1 Iisus, apoi, a debarcat
În Gadareni. L-a-ntâmpinat
2 Un îndrăcit, care ieşea
3 Dintr-un mormânt – căci locuia
În cimitir. Nestăpânit
Fusese acel îndrăcit:
4 De multe ori, a fost legat –
Prins în obezi şi-ncătuşat –
Dar el, pe toate, le-a zdrobit
Şi n-a putut fi domolit.
5 Ziua şi noaptea, alerga
Prin cimitir; prin munţi striga,
Făcându-şi tăieturi adânci
În colţii ascuţiţi, de stânci.
6 Când, pe Iisus, L-a observat,
Degrabă, I s-a închinat,
7 Ţipând: „De ce-ai venit, la mine,
Iisuse?! Ce am eu cu Tine?!
Ştiu cine eşti! Te cunosc eu!
Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!
Jură-mi, pe Domnul, că nu eşti
Aici, ca să mă chinuieşti!”
8 Iisus i-a zis: „Duh necurat,
Să ieşi afară, imediat,
9 Din acest om! Cum te numeşti?”
„Legiune-s eu, iar de voieşti,
10 Din acest om ca să plecăm,
Ne lasă-n ăst ţinut să stăm.”
11 În depărtare, se zăreau
Turme de porci, care păşteau.
12 Dracii au zis: „Dacă plecăm,
Lasă-ne-n porci ca să intrăm.”
13 „Bine. Plecaţi!” – le-a zis Iisus.
Dracii, degrabă, s-au supus
Şi-n acea turmă au intrat.
Deodată, porci-au alergat,
Spre stânci, şi-apoi s-au azvârlit
În mare, unde au pierit;
Cam două mii de animale
Muriră-n valurile sale.
14 Atunci, porcarii au fugit,
Înspăimântaţi, şi-au povestit,
Celor din satele vecine
Şi din cetăţi, încât, oricine
Aflat-a ce s-a petrecut.
15 Toţi au venit de l-au văzut,
Pe cel ce fost-a îndrăcit,
În straie noi, înzdrăvenit
La minte şi ascultător,
Stând jos, lângă Învăţător.
16 Cei ce văzură întâmplarea,
Tuturor spuseră cum marea,
Turma de porci, a înghiţit
Şi cum sărmanul îndrăcit,
De duhuri, s-a eliberat.
17 Atunci, cu toţii L-au rugat,
Înspăimântaţi, pe-nvăţător,
Să plece din ţinutul lor.
18 Când în corabie-au suit,
Cel ce fusese îndrăcit,
Veni la El, să stăruiască
Să-l lase să Îl însoţească.
19 Iisus, însă, nu S-a-nvoit,
Ci omului, i-a poruncit:
„Du-te acasă! Te grăbeşte,
Şi alor tăi, le povesteşte
Ce ţi-a făcut Domnul, prin Mine,
Cum a avut milă, de tine.”
20 El, spre Decapole-a pornit
Şi tuturor le-a povestit,
Precum Iisus l-a vindecat.
Cei ce-l ştiau, s-au minunat
Văzându-l însănătoşit
Şi ascultând ce-a povestit.
21 Iisus, iar, marea a trecut;
Noroadele, când L-au văzut,
La El, în grabă-au alergat.
22 În faţa Lui, s-a-nfăţişat
Iair – fruntaş care slujea
În sinagogă. El avea,
O fată, cari zăcea bolnavă,
Boala fiindu-i tot mai gravă.
Iair, în faţa lui Iisus,
S-a închinat şi-apoi, a spus:
23 „Trage să moară fiica mea.
Tu, să o vindeci, ai putea.
Te rog, acum, stăruitor,
Măritule Învăţător,
Să vii şi, mâna, să-Ţi aşezi,
Pe ea, ca să o-nviorezi,
Iar boala să o părăsească,
Din nou să poată să trăiască!”
24 Iisus, spre casă, l-a-nsoţit.
O gloată mare a pornit,
25 Pe urma lor. Cu ei, mergea
Şi o femeie, ce avea
O scurgere de sânge, care
26 Nu îşi găsise vindecare,
La oricâţi doctori a umblat.
27 Când, de Iisus, ea a aflat,
În urmă-I a venit şi-a-ntins
Mâna şi haina I-a atins,
28 Gândind: „Doar haina, de-I ating,
Îndată, boala, am să-mi sting.”
29 Cum a crezut, s-a şi-ntâmplat:
Pe loc, sângele a secat
Şi, în tot corpul, a simţit,
Cum că s-a însănătoşit.
30 Iisus, simţind ce s-a-ntâmplat,
Privi în urmă-I, şi-a-ntrebat:
„Cine-i acel care-a întins
Mâna, şi haina, mi-a atins?”
31 Discipolii I-au spus: „Vezi bine,
Că toţi Te-mping, iar Tu-ntrebi: „Cine
Atinsu-s-a, de haina Mea?”
32 Iisus, în jurul Său, privea,
Cătând femeia vinovată.
33 Aceasta, foarte-nfricoşată,
Venit-a-n faţa lui Iisus,
I s-a-nchinat şi-apoi a spus,
În ce fel, s-a tămăduit.
34 „Credinţa ta te-a mântuit!
Te du, în pace, fiica Mea!” –
35 Zise Iisus. El mai vorbea,
Încă, femeii, când sosiră
Doi slujitori, care-şi vestiră
Stăpânul: „Fiica ţi-a murit.
Deci, nu mai este nimerit,
Să-L necăjeşti pe-nvăţător.”
36 „Nu asculta, de vorba lor” –
A zis, către Iair, Iisus –
„Tu crede doar!” Apoi, S-a dus –
Aşa cum a avut în plan –
37 Cu Petru, Iacov şi Ioan,
38 La casa lui Iair. Aici,
Mulţime multă – mari şi mici,
Se tânguiau, plini de durere.
39 Iisus le-a zis: „Faceţi tăcere!
De ce, deja, vă tânguiţi,
Căci fata n-a pierit? Priviţi:
Ea doarme doar.” Dar ei râdeau
Şi în batjocură-L luau.
40 Iisus, pe toţi, i-a alungat
Şi-apoi, la Sine, a chemat
Părinţii fetei, cu cei trei
Discipoli. Însoţit de ei,
În casa moartei, a intrat.
41 El, mâna fetei, a luat
În mâna Lui, şi a rostit:
„Talita cumi” – tălmăcit,
E „Fiică, scoală-te, îţi zic!”
42 Îndată-n trupu-acela mic,
Viaţa s-a-ntors, la vorba Lui,
Şi-astfel, fiica fruntaşului,
Dintre cei morţi, a înviat.
Uşor, din pat, s-a ridicat,
Căci doisprezece ani avea.
Toţi cei prezenţi priveau la ea,
Uimiţi de ce s-a săvârşit.
43 Iisus, atunci, le-a poruncit,
Cu străşnicie, să vegheze,
Taina-nvierii să păstreze,
Să nu mai afle nimenea,
Iar fetei, hrană, să îi dea.