1 Atuncea, nişte Farisei –
Şi câţiva cărturari, cu ei –
De la Ierusalim, sosiră
Şi pe Iisus, Îl întâlniră.
2 Întâmplător, i-au observat,
Pe ucenici, că au mâncat
Cu mâinile murdare. Ei –
3 Deci, cărturari şi Farisei,
Şi toţi Iudeii – nu mâncau,
Până când mâinile-şi spălau,
Cu mare grijă. Când sosesc,
4 De la piaţă, nu prânzesc
‘Nainte de-a se fi scăldat,
Căci multe datini au păstrat,
Ca: spălarea ulcioarelor,
Sau spălarea paharelor.
Alte-obiceiuri de spălări,
Sunt pentru paturi şi căldări.
5 Deci, Fariseii, imediat,
Pe-nvăţător, L-au întrebat:
„Permis e, ucenicilor,
Ca datina bătrânilor,
S-o calce – căci fără-ndoială –
Ei, mâinile, nu şi le spală,
‘Nainte de-a mânca?” Iisus,
6 Privindu-i supărat, le-a spus:
„Isaia, bine a vorbit,
Atuncea, când a prorocit
De voi toţi, prefăcuţilor!
„Cinstit sunt, de acest popor,
Cu buzele. Însă, văd bine,
Cât de departe e de Mine,
7 Cu inima; iar ei voiesc,
S-arate ce mult Mă cinstesc
Şi-şi dau învăţături atunci,
Deşi-s doar omeneşti porunci.”
8 Poruncile lui Dumnezeu,
Voi le-aţi nesocotit, mereu,
În timp ce datina lăsată
De oameni, fost-a respectată –
Exemplu-i a paharelor
Spălare, sau ulcioarelor.
9 Ţineţi datina omului,
Şi nu porunca Domnului.
10 Toţi ştiţi ceea ce Moise-a zis –
Căci, în Scriptură, este scris:
„Să îţi cinsteşti tatăl şi mama”,
Iar „cine” – luaţi bine seama –
„Numai de rău, de i-a vorbit,
Pe-ai săi părinţi, e pedepsit
Cu moartea.” Dar, acuma, voi
11 Spuneţi că de „un om, la noi,
Zice către părinţii lui
„Corban” – adică „Domnului
E închinat lucrul cu care
Pot să v-ajut” – vină, nu are.
12 Şi astfel, voi împiedicaţi
Părinţii, de-a fi ajutaţi.
13 Deci, iată cum aţi desfiinţat
Cuvântul care v-a fost dat
De Dumnezeu – porunca Lui –
Ţinând datina omului.”
14 La Sine, gloatele, Iisus
Le-a adunat şi-apoi, a spus:
„Mă ascultaţi şi înţelegeţi,
Căci nu-i aşa precum voi credeţi!
15 Aflaţi că omul nu-i spurcat
De ceea ce el a băgat,
În gură, ci, de ce-a ieşit,
Din ea, atunci când a vorbit.
16 Urechi, de are cineva,
Ceea ce-am spus, pricepe-va!”
17 După ce-n casă au intrat,
Discipolii L-au întrebat
Care e tâlcul pildei Lui,
Spusă de El, norodului.
18 „Şi voi, nepricepuţi, sunteţi?” –
Le-a zis Iisus – „Nu-nţelegeţi
Că tot, ce omul va mânca,
Nicicând, nu poate a-l spurca?
19 Fiindcă hrana omului
Nu intră în inima lui,
Ci-n pântec şi-n hazna apoi.”
A vorbit astfel, pentru noi,
Făcând bucatele, curate –
Toate putând a fi mâncate.
20 În urmă, a adăugat:
„Să ştiţi că omul e spurcat,
Numai de ce-a ieşit, din el –
De relele, de orice fel –
Acestea doar, îl vor spurca.
21 Din inimă, ies lucruri ca:
Ucideri, preacurvii, curvii,
22 Furt, gânduri rele, lăcomii,
Înşelăciuni, hule, trufia,
Ochiul cel rău şi nebunia.
23 Aceste rele, vor pleca
Din om, şi ele-l vor spurca.”
24 Iisus plecă spre-al Tirului
Ţinut, şi al Sidonului.
La o căsuţă S-a oprit,
Spre a nu fi descoperit,
Dar n-a putut rămâne-ascuns.
25 La El, îndată, a pătruns
O mamă, foarte necăjită –
Fata fiindu-i stăpânită,
De un duh rău. A auzit,
Despre Iisus, ce s-a vorbit,
Şi-n grabă, ea a alergat
La El şi I s-a închinat.
26 Acea femeie Canaaneană,
Era siro-feniciană –
Grecoaică, după al ei fel,
Străină, în locul acel.
Ea Îl rugase, pe Iisus,
27 Să-i scape fiica. El a spus:
„Nu-i bine, pâinea, să o iei,
De la copii şi, la căţei,
Să o arunci; ci pe copii,
Întâi, îi saturi – cred că ştii!”
28 „Aşa e Doamne, dar şi ei” –
Răspunse ea – „bieţii căţei,
Cu firmituri, îşi potolesc
Foamea, pe care le găsesc,
Pe jos, căzute-ntâmplător,
Sub mesele copiilor.”
29 Mirat de al ei crez, Iisus,
Femei-aceleia i-a spus:
„Prin felu-n care ai vorbit,
Copila s-a tămăduit!”
30 Acasă, ea a alergat
Şi şi-a găsit fetiţa-n pat,
Şezând cuminte, liniştită,
De duhul cel rău, părăsită.
31 Iisus plecă, după aceea,
Din Tir, şi merse-n Galileea.
Pe la Decapole-a trecut,
De-a vizitat acel ţinut.
32 Un surdo-mut a fost adus,
Şi-n faţa Domnului l-au pus.
Acei care l-au însoţit,
De-nvăţător au stăruit,
Rugându-L, pentru omu-acel,
Să Îşi aşeze, peste el,
Mâna, spre a fi vindecat.
33 Iisus, atuncea, l-a luat
Şi într-un loc retras l-a dus.
Un deget, în urechi, i-a pus,
Şi-atinse cu scuipatul Lui,
Limba legată-a mutului.
34 Apoi, spre cer, şi-a ridicat
Ochii, şi-adânc, a suspinat,
Iar când, „Efata!” a rostit –
„Deschide-te!” – e tălmăcit –
35 S-a întâmplat, ca într-un vis:
Urechile i s-au deschis,
Vorbirea i s-a dezlegat,
Iar omul fost-a vindecat.
36 Iisus îi zise, omului,
Să nu mai spună nimănui,
În ce fel s-a tămăduit.
Însă, cu cât era oprit,
Omul – sau cei ce l-au adus –
Cu-atât mai mult, la toţi, au spus.
37 Cei ce-au văzut, uimiţi erau,
Peste măsură, şi ziceau:
„Prin vorbă, sau mâna de-Şi pune,
Toate le face de minune:
Surzii auzu-şi dobândesc,
Cei ce-au fost muţi, acum vorbesc.”