1 Când zorii au îndepărtat
Al nopţii văl întunecat,
Cei mai de seamă din preoţi,
Cu cărturarii şi cu toţi
Membrii Soborului, veniră,
Degrabă, şi se sfătuiră.
Iisus a fost, apoi, legat
Şi dat pe mâna lui Pilat.
2 Acesta, binevoitor,
„Eşti Rege al Iudeilor?” –
L-a întrebat. „Da, sunt!” – a spus,
Privindu-l ţintă-n ochi, Iisus.
3 De multe, fost-a acuzat,
De preoţi, dar n-a ripostat.
4 „I-auzi pe-aceşti oameni ce zic?
Tu nu ai, de răspuns, nimic?” –
L-a întrebat Pilat. Iisus,
Nici un cuvânt, însă, n-a spus,
5 Lăsându-l, astfel, pe Pilat,
Peste măsură de mirat.
6 Când Paştele se prăznuia,
Pilat, mereu, obişnuia,
A slobozi noroadelor,
Un condamnat, pe voia lor.
7 Atunci, zăcea în închisoare,
Un om, numit Baraba, care,
Într-o răscoală, a ucis
Pe cineva, fiind închis.
8 Gloata ceru, de la Pilat,
Ca să îi dea un condamnat,
Aşa cum datina era.
9 „Pe cine vreţi a ‘libera?” –
A zis Pilat, către popor.
„Pe Regele Iudeilor?”
10 În acest fel, el a vorbit,
Ştiind cât e de pizmuit
Iisus, de către cărturari,
Bătrâni şi preoţii cei mari,
Şi că doar pizma i-a-ndemnat,
Pe a lui mână, de L-au dat.
11 Dar preoţii cei mai de seamă –
Care-ncepură să se teamă
Că ar putea fi scos Iisus,
Din temniţă – gloatei i-au spus
Să ceară-a fi eliberat
Baraba, de către Pilat.
12 „Acum, să-mi spuneţi, ce doriţi
Să-i fac, Celui ce Îl numiţi
Drept „Rege al Iudeilor”?” –
A zis Pilat, către popor.
13 Întreg norodul a răcnit:
„Vrem ca să fie răstignit!”
14 „Dar ce-a făcut?” – zise Pilat.
„Să-L răstigneşti!” – gloata-a strigat.
15 Voind a fi pe placul lor,
Pilat – marele dregător –
Dorinţa, le-a îndeplinit.
Baraba fost-a slobozit,
Şi-n timpu-acesta, pe Iisus,
Să-L bată cu nuiele-a pus,
‘Nainte de-a fi răstignit.
16 Ostaşi-atunci, L-au îmbrâncit
În curtea marelui palat
17 Şi-n purpură L-au îmbrăcat.
Au împletit şi o cunună,
De spini, pe cap, ca să I-o pună.
18 Apoi, toţi au strigat, râzând:
„Cu plecăciune!”, şi, pe rând
I-au zis: „Mărite Împărat,
Peste Iudei, înscăunat!”
19 În cap, c-o trestie-L loveau,
De câte ori îngenuncheau
În faţa Lui. Când, în sfârşit,
20 Batjocurile-au isprăvit,
De purpură L-au dezbrăcat,
Cu haina Lui L-au îmbrăcat,
Iar când fu totul pregătit,
L-au dus să fie răstignit.
21 Să ducă crucea lui Iisus,
Ostaşii, pe un om l-au pus.
Acesta, Simon, se numea
Şi în Cirena locuia.
El, doi feciori, a dobândit:
Pe Alexandru, la primit,
Întâiul, şi a fost urmat
De cel cari, Ruf, era chemat.
Convoiul a pornit la drum,
Iar Simon Îi ducea, acum,
Crucea, care L-a apăsat,
22 Şi-ncet, pe coastă, a urcat.
Dealul acela se numea
„Golgota” şi se întindea
Aproape de Ierusalim,
Iar al său numele îl găsim
Al „Căpăţânii”-n tălmăcire.
23 Pe dealu-acela, avem ştire
Că, lui Iisus, să bea, I-au dat –
Soldaţii – vin amestecat
Cu smirnă, însă, El n-a vrut –
Capul Şi-a-ntors şi n-a băut.
24 Pe cruce-apoi, L-au răstignit,
Şi hainele-I le-au împărţit,
Trăgând la sorţi, ca fiecare,
Să poată şti ce parte are.
25 La ceasu-al treilea, a fost dus,
Pe deal, de către-ostaşi, Iisus.
26 De-asupra crucii, un soldat,
O însemnare-a aşezat,
Pe care fost-a scrijelită
Vina ce Îi era găsită.
Norodul, cari pe deal s-a dus,
Putea citi scrisul: „Iisus,
Împărat al Iudeilor”.
27 Pe dealul Căpăţânilor,
Lângă Iisus, au răstignit
Şi doi tâlhari. S-au potrivit,
Unul în dreapta lui Iisus,
Iar celălalt, la stânga-I pus.
28 Astfel, Scriptura s-a-mplinit:
„În rând cu cel nelegiuit,
Cel ce era nevinovat,
Acuma, este aşezat”.
29 Toţi trecătorii Îl priveau
Şi, batjocoritori, ziceau:
„Tu, care-ai zis că Templu-l strici
Şi în trei zile îl ridici,
30 Acum, ai face foarte bine,
Dacă Te-ai mântui pe Tine
Şi, de pe cruce-ai să pogori.
Haide! Sau, poate vrei să mori?!”
31 La fel, şi preoţii cei mari,
Cu-ai lor bătrâni şi cărturari,
Îşi băteau joc de El, zicând:
„Pe mulţi i-a mântuit, dar când,
Chiar El trebuie mântuit,
32 Nu poate! Dacă S-a numit
„Hristos”, „Rege-al lui Israel”,
Coboare, şi vom crede-n El!”
Chiar şi tâlharii condamnaţi,
Atuncea, şi crucificaţi –
Deşi acelaşi chin răbdau –
Tot în batjocură-I vorbeau.
33 De la ceasul al şaselea
Şi până la al nouălea,
Un văl de beznă s-a întins
Şi toată ţara a cuprins.
34 Când ceasu-al nouălea s-a dus,
Cu glas tare, strigă Iisus –
Menit să-nfrunte-ai vremii ani –
„O, Eloi! Lama Sabactani!”
Aceasta-nseamnă, tălmăcit,
„Doamne, de ce M-ai părăsit?”
35 Unii, din cei care stăteau,
Acolo şi, la El, priveau,
Au zis: „Dar asta, ce să fie?!
Sigur, îl strigă pe Ilie!”
36 Degrabă, cineva s-a dus
Şi un burete a adus,
Pe care-ntâi l-a înmuiat
Bine-n oţet. L-a ridicat –
Fiind într-o trestie pus –
Să poată bea, din el, Iisus.
37 Dar El n-a vrut, ci-a mai strigat
Odat’, şi-apoi, Duhul Şi-a dat.
38 Perdeaua-n Templu aşezată,
În două fost-a sfâşiată.
39 Sutaşul care L-a păzit,
A spus, văzând că a murit:
„A fost, precum a zis mereu:
A fost, Fiul lui Dumnezeu.”
40 Multe femei, pe deal, erau –
Mai la oparte – şi priveau
La cele ce s-au întâmplat.
Printre acelea, s-au aflat:
Maria – ea se mai numea
Şi Magdalina; o-nsoţea
Maria – a lui Iacov mamă,
Şi a lui Iose; fără teamă,
De ele, s-a alăturat
Şi Salome. Ele-au plecat,
41 Din Galileea, cu Iisus.
Şi din Ierusalim s-au dus,
Multe femei, să-L însoţească
Şi, ne-ncetat, să Îi slujească.
42 Când înserarea s-a lăsat –
Fiind ‘nainte de Sabat –
43 Un om, acolo, a sosit.
Acela, Iosif, s-a numit,
Şi locuia-n Arimateea.
El ocupa, în vremea ‘ceea,
Locul de sfetnic, în Sobor.
Omul acela, răbdător,
Pe lume, aştepta să vie,
A Domnului Împărăţie.
Deci Iosif, la Pilat, s-a dus,
Să ceară trupul lui Iisus.
44 Pilat s-a minunat, aflând
Că a murit, aşa curând.
Ne-ncrezător, el l-a chemat
Pe-al său sutaş şi-a întrebat,
Dacă Iisus, chiar, a murit.
45 Sutaşul i-a istorisit
Tot ceea ce s-a întâmplat.
Fiind, astfel, încredinţat
De moartea Lui, a poruncit,
Lui Iosif, a-i fi dăruit
Trupul. Acesta L-a luat,
46 De pe-a Lui cruce; L-a-nfăşat
Cu in, din pânză nepătată –
Nouă, atuncea cumpărată –
Punându-L într-o grotă-adâncă –
Într-un mormânt săpat în stâncă.
O piatră mare-a prăvălit,
Drept uşă, Celui adormit.
47 Maria Magdalina sta
Şi-n jur, atentă, se uita,
Fiind cu cealaltă Marie –
Mama lui Iose – ca să ştie
Unde-L va duce pe Iisus
Şi, în ce loc, El va fi pus.