1 „Iată dar că trimite-voi
Pe al Meu sol care, apoi,
Calea are să-Mi pregătească.
Deodată are să sosească
Domnul, Cel aşteptat de voi,
Intrând în Templul Său apoi.
El este Solul Meu Cel Sfânt,
E Solul Cel de legământ,
Pe care voi Îl căutaţi
Şi Îl doriţi şi-L aşteptaţi.
Iată-L, vine biruitor!” –
Zice Domnul oştirilor.
2 Dar cine, însă, va putea
Ca în picioare să mai stea,
La arătarea Domnului,
Când o să vină ziua Lui?
Ca şi leşia cea pe care
Cel ce e-nălbitor o are
Şi precum focul de cuptor
Ce îl aprinde-un topitor,
Domnul – atunci – are să fie,
Când a Lui zi are să vie.
3 Atuncea, El o să topească
Argintul şi-o să-l curăţească.
Fiii lui Levi curăţiţi
Vor fi de El, şi lămuriţi
Asemenea argintului
Şi-asemenea aurului.
Apoi, daruri neprihănite
Au să Îi fie dăruite
Lui Dumnezeu, din partea lor.
4 Atunci, darul Iudeilor
Şi-al celor care se vădesc
Că la Ierusalim trăiesc
Va fi pe gustul Domnului,
Plăcut fiind în faţa Lui,
Precum fusese – bunăoară –
În zilele de-odinioară.
5 „De voi, am să M-apropii – iată –
Căci vă voi face judecată.
Mă voi apropia de voi
Şi-am să mărturisesc apoi,
Contra descântătorilor,
În contra preacurvarilor,
În contra celor cari strâmb jură,
În contra celor care fură
Din truda simbriaşului
Căci opresc partea omului,
În contra celor ce vădesc
Că pe orfan îl asupresc,
Pe văduvă şi pe toţi cei
Cari sunt străini faţă de ei.
Mărturisesc – de bună seamă –
Şi-n contra celor ce n-au teamă
De Mine” – zice Cel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
6 „Căci Eu sunt Domnul, Eu sunt Cel
Care nu M-am schimbat defel.
Voi, ai lui Iacov fii – să ştiţi –
De-aceea n-aţi fost nimiciţi!
7 Din vremurile când trăiau
Cei cari părinţi ai voşti’ erau,
De-atuncea voi v-aţi abătut
Din calea Mea şi n-aţi făcut
Aşa precum v-am poruncit,
Căci legile nu Mi-aţi păzit.
De-aceea, vă îndemn, pe voi,
Să vă întoarceţi înapoi,
La Mine, căci atunci şi Eu
Mă-ntorc către poporul Meu” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
„Voi, însă, nu M-aţi ascultat,
Ci aţi venit şi-aţi întrebat:
„În ce trebuie, oare, noi
Să ne întoarcem, înapoi?”
8 „E potrivit” – vă întreb Eu –
„Să-nşele-un om, pe Dumnezeu,
Aşa precum M-aţi înşelat
Chiar voi?” Dar voi M-aţi întrebat:
„Cu ce Te-am înşelat noi, oare?”
„Cu darurile de mâncare
Şi cu a voastră zeciuială,
M-aţi înşelat, fără-ndoială.
9 Cu toţii sunteţi blestemaţi,
Atâta timp cât căutaţi
Ca să Mă înşelaţi pe Mine!
10 Aduceţi dar, ce se cuvine:
Să aşezaţi în visterie
Partea ce Îmi revine Mie,
Adică acea zeciuială,
Pentru a fi – fără-ndoială –
Hrană, în Casa Mea. Apoi,
Mă puneţi la-ncercare voi,
Să vadă-ntregul vost’ popor,
Cum Eu, al cerului zăvor,
Am să-l deschid şi-astfel, din zări,
Noian de binecuvântări
Are să se reverse iară,
Şi peste voi şi peste ţară.
11 Pe cel care mănâncă-apoi,
(Lăcusta) îl cert, pentru voi,
Să nu mai fie nimicit
Ceea ce câmpul a rodit,
Nici roadele cele bogate
Care de viţă au fost date” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
12 „În vremea ‘ceea, o să fiţi,
De către neamuri, fericiţi,
Pentru că o plăcută ţară
Ajunge-veţi ca să fiţi iară” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.
13 „Cuvintele ce le-aţi rostit,
În contra Mea, s-au dovedit
Aspre a fi, neîncetat.
Şi totuşi, voi aţi întrebat:
„Dar împotrivă-Ţi, ce-am spus noi?”
14 Iată dar, ceea ce-aţi zis voi:
„Degeaba L-am slujit, mereu –
Şi Îl slujim – pe Dumnezeu,
Căci dacă noi am împlinit
Tot ceea ce ne-a poruncit
Şi trişti în faţă-I am umblat,
Ce am avut de câştigat?
15 Pe cei trufaşi, îi fericim.
Iată, la cei răi, precum ştim,
Le merge bine, tot mereu.
Ei ispitesc pe Dumnezeu
Şi totuşi, scapă ne-ncetat!”
16 Atunci, cei care-au arătat
Teamă de Domnul, au venit
Şi între ei au povestit,
Căci deseori se adunau
Şi unul altuia-şi vorbeau.
Domnul, la ale lor cuvinte,
Îndată a luat aminte
Şi-a poruncit ca să se scrie
O carte care-apoi să fie
Un semn de amintire pus
Şi-n faţa Domnului adus,
Pentru toţi oamenii din lume
Care se tem de al Lui Nume.
17 „Iată că oamenii acei
Se dovedesc a fi ai Mei.
Ei au să-Mi fie – bunăoară –
La fel precum e o comoară,
În ziua ‘ceea cari anume
Am pregătit-o pentru lume.
Milă, de ei, voi avea Eu,
Aşa cum milă, tot mereu,
Părintele îi dăruieşte
Fiului său, cari îl slujeşte.
18 În vremea ‘ceea de apoi,
Din nou aveţi a vedea voi,
Că e deosebire mare
Între cel rău şi-ntre cel care
Este un om neprihănit,
Între cel care I-a slujit
Lui Dumnezeu şi între cel
Care nu-L va sluji pe El” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei, oştirea-L are.