prietenii tăi – iată –
De Domnul, eşti răscumpărată.
11 Căci multe neamuri s-au unit
Şi împotrivă-ţi au venit,
Zicând: „Să fie pângărită,
Ca să vedem că împlinită
Va fi dorinţa noastră mare,
În ce-o priveşte pe cea care
E fiică a Sionului!”
12 Ei nu ştiu gândul Domnului,
Iar planul, nu I-au înţeles.
Nu ştiu că Domnul i-a cules,
Că sunt ca snopii adunaţi
Care în arie-s aflaţi.
13 Scoală, fiica Sionului!
E timpul treieratului!
Îţi fac copită de aramă
Şi-un corn de fier, de bună seamă,
Popoare multe să zdrobeşti,
Iar prada ce o dobândeşti
Să o închini Domnului Sfânt
Care e Domn peste pământ!”