1 Iată Cuvântul cel de sus,
Al Domnului, care-a fost spus
Lui Maleahi, iar prin el,
Către întregul Israel.
2 Domnul din ceruri a venit
Şi-a cuvântat: „Eu v-am iubit!
Cu toate-acestea, însă voi
Mereu veniţi zicând apoi:
„Cum ne-ai iubit?” Dar Iacov n-are,
Drept frate-al său pe Esau, oare?”–
A-ntrebat Domnul. „Totuşi Eu,
Pe Iacov, l-am iubit mereu,
3 Dar pe Esau nu l-am iubit,
Ci l-am urât, necontenit.
De-aceea, a ajuns să-i fie
Întreaga ţară, o pustie,
Iar ceea ce a moştenit,
Şacalilor am dăruit.
4 Iar dacă întâmpla-se-va
Că ar putea zice, cumva,
Edomul: „Nimiciţi suntem,
Dar nu-i nimic, căci noi putem,
Acuma iar să ne unim,
Ruinele să le zidim!”,
Iată ce zice-Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are:
„Zidească ei, căci nimicesc
În urmă, tot ce construiesc
Şi în ruină-i prefac iară!
Atunci, „a răutăţii ţară”,
Am să numesc Eu, ţara lor,
Iar ei vor fi „acel popor
Pe care Domnu-i mâniat
Şi pe vecie-i supărat!”
5 Lucrul acesta, veţi putea,
Cu ochii voştri a-l vedea
Şi o să ziceţi în ăst fel:
„Şi dincolo de Israel,
Mare e Domnul, negreşit!”
6 Un fiu, pe tată, l-a cinstit,
Iar sluga pe acela care
Îl ştie că stăpân îl are.
Dacă Îmi spuneţi că sunt Tată,
Unde Îmi este cinstea dată,
Cinstea care Mi se cuvine?
Dar unde e frica de Mine,
Dacă Stăpân Îmi spuneţi voi?” –
A zis al oştii Domn, apoi.
Răspundeţi dar, acum, cu toţi,
Voi cei care sunteţi preoţi,
Cari Numele-Mi nesocotiţi
Şi să-ntrebaţi mai îndrăzniţi:
„Cu ce-am nesocotit noi, oare,
Numele Tău Cel sfânt şi mare?”
7 „Prin faptul că-Mi sunt închinate
Numai bucate necurate,
De către voi, pe-al Meu altar!
Cu toate-acestea însă, iar
Venita-ţi şi M-aţi întrebat:
„Dar, cu ce oare, Te-am spurcat?”
Prin faptul că voi aţi vorbit
Şi-aţi zis: „E de dispreţuit
Ce este pus în faţa Lui,
Adică-n faţa Domnului!”
8 O vită oarbă când jertfiţi,
Nu credeţi că voi săvârşiţi
Un lucru rău? Dar când cătaţi,
O vită şchioapă să Îmi daţi –
Sau una care se vădea
Precum că beteşug avea –
Nu săvârşiţi un lucru rău?
Du-te la dregătorul tău
Şi vei vedea dacă el, bine,
Te va primi apoi, pe tine,
Pentru ceea ce-ai dăruit.
Cum oare, ai să fii primit,
Atunci, de către dregător?” –
A zis Domnul oştirilor.
9 „Acum, vă rog să vă-ndreptaţi
Spre Dumnezeu şi să-L rugaţi
S-arete milă, pentru noi!
Cum va privi El, către voi?
Bunăvoinţă, vă gândiţi,
Din partea Lui că dobândiţi,
Când numai lucruri neplăcute,
De mâna voastră sunt făcute?” –
A întrebat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
10 „Cine va-nchide, aşadar,
Poarta de la al Meu altar,
Pentru ca voi să nu veniţi,
Degrabă, focul să-l stârniţi?
Plăcere-n voi, Eu nu găsesc.
De-asemenea, nu-Mi trebuiesc
Nici darurile de mâncare
Ce Mi le-aduce fiecare,
Căci darurile ce-s făcute,
De către voi, nu-Mi sunt plăcute!
11 Iată că de la răsărit
Şi-apoi până la asfinţit,
Mare Se-arată al Meu Nume
Şi, pretutindenea în lume,
Tămâie, oamenii jertfesc
Şi al Meu Nume Îl cinstesc
Cu daruri de mâncare date
Ce se vădesc a fi curate,
Căci mare e Numele Meu,
Între popoare, tot mereu” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
12 „Dar voi, însă, Îl pângăriţi,
Pentru că iată cum vorbiţi:
„Spurcată-i masa Domnului!
Ce se aduce-n faţa Lui
Este mâncare fără preţ
Şi vrednică e de dispreţ!”
13 Voi ziceţi: „Fără îndoială,
Totul e numai osteneală!”,
Iar după ce astfel vorbiţi,
Masa voi Mi-o dispreţuiţi” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
„Mi-aţi dăruit ce-i de furat,
Şchiop, sau beteag s-a arătat.
Cu aste daruri, voi veniţi
Şi vreţi să Mi le dăruiţi.
Dar aş putea primi Eu, oare,
Aceste daruri de mâncare,
Din mâini de la al vost’ popor?”–
A zis Domnul oştirilor.
14 „Nici gând! Să fie blestemat
Acela ce s-a arătat
Înşelător, acela care –
Deşi în a lui turmă are
Vite de parte bărbătească –
Drept jertfă o să-I dăruiască
Lui Dumnezeu, vita pe care
O ştie că beteşug are.
Eu sunt un mare Împărat.
Numele Meu e-nfricoşat
Printre popoarele ce sânt
Pe faţa-ntregului pământ” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.