1 Iisus, la Sine, i-a chemat
Pe ucenici. Puteri le-a dat,
De-a scoate duhuri necurate
Şi boli de a fi vindecate.
Ei, doisprezece inşi, erau,
Şi pe Iisus Îl însoţeau.
2 Acum, iată cum s-au numit
Cei doisprezece: au venit
Simon – zis Petru – şi Andrei:
Sunt fraţi; fiii lui Zebedei:
Ioan şi Iacov; iar apoi,
3 Urmaţi au fost de încă doi:
Filip, Bartolomeu. Altul
E Toma; şi sosi rândul
Celui ce-i vameş – zis Matei;
Apoi, venit-au după ei
Iacov – feciorul lui Alfeu –
Şi Levi, numit şi Tadeu.
4 Veni şi Simon Canaaneanul
Şi Iuda, zis Escarioteanul –
Acela care L-a vândut.
5 Pe-aceşti discipoli, i-a avut
Iisus. Pe ei, El i-a trimis
În lume, după ce le-a zis:
„Pe drum păgân, să nu umblaţi;
Nici în cetăţi să nu intraţi,
Ale Samaritenilor!
Să vă feriţi din calea lor!
6 Mergeţi, mai bine, la acel
Pierdut, din a lui Israel
Casă, iar unde poposiţi,
7 Astfel, să propovăduiţi:
„A cerului Împărăţie,
Aproape-i – gata e să vie!”
8 Pe cei bolnavi, să-i vindecaţi,
Iar pe cei morţi să-i înviaţi.
Veţi curăţa pe cei leproşi
Şi draci, afară, vor fi scoşi.
Fără de plată aţi primit,
La fel trebuie dăruit!
9 Să nu luaţi – băgaţi de seamă! –
În brâu, aur, argint, aramă.
10 Nu luaţi traistă pentru drum,
Încălţări, haine – nicidecum.
Toiag – la fel – să nu luaţi,
Căci ce trebuie, căpătaţi!
Deci, după hărnicia lui,
E hrana lucrătorului.
11 În ce cetate aţi intrat,
Mai întâi, trebuie aflat
Cine-i, acolo, vrednic, şi
La acel om, veţi poposi
Până când, iarăşi, veţi pleca.
12 Al casei prag, când veţi călca,
Vă rog, de bine să-i uraţi,
13 Iar de e vrednică, să staţi,
Să se reverse peste ea
A voastră pace. De-ţi vedea
Că nu-i vrednică, înapoi,
Întoarcă-se pacea, la voi.
14 Dacă s-a întâmplat, cumva,
Că nu va primit cineva –
Nici vorba nu v-a ascultat –
Ieşiţi, atuncea, imediat,
Din casa şi cetatea ‘ceea.
Veţi scutura, după aceea,
Praful de pe încălţăminte.
15 Căci Eu vă spun, luaţi aminte,
Atunci, în ziua judecăţii,
Mai greu are a-i fi cetăţii
Aceleia – când va fi ora –
Decât Sodomei şi Gomora.”
16 „Iată, Eu vă trimit, acum,
Să o porniţi pe al Meu drum.
Sunteţi asemeni oilor,
Plecate-n calea lupilor.
Fiţi înţelepţi deci, dragii Mei,
La fel ca şerpii. Porumbei,
La răutate, vreau să fiţi.
17 De oameni, voi să vă păziţi,
Căci vă vor da în judecată,
În adunări; au să vă bată
18 În sinagogi. Din vina Mea,
O să ajungeţi să vă dea
Judecătorilor, să fiţi
Drept mărturie; să slujiţi
Dovadă, înaintea lor,
Şi-apoi şi a Neamurilor.
19 Deci, când în lanţuri vă vor pune,
Nu vă gândiţi la ce veţi spune.
Ce trebuie ca să vorbiţi,
În acel ceas, o să primiţi
20 Căci Cel ce va vorbi prin voi,
E Duhul Domnului. Apoi,
21 Veni-va vremea când un frate,
Pe altul, îl va da la moarte,
Iar tatăl, pe copilul lui.
Fiii-mpotriva tatălui
Vor merge şi-l vor omorî.
22 Pe voi, lumea vă va urî
Din pricina Numelui Meu,
Însă acela – vă spun Eu –
Cari va răbda pân’ la sfârşit,
Are să fie mântuit.
23 Atunci când veţi fi prigoniţi,
Într-o cetate, să fugiţi
În alta. N-o să apucaţi,
Cetăţile, să le umblaţi,
În Israel, când va veni
Timpul pentru a reveni
Al omului Fiu, pe pământ.
24 Să ştiţi: discipolii nu sânt
Mai sus, de-nvăţătorul lor,
Nici robi-asupra domnilor.
25 Ajunge ucenicului
Să fie ca meşterul lui.
La fel, ajunge robilor
Să fie ca stăpânii lor.
Când „Belzebul” este numit
Stăpânul casei, negreşit,
Cei care sunt în casa lui,
Poartă pecetea numelui.
26 Voi nu vă temeţi, dragii Mei,
Şi nu vă îngroziţi de ei!
Nu e nimic acoperit
Ce nu va fi descoperit.
Nimic ce-n taină-a fost făcut,
Nu va rămâne neştiut.
27 Ceea ce-n beznă vă spun Eu,
Să spuneţi, la lumină, vreau.
Ceea ce-n şoaptă s-a vorbit,
Trebuie propovăduit
De la-nălţimea caselor.
28 Nu vă speriaţi de cei ce vor
Ucide trupul, ci de Cel
Care, suflet şi trup – la fel –
E în măsură să le piardă
Şi, în gheenă, să le ardă.
29 Nu-s două vrăbii, la un ban?
Ba da. Dar nici una, în van,
Nu o să cadă, pe pământ,
Ci după voia Celui Sfânt.
30 Iar voi să fiţi încredinţaţi:
Perii din cap vi-s număraţi.
31 Deci, nu vă temeţi, căci – să ştiţi –
Cu mult mai mult, voi preţuiţi,
Decât acele vrăbii. Eu,
32 ‘Nainte dar, la Tatăl Meu,
Pe-acela-l voi mărturisi,
Care – la rându-i – va găsi
Cu cale, a vorbi de Mine,
În faţa oamenilor. Cine,
33 De Mine, se va lepăda,
Asemenea voi proceda
Şi Mă voi lepăda şi Eu,
De el, faţă de Tatăl Meu.
34 Să nu credeţi că aici sânt,
Să aduc pacea, pe pământ,
Ci sabia, căci despărţesc
35 Tată de fiu. Se războiesc
Mamă cu fiică, şi-nfruntată
Soacra va fi de noră. Iată
36 Că omul fi-va duşmănit
De cei cu care-a locuit.
37 De va iubi mai mult – oricine –
Pe tatăl său, decât pe Mine,
Nu Îmi va sta alăturea.
De cineva – asemenea –
Îi va iubi pe fiii lui,
Mai mult, acel vrednic nu-i
Ca să se-aşeze lângă Mine.
38 Să înţelegeţi vreau, că cine
Nu îşi ia crucea ca să vină
Pe urma Mea, va avea vină
Şi, lângă Mine, nu va sta.
39 Acel care va căuta,
Atent, viaţa, să şi-o păzească,
Şi-o pierde. O s-o dobândească
Cel ce-o va pierde pentru Mine,
Căci astfel, lui i se cuvine.”
40 „Cine vă va primi pe voi,
Pe Mine Mă primeşte-apoi;
Iar de-s primit acolo Eu,
Intrat este şi Dumnezeu.
41 Cine primeşte un proroc –
În numele unui proroc –
Ca şi proroc va fi plătit.
Dacă un om neprihănit,
În numele altui ca el,
A fost primit, atunci acel
La care-a stat, e răsplătit
Precum un om neprihănit.
42 Cine-un pahar va da să bea –
De apă rece – unuia
Dintre aceşti micuţi, să creadă
Că plata are să şi-o vadă.”