1 Iisus pleacă din nou la drum,
Venind iar la Capernaum.
2 Când în mulţime s-a zvonit
Că El S-a-ntors, au năvălit
Locuitori, cu mic cu mare,
Încât umplură locu-n care
Şedea Iisus. El i-a privit,
Şi-apoi, Cuvântul, le-a vestit.
3 Printre acei ce-au încercat
Să-L întâlnească, s-au aflat
Şi patru inşi care purtau
4 Un slăbănog. Ei nu puteau,
Nicicum, s-ajungă la Iisus.
Atunci, suiră patul sus,
Pe casa-n care locuia
Domnul, şi propovăduia.
Apoi, acoperişu-au spart.
Pe slăbănog, ei l-au lăsat
În frânghii, pe-al său aşternut,
Şi, prin spărtură, a putut
S-ajungă-n faţa lui Iisus.
5 Văzând credinţa lor, a spus
Mântuitorul: „Sunt iertate,
Toate-ale tale mari păcate!”
6 Mulţi cărturari, care priveau
La ce se petrecea, gândeau:
7 „Omul Acesta, cum vorbeşte
În aşa fel?! Iată-L, huleşte!
Păcatul – de-i uşor, sau greu –
Îl iartă numai Dumnezeu!”
8 Iisus, gândul, le-a cunoscut,
Iar când tăcere s-a făcut,
A zis: „Voi, pentru ce, aveţi
Astfel de gânduri? Ce credeţi,
9 Că-i mai uşor, de spus? Că toate
Păcatele îţi sunt iertate?
Sau scoală-te, patul îţi ia
10 Şi umblă? Dar, pentru-a vedea
Că Fiul omului e-n stare
Să ierte totul – căci El are
Puterea, pe acest pământ,
Dată de Dumnezeu Cel Sfânt –
11 Iată, că ţie îţi vorbesc,
Biet slăbănog, şi-ţi poruncesc:
Te scutură de a ta boală
Şi, în picioare-acum, te scoală!
Ia-ţi patul, neîntârziat,
12 Şi du-te-acasă!” Imediat,
Ologul s-a-nsănătoşit,
Şi-a luat patul şi, grăbit,
Pleacă spre casa lui, îndat’.
Lumea, văzând ce s-a-ntâmplat –
Minunea ce s-a săvârşit –
O mare spaimă, a simţit
Şi-uimită, de puterea Lui,
Slăvi Numele Domnului.
13 Iisus, la mare, a ieşit.
La El, mulţimea a venit
Şi-nvăţături a căpătat.
14 Când, de la mare, a plecat,
Pe lângă vamă, a trecut.
Acolo, vameş, l-a văzut
Pe Levi, fiul lui Alfeu.
„Urmează-Mă-ţi poruncesc Eu!” –
A zis Iisus. El s-a sculat
Şi-apoi, pe Domnul, L-a urmat.
15 Pe când şedea Iisus, la masă,
Cu-ai Săi, în a lui Levi casă,
Mulţi vameşi – păcătoşi, la fel –
Venit-au de-au prânzit cu El.
16 Mulţi Farisei şi cărturari,
Şi mulţi din oamenii cei mari
Ai timpului, când L-au zărit,
Cu păcătoşi că a prânzit,
Pe ucenici, i-au întrebat:
„De ce, la masă, El a stat,
17 Cu păcătoşii?” Când Iisus,
Acestea le-a aflat, a spus:
„De doctor, are trebuinţă,
Doar cel aflat în suferinţă,
Şi nu cel sănătos. Aflaţi:
La pocăinţă sunt chemaţi
Cei păcătoşi şi oropsiţi,
Nu cei ce sunt neprihăniţi!”
18 Odată, mers-au, la Iisus,
Elevii lui Ioan şi-au spus:
„Şi Fariseii, dar şi noi,
Postim mereu. Însă, la voi,
Nimeni – nici ucenicii Tăi
Nu ţin vreun post.” Către ai Săi,
19 Iisus, atuncea, S-a uitat
Şi-n acest fel a cuvântat:
„Postesc nuntaşii, dragii Mei,
Când mirele este cu ei?
20 Veni-vor, însă, zilele
Când fi-va luat mirele,
Şi-atunci, şi ei au să postească.
21 Nimeni nu are să cârpească,
O haină veche şi uzată,
Cu-n nou postav; căci, reparată
Dacă va fi în acest fel,
Pierdute-s, pentru omu-acel,
Şi peticul şi haina care
O să se rupă şi mai tare.
22 Vinul cel nou – ştie oricine –
Că în burdufuri noi, se ţine.
Burduful vechi, uşor, plezneşte,
Iar vinul nou se risipeşte.”
23 Iisus, în ziua de Sabat,
De ucenicii Săi urmat,
Un lan de grâu, a străbătut,
Iar ucenici-au început
Să smulgă spice. Imediat,
24 Cum Farisei-au observat
Lucrul acesta, la Iisus,
S-au dus, degrabă, şi I-au spus:
„Ştii, oare, ce s-a întâmplat,
În ziua asta, de Sabat?
Discipolii au săvârşit,
Un lucru neîngăduit!”
25 Iisus răspunse: „N-aţi ştiut,
Ceea ce David a făcut
Atuncea când a flămânzit,
Cu toţi cei ce l-au însoţit?
26 Aflaţi acuma, aşadar,
Că-n vremea lui Abiatar –
Când el fusese preot mare –
David luat-a pâinea care
Era în Casa Domnului,
Spre punere ‘naintea Lui.
Însoţitorilor a dat-o
Şi, împreună, au mâncat-o,
Deşi prea bine cunoştea
Că numai preotul avea
Dreptul s-o ia. E de ştiut,
27 Cum că Sabatul s-a făcut
Dar, pentru om. N-a fost creat
Omul, drept dar, pentru Sabat.
28 Să ştiţi că Fiul omului,
E Domn şi al Sabatului!”