1 „Vai, mie! Parcă sunt aflat
La strâns de poame şi-adunat
Bobiţele strugurilor,
După culesul viilor!
Nici un chiorchine, via n-are!
Nu-i o smochină, de mâncare,
Aşa precum sperasem eu,
Cum ar fi vrut sufletul meu!
2 Omul de bine-a părăsit
Ţara. Nimeni nu e cinstit.
La pândă, toţi se rânduiesc.
Să verse sânge se grăbesc,
Iar fratelui pe cari îl are,
Curse-i întinde fiecare.
3 Mâinile lor s-au îndreptat
Doar către rău, neîncetat.
Cârmuitorul, daruri, vrea.
Judecătorul, plată, ia.
Cel care mare se vădeşte,
Pe faţă spune ce doreşte,
Căci el cere, cu lăcomie,
Ce plată vrea, dată să-i fie.
Astfel, cu toţi merg mână-n mână,
De la cârmuitor şi până
La ultimul slujbaş cel care
Drept rangul cel mai mic îl are.
4 Acela care e mai bun
Din rândul lor, este – vă spun –
Ca tufele de mărăcini.
Mai rău ca tufele de spini,
Este cel care s-a vădit,
În rândul lor, cel mai cinstit.
Ziua, de-ai Tăi proroci vestită –
Pedeapsa care-i pregătită –
Se-apropie-ameninţător!
Atunci va fi mirarea lor!
5 Pe un prieten, să nu-l crezi!
În rude, să nu te încrezi
Chiar dacă-apropiate-ţi sânt!
Ia seama la al tău cuvânt,
Păzeşte-ţi gura – cum se cade –
De cea care în braţe-ţi şade!
6 Căci iată, fiul se vădeşte
Pe tată că-l batjocoreşte;
Fata apoi – de bună seamă –
În contră e la a ei mamă,
Iar nora a găsit cu cale
De-a sta-mpotriva soacrei sale.
Astfel, vrăjmaşi ai omului
Sunt tocmai cei din casa lui!
7 Eu, însă, am ca să privesc
Spre Domnul şi nădăjduiesc
În Cel care îmi e mereu,
Al mântuirii Dumnezeu,
Căci ştiu că mă va asculta.
8 De bucurie, nu sălta
Vrăjmaşo, chiar de ai văzut
Că la pământ eu am căzut,
Pentru că iarăşi mă ridic!
Chiar dacă-n beznă stau un pic,
Totuşi, Domnu-i a mea Lumină,
De care inima mi-e plină!
9 Voi suferi mânia Lui,
Căci împotriva Domnului
Iată că am păcătuit.
De El, voi fi eu, sprijinit,
Căci – după cum se va vedea –
Va apăra pricina mea.
El este Cel cari o să vină
Şi mă va scoate la lumină.
Voi sta în faţa Domnului
Şi voi privi dreptatea Lui.
10 Lucrul acesta, negreşit,
Atuncea când va fi zărit,
Pe cea care-i vrăjmaşa mea,
Ruşinea-ndat’ o va umplea
Şi îmi va zice: „Unde-i oare,
Al tău Domn? Unde e Cel care
Îţi este ţie, Dumnezeu?”
Încredinţat mă aflu eu,
Că împlinită-mi voi vedea
Dorinţa mea, faţă de ea.
Eu ştiu că-n acea vreme are
A fi călcată în picioare,
La fel precum este călcat
Noroiu-n uliţă aflat.
11 Când ziduri, iar au să zidească,
Atunci o să ţi se lărgească
Hotarele. Tu vei vedea
12 Cum vin cei din Asiria.
De-asemeni, cei care-au şezut
În al Egiptului ţinut
Şi pân’ la râu – cu toţi cei care
Sunt de la munte pân’ la mare –
Spre tine au să se grăbească.
13 ‘Nainte să se împlinească
Lucrul acesta, pustiită
Ţara va fi şi nimicită,
Din pricina celor pe care,
Locuitori, în ea, îi are,
Şi din pricina relelor
Făcute de al ei popor.
14 Paşte-Ţi poporul Tău cel drag!
Ţi-l paşte, cu al Tău toiag,
Căci a Ta turmă se arată
Şi moştenire, totodată.
Şade-n pădurea din Carmel
Şi singur e poporu-acel.
Pe culmile Basanului
Şi ale Galaadului,
Să pască, precum a făcut
În vremile care-au trecut.”
15 „Iată că lucruri minunate
Au să îţi fie arătate” –
Domnul a zis – „ca la-nceput,
Când al Egiptului ţinut
L-ai părăsit.” De-asemenea,
16 Şi neamurile vor vedea
Aceste lucruri minunate
Şi au să fie ruşinate,
Cu toată marea lor putere.
Au să rămână în tăcere,
Cu mâinile la gură duse
Şi peste ea pecete puse,
Şi cu urechile-astupate.
17 Vor linge pulberea, speriate,
Ca şarpele, tremurătoare,
Asemeni unor târâtoare.
Ieşi-vor din a lor cetate
Şi vor veni înspăimântate
În faţa Celui cari, mereu,
Ne este Domn şi Dumnezeu.
18 Dar care Dumnezeu, sau cine
Se mai aseamănă cu Tine,
Nelegiuirile iertând
Şi cu privirea-apoi trecând
Păcatele cele pe care
Le-au săvârşit, fără-ncetare,
Cei care sunt o rămăşiţă
De-a moştenirii Tale viţă?
Iată dar că a Lui mânie
Nu o să ţină pe vecie,
Căci o plăcere mult mai mare,
Găseşte El, în îndurare!
19 El va avea milă de noi
Şi va călca-n picioare-apoi
Nelegiuirea cea pe care
Am săvârşit-o, căci în mare
Va arunca al nost’ păcat.
20 Credincioşie-i vei fi dat
Lui Iacov şi cu îndurare
Vei ţine jurământul care,
Faţă de-Aveam, Tu l-ai rostit,
Căci vei veghea ca împlinit
Să fie ceea ce-ai jurat,
Părinţilor noştri, odat’.”