1 După ce a sfârşit Iisus,
Să spună ce avea de spus,
S-a strămutat, din Galileea,
Şi a venit să stea-n Iudeea,
Peste Iordan. A fost urmat
De multă gloată. El le-a dat
Învăţătura Lui. Veniră
2 Şi Farisei, de-L ispitiră;
Ei, pe Iisus, L-au întrebat,
Dacă-i permis, unui bărbat,
Ca soaţa, să îşi părăsească.
3 Când au sfârşit ei să vorbească,
Iisus le-a zis: „Voi n-aţi citit,
Ceea ce Moise-a poruncit?”
4 „Ba da, căci noi le ştim pe toate!
Moise a zis că soţul poate,
Soţia, să îşi părăsească,
Dar, mai întâi, să-i dăruiască
O carte, pentru despărţire –
Deci, un înscris, spre-a lumii ştire.”
5 „Doar pentru voi”, Iisus le-a zis,
„Astă poruncă, Moise-a scris,
Căci aveţi inima-mpietrită.
6 Dar când a fost lumea zidită,
„Domnul, o parte bărbătească,
Făcu, şi una femeiască.
7 De-aceea, omul va lăsa,
Pe tatăl şi pe mama sa,
De soaţa lui să se lipească,
8 Şi-un singur trup s-alcătuiască.”
9 Deci, ascultaţi cuvântul Meu:
Ceea ce Domnul Dumnezeu
A-mpreunat, să nu despartă
Omul, voind o altă soartă!”
10 În casă, când intră Iisus,
Asupra celor ce s-au spus,
De ucenici, fost-a-ntrebat.
11 Iisus, acest răspuns, le-a dat:
„Cel cari nevasta-şi părăseşte,
Ca să-şi ia alta, preacurveşte;
12 Şi soaţa o să preacurvească,
De soţul o să-şi părăsească.”
13 Nişte copii au fost aduşi
Şi-apoi, în faţă, I-au fost duşi,
Să-şi pună, mâna, peste ei.
Dar ucenicii, pe acei
Care, copiii, au adus,
Certatu-i-au. Atunci, Iisus,
14 Pe ucenici, S-a mâniat
Şi-a zis, privindu-i supărat:
„Lăsaţi copiii, nu-i opriţi! –
La Mine, copilaşi, veniţi! –
Fiindcă a cerurilor
Împărăţie e a lor.
15 Împărăţia Domnului,
Nu va fi dată omului,
Decât atunci când va să ştie
Precum e un copil să fie,
Şi-asemeni lui, să o primească.
Altfel, nu o s-o dobândească
Şi nu va intra-n veci, în ea,
Oricât de mult, omul ar vrea.”
16 El, pe copii, i-a-mbrăţişat
Şi-apoi i-a binecuvântat.
17 Iisus, să plece, a voit,
Când tocmai, iată, s-a ivit
Un tânăr. El a alergat,
În faţa Lui s-a închinat
Şi-a zis, privindu-L rugător:
„O, bunule Învăţător,
Ce trebuie să-ndeplinesc,
Ca viaţă-n veci, să dobândesc?”
18 „De ce Mă numeşti bun? Mereu,
Singurul Bun, e Dumnezeu.
19 Cât despre ce M-ai întrebat,
Poruncile care s-au dat,
Cred că le ştii: să nu curveşti,
Să nu ucizi, să nu minţeşti,
Să nu furi şi să nu înşeli.
Evită astfel de greşeli,
Şi-apoi, părinţii să-ţi cinsteşti,
Căci astfel, viaţă dobândeşti.”
20 Omul a zis, către Iisus:
„Eu am păzit, tot ce mi-ai spus,
Din tinereţe, ne-ncetat.”
21 Iisus a mai adăugat,
După ce, ţintă, l-a privit:
„De-un lucru doar, mai eşti lipsit.
Du-te şi vinde tot ce ai,
Şi-apoi, la cei săraci, să dai.
Aşa, o să-ţi aduni, în cer,
Comorile. Atât îţi cer!
De n-ai nimic a te mai ţine,
Ia-ţi crucea, şi hai după Mine!”
22 Când tânărul a auzit,
Aceste vorbe, a-mpietrit
Şi tare s-a mai întristat,
Căci el era foarte bogat.
23 Iisus a zis, către ai Lui:
„Greu îi va fi bogatului,
La Domnul, în Împărăţie
S-ajungă, ca intrat să fie.”
24 Discipolii, uimiţi, erau
De toate câte le-auzeau.
Iisus, vorbirea, şi-a urmat:
„Greu este, pentru cel bogat,
Care se-ncrede-n bogăţie,
Să intre, în Împărăţie,
25 La Dumnezeu. Mult mai uşor,
Să treacă, li-e cămilelor,
Chiar prin urechea acului,
Decât îi e bogatului
Să intre-n cer, la Dumnezeu –
Bogaţilor le va fi greu!”
26 Când ucenici-au auzit,
Au întrebat: „Dar, mântuit,
Cine va fi?” Atunci Iisus,
27 Discipolilor Săi, le-a spus:
„La oameni, ce-i cu neputinţă,
La Dumnezeu e cu putinţă.”
28 Petru a spus, nedumerit:
„Iată că noi am părăsit
Tot ce-am avut, şi Te-am urmat.”
29 Iisus a zis: „Adevărat
Vouă vă spun, că orişicine,
De părăseşte, pentru Mine
Şi pentru Evanghelia care
Eu o vestesc azi, tot ce are –
Casă sau fraţi, mamă sau tată,
Soaţă, surori, holdă bogată –
30 O să primească însutit
Tot ceea ce a părăsit –
Casă sau fraţi, mamă sau tată,
Soaţă, surori, holdă bogată.
De prigoniri vor fi-nsoţite
Acestea, şi sunt dăruite
Chiar în acest veac, tuturor.
Apoi, în veacul viitor,
Din viaţa lor vremelnică,
Vor trece-n viaţă veşnică.
31 Mulţi, dintre cei dintâi de-acum,
Cei de pe urmă-or fi; precum,
Cei de pe urmă au să vie
Şi cei dintâi, ei au să fie.”
32 Iisus pornise, precum ştim,
Cu-ai Săi, către Ierusalim,
Iar ucenici-nspăimântaţi,
Păşeau, în urmă-I, tulburaţi.
El, pe cei doişpe, i-a chemat,
În juru-I şi le-a arătat
Pe înţeles, în vorbe simple,
Ce va urma să I se-ntâmple:
33 „Iată” – le-a zis – „curând sosim,
Cu bine, la Ierusalim.
Acolo, Fiul omului,
Mergând după menirea Lui,
Pe mâinile preoţilor
Şi ale cărturarilor,
Trebuie ca să nimerească.
La moarte, au să-L osândească
Aceştia, în mânia lor,
Şi Îl vor da neamurilor.
34 Ele au să-L batjocorească,
Iar după ce-au să-L chinuiască,
El, omorât, are să fie,
Dar, în trei zile, o să-nvie.”
35 Fii lui Zebedei veniră –
Ioan şi Iacov – şi-I vorbiră:
„Învăţătorule, noi vrem,
Acum, ceva să Îţi cerem.”
36 „Şi ce anume, doriţi voi?” –
Zise Iisus. „Voim ca noi” –
37 Au răspuns ei – „să putem sta,
La dreapta şi la stânga Ta,
Când Tu, în slavă, ai să fii
Înveşmântat, şi ai să vii.”
38 El spuse: „Voi nu ştiţi ce vreţi!
Al Meu pahar, puteţi să-l beţi?
Iar botezaţi, vă întreb Eu,
Puteţi fi cu botezul Meu,
Cu care fi-voi botezat?”
39 „Putem!”– I-au zis. „Adevărat”–
Spuse Iisus – „şi voi veţi bea
Paharul Meu, şi veţi avea
Parte şi de al Meu botez,
Căci ăsta este al vost’ crez.
40 Dar cinstea ce-o pretindeţi voi –
Să staţi în juru-Mi amândoi,
La dreapta şi la stânga Mea –
Nu o primeşte cine vrea.
Această cinste-i dăruită
Celui ce-i este pregătită.”
41 Cei zece, când au auzit
Ceea ce fraţii au dorit,
Îndată s-au înfuriat.
42 Iisus, atuncea, i-a chemat
Şi-a zis: „Precum voi bine ştiţi,
Cârmuitorii cei vestiţi
Ai tuturor Străinilor,
Domină, prin puterea lor,
Asupră-le. Însă, la noi,
43 Nu vreau ca să văd, între voi,
Aşa ceva. Acela care
Doreşte a fi cel mai mare,
Acela trebuie să ştie
Ca sluga tuturor să fie.
44 De-asemenea, cine doreşte
A fi întâiul, trebuieşte
Să fie robul orişicui;
45 Pentru că Fiul omului
Nu a venit spre-a fi slujit,
Ci El, pe alţii, i-a servit
Şi pentru mulţi – viaţa Sa – are
S-o dea spre-a lor răscumpărare.”
46 Din Ierihon, când a ieşit
Iisus – de gloată însoţit –
Văzu un orb – un cerşetor –
Cerând pomană tuturor.
El se chemase Bartimeu
Şi era fiul lui Timeu.
47 Simţindu-L, pe Iisus, că vine,
Strigat-a: „Ai milă de mine,
Fiu al lui David!” Mulţi au vrut
48 Să îl oprească. N-au putut,
Oricât s-au străduit, a-l ţine.
„Iisuse, ai milă de mine!
Fiu al lui David, îndurare!” –
Continua să strige tare.
49 Iisus, din drumu-I, S-a oprit
Şi, alor Săi, le-a poruncit:
„Aduceţi-l, pe orb, aici!”
Îndată, câţiva ucenici
Au mers la orb zicând: „N-ai teamă!
Te scoală, căci Iisus te cheamă!”
50 El, straiul şi l-a aruncat
Şi, la Iisus, a alergat.
51 „Să-Mi spui dar, ce doreşti să fac”,
Zise Iisus, „să-ţi fiu pe plac?”
„Rabuni” – orbul I-a răspuns –
„Din bezna mea, de nepătruns,
Mă scoate! Dăruie-mi vederea,
Căci doar la Tine e puterea!”
52 Iisus a zis: „Mergi liniştit!
Credinţa ta, te-a mântuit!”
Când a sfârşit de cuvântat,
Orbul acel şi-a căpătat
Vederea, iar apoi, s-a dus,
Grăbit, pe urma lui Iisus.