1 Această prorocie, iată,
Către Ninive-i îndreptată.
Ea este cartea cea pe care,
Naum, cel din Ecloş, o are.
2 Domnul este un Dumnezeu
Gelos, răzbunător, mereu.
El Se răzbună şi se ştie
Precum că e plin de mânie.
El se răzbună pe cei care
Vrăjmaşi Îi sunt şi-Şi ţine tare
Mâna, pe cei ce se vădesc
Cum că I se împotrivesc.
3 Domnul este îndurător
Şi îndelung e răbdător,
Însă tăria ce o are
Este deosebit de mare.
Nu-l va lăsa nepedepsit
Pe cel cari, rău, s-a dovedit.
Umblă-n vârtej şi în furtună,
Iar norii care se adună
Sunt numai praful cel pe care
Îl iscă ale lui picioare.
4 El mustră marea şi-o usucă,
Face ca apa să se ducă
Din râuri şi le seacă-astfel.
Basanul şi-ntregul Carmel
Tânjesc, iar floarea cea vestită –
Cea din Liban – e veştejită.
5 Se clatină în faţa Lui
Piscul semeţ al muntelui.
Topite, dealurile sânt
‘Nainte-I, iar acest pământ –
Cu lumea şi cu toţi acei
Cari sunt locuitori ai ei –
În faţă-I stau înspăimântaţi,
De un cutremur seceraţi.
6 Cine va sta, în faţa Lui,
Răbdând urgia Domnului?
Dar cine poate, piept să ţie,
Când vine-aprinsa Lui mânie?
Urgia Lui foc se vădeşte
Şi stâncile le prăbuşeşte.
7 Domnul e bun, plin de-ndurare
Şi este locul de scăpare,
Când ziua de necaz se-arată.
El îi cunoaşte, de îndată,
Pe-aceia care se vădesc
Cum că în El nădăjduiesc.
8 Dar nişte valuri revărsate
Vor năvăli peste cetate
Şi-n felu-acesta – negreşit –
Ninive fi-va nimicit.
Vrăjmaşii Lui sunt nimiciţi
Şi până-n beznă urmăriţi.
9 Ce fel de planuri faceţi voi,
În contra Domnului apoi?
El, însă, le zădărniceşte!
Nenorocirea nu loveşte,
De două ori. Căci ei fi-vor
10 Precum mănunchiul spinilor –
Aşa vor fi de încâlciţi.
Când vor fi beţi, vor fi-nghiţiţi
De foc, precum este mâncată
Miriştea care e uscată.
11 Ninive, află – negreşit –
Cum că din tine a ieşit
Acela care se vădea
Că planuri rele doar urzea,
Faţă de Domnul, ne-ncetat.
12 Domnul atunci a cuvântat:
„Oricât de mulţi vă vădiţi voi
Şi-oricât de tari aţi fi apoi,
Toţi seceraţi aveţi să fiţi
Şi-n acest fel o să periţi.
Ierusalime, câteodat’,
Chiar dacă te-am mai întristat,
Nu am să te mai întristez…
13 Sfarm jugul. Te eliberez
De legăturile cu care
Fost-ai ţinut în strâmtorare…”
14 Asur, ascultă – negreşit –
Ceea ce Domnu-a poruncit
În contra ta: „Nu vei avea
Urmaşi cari numele să-ţi ia,
Căci nimeni nu va fi la voi,
Să-ţi poarte numele apoi.
Din casa celui cari, mereu,
Fusese al tău dumnezeu,
Voi strânge chipurile toate
Care cioplite-s sau turnate.
Al tău mormânt va fi săpat,
Căci prea uşor, ai fost aflat.”
15 Iată, pe vârful muntelui,
Se-arată paşii solului
Acela cari pacea vesteşte.
Acuma dar, îţi prăznuieşte
Iudo, acele zile care
Menite-ţi sunt de sărbătoare
Şi împlineşte de îndat’,
Tot ceea ce tu ai jurat!
Află că prin mijlocul tău,
Acela care este rău
Nu va mai trece. Negreşit,
Acela fi-va nimicit…