1 Iisus, după ce-a terminat,
Pe ucenici, de învăţat –
Căci doisprezece inşi erau
Care, mereu, Îl însoţeau –
Din nou, pe drumuri, a pornit
Şi iar, a propovăduit,
Spre binele mulţimilor,
În orişice cetate-a lor.
2 Din temniţă, a auzit
Ioan, ceea ce-a săvârşit
Iisus, şi tot ce s-a-ntâmplat.
3 Îndată, el L-a întrebat,
Prin ucenici ce i-a trimis:
„Tu eşti Acela” – ei I-au zis –
„Pe care noi L-am aşteptat?
Sau poate că ne-am înşelat?”
4 Atunci, privind la ei, Iisus
Arată-n juru-I, şi le-a spus:
„Voi, lui Ioan, să îi spuneţi
Ce auziţi şi ce vedeţi:
5 Orbii vederea-şi capătă,
Iar şchiopii nu mai şchioapătă;
Surzii aud, sunt curăţaţi
Leproşii, morţi-s înviaţi,
Şi Evanghelia se vesteşte
Săracilor. Ferice este
6 De omu-acela, pentru care,
Eu nu-s prilej de-mpiedicare.”
7 Pe când ei se duceau, Iisus,
Noroadelor, astfel, le-a spus:
„La ce-aţi ieşit? Ce să vedeţi?
O trestie-n pustiu? Spuneţi!
8 Totuşi, ce-aţi vrut să vedeţi voi?
Un om avut, în haine moi?
Cei care-s astfel îmbrăcaţi
Sunt la palat, printre-mpăraţi.
9 Atunci, de ce-aţi ieşit? Ce vreţi?
Oare-un proroc vreţi să vedeţi?
Aşa e. Cel din acest loc,
Mai mult e decât un proroc!
10 Despre Ioan se află scris:
„Iată că solul Mi-am trimis,
Mergând ‘naintea feţei Tale,
Să pregătească a Ta cale.”
11 Adevărat vă spun: toţi cei
Născuţi vreodată din femei,
Decât Ioan, n-au fost mai mari.
Să ştiţi, însă, că acel cari –
În ceruri – este cel mai mic,
Mai mare-i decât el. Vă zic:
12 De la Ioan, cu osteneală
Se poate – dacă dai năvală –
Să intri în Împărăţie,
În ceruri. Asta să se ştie!
13 Pân’ la Ioan, au prorocit
Proroci, şi Legea a vorbit.
14 Acuma însă, dacă vreţi
Cu dinadins să-nţelegeţi,
Aflaţi: Ioan este Ilie,
Cel care trebuia să vie!
15 Cei cu urechi de auzit,
Să înţeleagă ce-am vorbit!
16 Cu cine se aseamănă
Neamul acesta? Seamănă
Cu nişte copilaşi – şezând
Prin târguri – la alţii strigând:
17 „Frumos, din fluier, v-am cântat:
Degeaba, că voi n-aţi jucat!
De jale v-am cântat apoi,
Dar tot degeaba: n-aţi plâns voi.”
18 Nici n-a mâncat, nici n-a băut
Şi, „drac”, aţi zis că a avut
19 Ioan. Acuma, a venit
Al omului Fiu. N-a postit,
Ci a mâncat şi a băut.
De-aceea, voi, când l-aţi văzut,
Aţi spus că „Este-un băutor
De vinuri şi un mâncător,
Prieten al vameşilor,
Precum şi-al păcătoşilor.”
Totuşi, înţelepciune-a fost
Îndreptăţită-n al ei rost.”
20 Iisus, minuni, a săvârşit,
În lume. Nu s-au pocăit,
Însă, acei ce le-au văzut –
În faţa căror s-au făcut.
Iisus, atuncea, a mustrat
Cetăţile-n care-a lucrat:
21 „O, vai şi-amar va fi de tine –
Cât eşti de mare – Horazine!
O, vai Betsaido, de mergeam
Şi în Sidon sau Tir făceam
Minunile ce le-aţi zărit,
Degrabă s-ar fi pocăit
În sac şi în cenuşă. Lor,
22 O să le fie mai uşor,
În ziua judecăţii. Iar
23 Tu Capernaume, crezi chiar
Că pân’ la cer vei fi-nălţat?
Află că fi-vei dărâmat!
Căci dacă ar fi fost văzute
Minunile ce-au fost făcute
În tine, de către acei
Locuitori ai Sodomei,
Şi azi, cetate-ar exista.
24 La judecată, când vei sta,
Sodomei îi va fi mai bine
Decât cum fi-va pentru tine.”
25 Apoi, El a continuat:
„Tată, în veci, fii lăudat,
Că aste lucruri, le-ai ascuns
De înţelepţi; de nepătruns
Sunt pentru cel ce-i iscusit.
Tu, însă, le-ai descoperit
26 Copiilor. Fii lăudat,
De felu-n care ai lucrat!
27 Toate-Mi sunt date Mie. Eu
Le am, dar, de la Tatăl Meu.
Fiul, deplin, nu-i cunoscut
Decât de Tatăl; şi ştiut
E Tatăl, doar de Fiul Lui
Şi încă de acela cui,
Fiul, să Îl arate, are.
28 Veniţi la Mine, toţi cei care
Sunteţi trudiţi şi-mpovăraţi,
Şi-odihnă o să căpătaţi!
29 Haideţi! Luaţi toţi, jugul Meu
Şi-asemeni Mie fiţi, căci Eu
Sunt blând, cu inima smerită.
La Mine poate fi găsită
Odihna-atât de necesară
Pentru sufletul vost’. Uşoară
30 E sarcina Mea. Jugul Meu
E bun. Veniţi la Dumnezeu!”