1 „Astă poruncă-i pentru toţi,
Pentru cei care sunt preoţi!
2 Dacă n-o să Mă ascultaţi
Şi dacă slavă n-o să-I daţi
Numelui Meu, arunc în voi
Blestemul şi blestem apoi
Ceea ce-aţi binecuvântat.
Aflaţi că am şi blestemat,
Căci loc, în inimi, n-aţi găsit,
Pentru ceea ce-am poruncit” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
3 Sămânţa, Eu vă nimicesc
Şi-n faţă am să vă zvârlesc
Baliga vitelor pe care
Mi le jertfiţi, fără-ncetare.
Alăturea de ele-apoi,
Luaţi aveţi să fiţi şi voi.
4 Veţi şti atunci, precum că Eu –
Doar pentru legământul Meu
Care-i cu Levi încheiat –
Astă poruncă v-am lăsat,
Căci în picioare-am vrut să fie
Ăst legământ, pentru vecie” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
5 „Iată, ăst legământ al Meu,
Viaţă şi pace, dă mereu.
Eu i l-am dat – de bună seamă –
De Mine ca să aibă teamă,
Iar el teamă a arătat
Şi de-al Meu Nume-a tremurat.
6 Căci Legea adevărului
Aflatu-s-a în gura lui
Şi-astfel nimic nelegiuit,
Pe buze, nu i s-a găsit.
Cu Mine-a mers el, peste fire,
În pace şi neprihănire
Şi-apoi pe mulţi i-a abătut
Din relele ce le-au făcut.
7 Iată că preotu-i cel care
Ştiinţa-n paza lui o are.
De-aceea, doar din a lui gură,
Mereu, se-aşteaptă-nvăţătură,
Căci el este un sol pe care
Domnul oştirilor îl are.
8 Din cale, voi v-aţi abătut
Şi-apoi din Lege aţi făcut
Doar un prilej care să dea,
La mulţi, putinţa de-a cădea,
Iar legământul încheiat
Cu Levi, voi l-aţi încălcat” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
9 „Am să vă fac dispreţuiţi
Şi o s-ajungeţi înjosiţi
În faţa-ntregului popor,
Căci feţele oamenilor,
Neîncetat, voi le priveaţi
Atunci când Legea tălmăceaţi,
Şi pentru că nu aţi păzit
Căile ce le-am rânduit.”
10 N-avem un singur Tată noi?
Şi nu un Dumnezeu, apoi,
E Cel care ne-a întocmit?
Atunci, de ce ne-am dovedit
Necredincioşi fără-ncetare,
Unul faţă de altul, oare,
Încât ajuns-am de-am călcat
Şi legământul încheiat
De către cei ce se vădeau
Cum că ai noşti părinţi erau?
11 Iuda, şi el – neîndoios –
S-a arătat necredincios.
Iată, în Iuda, printre voi –
Şi în Ierusalim apoi,
Aşa cum bine e ştiut –
O urâciune s-a făcut,
Fiindcă Iuda a spurcat
Ceea ce fost-a închinat
Doar Domnului – ce se vădeşte
Precum că Domnul mult iubeşte –
Luând pe fiica cea pe care
Un dumnezeu străin o are.
12 Domnul va nimici pe cel
Care-a lucrat în acest fel.
Îl va zdrobi şi pe cel care
Veghează şi răspunderi are,
Şi pe cel cari o să se ducă
Dar de mâncare să aducă
În faţa Domnului aflat
În fruntea oştii aşezat.
Pe toţi aceştia – negreşit –
Din Iacov, îi va fi zdrobit.
13 Iată dar, ce mai faceţi voi:
Umpleţi cu lacrimi, mai apoi,
Altarul Domnului, plângând
Şi gemete mereu scoţând,
Astfel încât El nu mai poate
Privi la darurile toate
Ce le-aţi adus şi-astfel – vă zic –
El nu poate primi nimic
Din tot ceea ce aţi adus
Şi în a Lui faţă aţi pus.
14 Dacă, „De ce?”, voi întrebaţi,
Răspunsul ce îl căpătaţi
Este acesta: „Negreşit,
Domnul drept martor S-a vădit,
Căci între tine este – iată –
Şi-ntre nevasta cea luată
În tinereţe – ne-ndoios –
Căreia-i eşti necredincios,
Măcar că ţi se dovedeşte
Tovarăşe şi te-nsoţeşte
Căci tu cu ea ai încheiat
Un legământ, când v-aţi luat!
15 Dar Dumnezeu nu este, oare,
Acela Unul singur care
Suflarea vieţi-a pus în noi
Şi-n viaţă ne-a păstrat apoi?
Şi ce fel de cerinţă are
Acela Unul singur, oare?
Sămânţă care te vădeşti
Cum că dumnezeiască eşti!
Seama luaţi, neîndoios,
Şi nimenea, necredincios,
Să nu-i fie soaţei pe care,
Din tinereţea lui o are!
16 „Căci despărţirea Îmi e Mie,
Urâtă, în căsătorie!” –
Domnul a zis, Cel cari mereu,
În Israel, e Dumnezeu.
„Urâţi – de-asemeni – Îmi sunt Mie,
Aceia cari cu silnicie
Şi-acoperă straiele lor” –
A zis Domnul oştirilor.
„Seamă luaţi şi vă păziţi!
Necredincioşi, voi să nu fiţi!”
17 Prin vorbele spuse de voi,
Pe Domnu-l obosiţi apoi
Şi-n urmă mai şi cutezaţi,
Nepăsători, să întrebaţi:
„Oare, cu ce L-am obosit?”
Iată răspunsul potrivit:
„Prin faptul că aţi zis: „Oricine
Va face rău, e primit bine
Şi-i bun în faţa Domnului,
Căci el este plăcerea Lui!”
Prin faptul că aţi cuvântat
Şi-aţi îndrăznit de-aţi întrebat:
„Unde e Cel care, mereu,
E al dreptăţii Dumnezeu?”