1 Iisus, de-acolo, a plecat
Şi-n sinagogă a intrat.
Era-n mulţimea adunată,
Un om ce-avea mâna uscată.
2 Toţi Fariseii Îl pândeau,
Pe Domnul, pentru că voiau
Să poată a-L învinui,
În caz că-l va tămădui,
Pe bietul om. Când l-a zărit,
3 Iisus, omului, i-a vorbit:
„Te-aşează-n mijloc!”, iar apoi,
4 Spre Farisei se-ntoarse: „Voi,
Să Îmi răspundeţi” – i-a-ntrebat –
„Dacă, în ziua de Sabat,
E-ngăduit a face rău,
Sau bine, seamănului tău?
O viaţă-i bine să o pierzi,
Sau, dimpotrivă, s-o salvezi?”
5 Dar ei tăceau. Atunci, Iisus,
Privindu-i mânios, a spus:
„Întinde-ţi mâna!” Omu-acel,
A-ntins-o şi-a ajuns la fel,
Cu şi cealaltă, de îndat’,
6 Iar Fariseii L-au lăsat;
Afară, după ce-au ieşit,
Să-L prindă, ei s-au sfătuit.
7 Iisus, spre mare, a plecat.
Puhoi, mulţimea L-a urmat,
Venită de prin Galileea,
De-asemenea şi din Iudeea,
8 Precum şi din Ierusalim;
Alţii veniră – precum ştim –
Din Idumeea; locuiau –
Peste Iordan – mulţi, şi veneau
Chiar din ţinutul Tirului,
Precum şi al Sidonului.
9 Iisus, atunci, a poruncit,
Iar ucenici-au pregătit
O luntre, pentru-nvăţător,
Ca să vorbească gloatelor
Şi să se facă auzit,
Fără a fi înghesuit –
10 Căci El, pe mulţi, i-a vindecat
Şi-astfel, cu toţi au alergat
Să se atingă doar, de El,
Ştiut fiind că-n acest fel,
Vor fi, de boli, tămăduiţi.
11 Când Îl vedeau, cei îndrăciţi,
Ca fulgeraţi, se prăbuşeau,
Iar duhurile lor strigau:
„Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”
12 Dar El le poruncea, mereu,
Să nu Îl facă cunoscut,
Căci nu voia a fi ştiut.
13 Iisus, pe munte, S-a urcat
Şi-apoi, la Sine, a chemat
Pe toţi cei care au voit
14 Să vină. El a rânduit,
Pe doişpe inşi, ca să pornească
La drum, să propovăduiască
Învăţătura Sa. Le-a dat
15 Putere şi i-a învăţat,
Cum, duhurile necurate,
Şi boli, pot fi înlăturate.
16 Acum, iată cum s-au numit
Cei doisprezece: a venit
Simon întâi, cărui i-a dat
Drept nume, Petru; l-a urmat
17 Ioan, iar apoi Iacov – ei
Erau fiii lui Zebedei.
Iisus, Boanerghes, i-a numit –
Ceea ce-nseamnă, tălmăcit,
Că-s „fii ai tunetului” ei;
18 În urma lor, veni Andrei,
Filip, Matei, Bartolomeu,
Toma, Iacov al lui Alfeu,
Tadeu şi Simon Canaaneanul
19 Şi-apoi Iuda Iscarioteanul –
Acela care L-a vândut,
Pentru arginţi, cum s-a văzut.
20 Iisus, în casă, a intrat;
Lumea, din nou, s-a adunat
Şi a-nceput să-L îmbulzească,
De nu putea nici să prânzească.
21 Aflând, rudele lui Iisus,
Tot ce făcuse El, şi-au spus:
„Haideţi, cu toţii să plecăm,
Degrabă, să Îl înhăţăm,
Căci Şi-a ieşit din minţi!” La fel,
22 Şi cărturarii, despre El,
Ziceau că „Este stăpânit
De Belzebul, căci, negreşit,
Că El, în scosul dracilor,
E ajutat de domnul lor.”
23 Iisus, la Sine, i-a chemat,
I-a privit blând, şi-a întrebat:
„Satanei îi e oare-n plan,
Să-l dea afară pe Satan?
24 Aflaţi dar, că o-mpărăţie,
Când dezbinată o să fie
În contră-şi, fi-va pustiită.
25 De-asemeni, fi-va nimicită
Şi casa care-i dezbinată
Şi împotrivă-şi ridicată.
26 Satan, dacă pe el s-a dat
Afară, este dezbinat.
Atunci, a lui împărăţie
Nu va putea să se menţie.
27 Nimeni nu o să năvălească,
La cel tare, să-l jefuiască,
‘Nainte de a-l fi legat.
28 Vă spun dar, cu adevărat,
Că omului îi sunt iertate
Şi hule şi orice păcate
Ce le-a făcut în viaţa lui,
29 Dar hula, contra Duhului
Cel Sfânt, nu va avea iertare,
Fiind păcatul cel mai mare,
Ce va rămâne pe vecie –
Acesta-i bine să se ştie!”
30 În felu-acesta, le-a vorbit
Iisus, căci El i-a auzit
Cum, despre Sine, ne-ncetat,
Au zis: „Are duh necurat.”
31 Iisus vorbea norodului,
Când mama şi cu fraţii Lui
Sosiră-n acel loc. Stăteau
Şi, un prilej bun, căutau,
De a-I vorbi. La El, s-a dus,
32 Atuncea, cineva şi-a spus:
„Cu ai Tăi fraţi, mama Ta vine,
Şi să vorbească, vrea, cu Tine.”
33 Iisus, însă, l-a întrebat
Pe cel care L-a înştiinţat:
„Cine-s „mama” şi „fraţii” Mei?”
34 Apoi, privind peste acei
Care stăteau în jurul Lui,
Răspuns îi dete, omului:
„Ei sunt „mama” şi „fraţii” Mei!
Priveşte-i dar! Sunt toţi acei
35 Ce fac voia Tatălui Sfânt!
Ei, „mamă, soră, fraţi”, Îmi sânt!”