1 Iisus, urmat de ceata Sa,
Trecu marea-n cetatea „Sa”.
2 Grabnic, aici, I-a fost adus
Un slăbănog, şi-n faţă-I pus.
Iisus, văzând credinţa lui,
Îi spuse, slăbănogului:
„Hai! Îndrăzneşte fiule!
Iertate-ţi sunt păcatele!”
3 Dar nişte cărturari – fireşte –
Şi-au zis: „Omul Acest huleşte!”
4 Iisus, îndată, i-a văzut,
Gândul ascuns, le-a cunoscut
Şi-a spus atunci: „De ce aveţi
Voi, gânduri rele? Ce credeţi
5 Că-i mai uşor de zis: „Păcate,
Câte-ai făcut, îţi sunt iertate”,
6 Sau „Scoală-te şi umblă?” Deci,
Că Fiul omului, în veci,
Are putere, pe pământ,
Să ierte rele câte sânt,
Iată că spun acum: te scoală!
Te scutură de a ta boală!
Ia-ţi patul, neîntârziat,
Şi du-te-acasă, imediat!”
7 Ologul s-a-nsănătoşit
Şi-a luat patul şi, grăbit,
Plecă spre casă. Lumea care
8 Văzu acea minune mare,
Speriată de puterea Lui,
Slăvi Numele Domnului.
9 Iisus, apoi, i-a părăsit.
În drumul Său, a întâlnit
Un om, la vamă aşezat,
Care, Matei, a fost chemat.
„Urmează-Mă!” – i-a poruncit
Iisus, de-ndat’ ce l-a zărit.
Omul acela s-a sculat
Şi pe-a Sa urmă a plecat.
10 Pe când şedea Iisus la masă,
Iată că au intrat în casă,
Mulţi păcătoşi, prânzind cu El,
Şi cu ai Lui, în locu-acel.
11 Când Farisei-au observat
Faptul acest, i-au întrebat
Pe ucenici: „Învăţătorul,
Cum de mănâncă cu poporul
De vameşi şi de păcătoşi?”
12 Iisus le-a zis: „Cei sănătoşi
Nu au, de doctor, trebuinţă,
Ci cei aflaţi în suferinţă.
13 Acum, puteţi ca să plecaţi,
Să mergeţi şi să învăţaţi
Ce-a însemnat „Milă voiesc,
Iar nu jertfe”; căci Eu doresc
Să îi aduc la pocăinţă,
Nu pe cei cari sunt în credinţă –
Neprihăniţi şi-evlavioşi –
Ci pe acei ce-s păcătoşi.”
14 Odată, mers-au, la Iisus,
Elevii lui Ioan, şi-au spus:
„Şi Fariseii, dar şi noi,
Postim mereu. Însă, la voi,
Nimeni – nici ucenicii Tăi.”
15 Iisus a zis, despre ai Săi:
„Se pot nuntaşii văieta,
Cât mirele, cu ei, va sta?
Veni-vor, însă, zilele,
Când fi-va luat mirele
Şi-atuncea, vor posti şi ei.
16 Un petic nou, la haină-l iei
Şi-l coşi, când haina este nouă –
Altfel, le pierzi pe amândouă:
Căci dacă haina-i veche, are
Ca să se rupă şi mai tare.
17 Vinul cel nou – ştie oricine –
Că în burdufuri noi se ţine.
Burduful vechi, uşor plesneşte,
Iar vinul nou se risipeşte.”
18 Pe când Iisus rostea aceste
Cuvinte, a primit o veste,
Trimisă printr-un mesager,
De un fruntaş: „Iată ce-Ţi cer –
Mai adineauri, am primit
Ştirea, că fiica mi-a murit –
Să-Ţi pui Tu, mâna, peste ea,
Şi-atunci, copila va-nvia!”
19 Iisus şi-ai Lui, s-au ridicat –
Spre-a lui Iair casă-au plecat.
20 Dar o femeie a ieşit
În drumul lor, şi-a îndrăznit –
După ce greu s-a strecurat
Până când s-a apropiat –
Ca mâna să îşi fi întins
Şi haina Lui s-o fi atins.
21 De doisprezece ani, avea
O scurgere de sânge. Ea
Crezuse că de-I va atinge,
Doar haina, boala-i se va stinge.
22 Iisus S-a-ntors, căci a simţit-o
Cum L-a atins. Când a zărit-o,
„Fiică-ndrăzneşte!” – a rostit –
„Credinţa te-a tămăduit!”
23 Când au ajuns la casa lui –
Adică a fruntaşului –
Iisus văzu o mare gloată,
În curtea casei, adunată.
24 El i-a îndepărtat grăbit,
Spunând: „Fetiţa n-a murit,
Ci doarme doar.” Dar ei râdeau
Şi în batjocură-L luau.
25 Iisus i-a scos pe toţi afară.
Când S-a întors în casă iară,
De mână, fata, a luat
Şi, astfel, ea a înviat,
26 Iar vestea, despre înviere,
S-a-ntins, în grabă, cu putere.
27 Când de acolo a plecat,
Doi orbi, în urmă-I, au strigat:
„Ai milă, Fiu al Domnului!”
28 S-au aşezat în faţa Lui,
Iar El a spus: „Credeţi că Eu
Vă pot da ajutorul Meu?”
„Credem! Tu eşti salvarea noastră!”
29 „Fie după credinţa voastră!”
30 Atunci, ochii li s-au deschis,
Iar El le-a poruncit şi-a zis:
„Să nu mai spuneţi nimănui!”
31 Ei au uitat de sfatul Lui
Şi-afară, de cum au ieşit,
În tot ţinutu-au povestit,
Ceea ce li s-a întâmplat,
Şi cum Iisus i-a vindecat.
32 Orbii abia L-au părăsit,
Când I-au adus un îndrăcit.
Omul acela, mut fusese,
33 Dar după ce Iisus scosese
Dracul, din el, omu-a vorbit.
Lumea, care l-a auzit,
S-a minunat privind la el
Şi-a zis: „Nicicând, în Israel,
Aşa ceva, n-am pomenit!”
34 Doar Fariseii au cârtit,
Spunând că scosul dracilor,
Se face doar prin domnul lor.
35 Cetăţi şi sate, străbătea
Iisus. Pe unde El trecea,
Putea fi auzit vorbind
Şi lumii propovăduind,
Clar, Evanghelia cerului.
A vindecat, în drumul Lui,
Mereu, oricare neputinţă,
Totul fiindu-I cu putinţă.
36 Când a văzut, gloatele toate,
În jurul Său stând adunate,
I S-a făcut milă de ele,
Căci în acele vremuri grele,
Erau ca turma risipită
Ce de păstori a fost lipsită.
37 „Mare e secerişul, iar
Puţini sunt lucrătorii dar.
38 Să vă rugaţi voi, Domnului,
Să dea, la secerişul Lui,
Secerători” – aşa le-a spus,
Discipolilor Săi, Iisus.