1 Iisus, în ziua de Sabat,
De ucenicii Săi urmat,
Un lan de grâu a străbătut;
Iar ucenici-au început
De-au smuls spice şi le-au mâncat.
2 Când Farisei-au observat
Lucrul acesta, la Iisus,
S-au dus, degrabă, şi I-au spus:
„Ştii, oare, ce s-a întâmplat,
În ziua asta, de Sabat?
Discipoli-ţi au săvârşit
Un lucru neîngăduit!”
3 Iisus răspunse: „N-aţi văzut
Ceea ce David a făcut
Atuncea când a flămânzit?
4 Fără a-i fi îngăduit,
Pâinile-acelea le-a mâncat –
Tocmai pe-acelea le-a luat –
Aflate-n Casa Domnului
Spre punere-naintea Lui,
Deşi doar preoţii puteau
Ca să le ia, căci drept aveau.
5 Din Lege, încă, n-aţi aflat
Cum că Sabatul e călcat,
În Templu, de preoţi? Ştiaţi?
Şi totuşi, sunt nevinovaţi.
6 Aici, însă, e Unul care
E – decât Templu – mult mai mare.
7 De-aţi fi ştiut – Eu Mă gândesc –
Ce-a însemnat „Milă voiesc,
Nu jertfă”, n-aţi mai fi vorbit
Astfel, şi n-aţi fi osândit
Pe-aceşti sărmani nevinovaţi.
8 Acuma, vreau ca să aflaţi
Faptul că Fiul omului,
E Domn şi al Sabatului!”
9 Iisus, în urmă, a plecat
Şi-n sinagogă a intrat.
10 Era acolo-n acea dată,
Un om ce-avea mâna uscată.
Ei – Fariseii – ca să poată,
Pe Domnul, vinovat să-L scoată,
Cu vicleşug, L-au întrebat:
„Ce crezi, în ziua de Sabat,
E-ngăduit să Te-osteneşti,
Bolnavii să-I tămăduieşti?”
11 „Cine-i omul acela care” –
A zis Iisus – „de-o oaie are,
Şi de cumva, s-a întâmplat
Să-i cadă-n ziua de Sabat,
În groapă, să n-o scoată-afară?
12 Spuneţi-Mi voi, atuncea, dară:
Omul nu e mai preţuit
Decât e oaia?… Negreşit,
Poţi face bine, în Sabat.”
13 Apoi, pe-acel om, L-a chemat
Şi-a zis: „Întinde-ţi mâna!” El,
A-ntins-o, şi-a ajuns la fel
Ca cealaltă – s-a vindecat –
14 Iar Fariseii L-au lăsat;
Afară, după ce-au ieşit,
Să-L piardă, ei s-au sfătuit.
15 Iisus, ca unul ce ştia
Pe fiecare ce gândea,
Din locu-acela, a plecat.
Multe noroade L-au urmat.
Pe mulţi, El i-a tămăduit
16 Şi, înadins, le-a poruncit
Să nu Îl facă cunoscut,
Până când tot va fi făcut
17 Spre-a se-mplini ce a fost scris
Şi prin Isaia este zis:
18 „Iată, Acesta-I Robul Meu,
Pe care-acum L-am ales Eu.
El este Fiul Preaiubit.
În El, sufletu-Mi a găsit
Plăcerea. De aceea, Eu
Torn, peste El, din Duhul Meu.
El va vesti, Neamurilor,
Sosirea judecăţii lor.
19 Cu nimeni, nu se va certa;
Pe uliţi, nu-I va asculta
Nimenea glasul; de cumva,
20 O trestie afla-se-va,
Cari este ruptă, n-o va frânge.
Fitilul fumegând, nu-l stinge,
Ci face tot ce trebuieşte,
Pân’ judecata biruieşte;
21 Iar Neamurile, de pe lume,
Nădejde au, în al Său Nume.”
22 Un om – mut, orb şi îndrăcit –
A fost adus. Tămăduit,
Omul acela a plecat,
23 De la Iisus. S-au minunat
Noroadele, de-aşa ceva,
Şi-au zis: „Acesta, nu cumva,
E chiar al lui David fecior?”
24 Mulţi Farisei, la rândul lor,
Au spus: „Omul Acesta poate,
Cu Belzebul, dracii, a-i scoate –
Desigur, doar cu domnul lor!”
Atuncea, Fariseilor,
25 Iisus le-a zis: „O-mpărăţie,
Când dezbinată o să fie
În contră-i, fi-va pustiită.
De-asemeni, fi-va nimicită
Cetatea, casa dezbinată,
Şi împotrivă-şi ridicată.
26 Satan, când pe Satan l-a dat
Afară, este dezbinat
Şi-atunci, a lui împărăţie
Nu va putea să se menţie.
27 De scot Eu, cu Satan, vreun drac,
Atunci, ai voştri fii, cum fac?
De-aceea, ai voştri feciori
Fi-vor ai voşti’ judecători.
28 Dar, dacă dracii, îi scot Eu,
Având Duhul Lui Dumnezeu,
E semn că-mpărăţia Lui –
Împărăţia Domnului –
La voi, acuma, a venit.
29 Cum fi-va, oare, jefuit
Cel tare, când e atacat,
Dacă, întâi, n-a fost legat?
30 Cel care nu este cu Mine,
E împotriva Mea, iar cine
N-a strâns cu Mine, dovedeşte
Că el, de fapt, doar risipeşte.
31 Iată, vă spun: orice păcat,
Să ştiţi că are-a fi iertat
Şi orice hulă, omului.
Hula-mpotriva Duhului,
În veci, însă, nu e iertată.
32 Oricine spune-va, vreodată,
Ceva-mpotriva Fiului,
Iertat e de păcatul lui.
Nicicând, însă, nu e iertat
Cel ce-a vorbit necugetat –
Potrivnic Duhului Cel Sfânt –
De către Tatăl, pe pământ.
33 Aşa că, ascultaţi ce spun:
Ori sunteţi pomi cu rodul bun,
Sau sunteţi pomi cu rodul rău!
Ştim pomul, după fructul său.
34 Pui de năpârci! Cum să puteţi,
Voi, lucruri bune, să spuneţi,
Când sunteţi răi? Cunoscut este
Faptul, că gura vă vorbeşte
Doar din al inimii prinos.
35 Deci, omul bun are de scos,
Din inimă, doar lucruri bune,
Iar cel rău are să adune
Doar răutăţi. Răspunzător,
36 De-orice cuvânt neroditor –
Care a fost rostit vreodată –
Omul va fi la judecată.
37 Din vorbele ce le-ai rostit,
Vei fi iertat sau osândit.”
38 Atunci, unii din cărturari
Şi dintre Fariseii cari
Erau acolo, cu Iisus,
Cuvântul l-au luat şi-au spus:
„Învăţătorule! Noi vrem,
Un semn de-al Tău, ca să vedem!”
39 „Un semn Îmi cere, aşadar,
Un neam viclean şi preacurvar” –
A zis Iisus – „de-aceea el
O să primească dar, astfel,
Semnul lui Iona, negreşit;
Căci Iona-i cel ce-a prorocit
Când la Ninive-orice fiinţă
Se-ntoarse către pocăinţă.
40 Aşa cum Iona, altădat’
În burta chitului a stat,
La fel, şi Fiul omului,
În inima pământului,
Trei zile şi trei nopţi, va sta.
41 Când va veni judecata,
Bărbaţii din Ninive vor
Şedea, lângă acest popor,
Cari n-a vrut să se pocăiască
Şi, astfel, o să-l osândească;
Fiindcă ei s-au pocăit
Atunci când Iona le-a vorbit,
Şi-acum, aici, e Unul care
E, decât Iona, mult mai mare.
42 Regina de la miazăzi
Se va scula în acea zi,
Lângă ăst neam. Asemenea,
Îl va învinui şi ea,
Căci dintr-un capăt de pământ,
Pentru-al lui Solomon cuvânt –
Când auzit-a ce se spune
Despre a lui înţelepciune –
Să îl asculte, a venit.
Voi, însă, nu v-aţi pocăit,
Deşi aici, e Unul care
E, decât Solomon, mai mare.
43 Când necuratul a ieşit
Din omul ce l-a găzduit,
Un timp, doar prin pustiu va sta
Voind, odihnă, a căta.
Însă, pentru că n-o găseşte,
44 Să se întoarcă, se gândeşte,
În casa din care-a ieşit.
Dar când s-a-ntors, ce a găsit?
A găsit casa măturată,
Împodobită şi curată.
45 El, şapte duhuri, o să ia,
Care vor fi asemenea
Cu el, sau poate chiar mai rele.
Va reveni-nsoţit de ele,
Şi-n casă au să locuiască.
Are să se-nrăutăţească
A gazdei stare, de-astă dată
Fiind mai rea ca prima dată.
Cu acest neam viclean, mişel,
Se va-ntâmpla-n acelaş’ fel”.
46 Iisus vorbea norodului,
Când mama şi cu fraţii Lui
Sosiră-n acel loc. Stăteau
Şi un prilej bun căutau,
De a-I vorbi. La El s-a dus,
47 Atuncea, cineva şi-a spus:
„Cu ai Tăi fraţi, mama Ta vine
Şi să vorbească-ar vrea, cu Tine.”
48 Iisus, însă, l-a întrebat,
Pe omul care L-a-nştiinţat:
„Mamă şi fraţi, cine-Mi sunt, oare?”
49 Apoi, Se ridică-n picioare;
Privind în jur, mâna a-ntins;
Într-un gest larg, El i-a cuprins,
Pe ucenici, şi zise: „Ei,
Mamă, Îmi sunt, şi fraţi! Toţi cei
50 Ce fac voia Tatălui Sfânt,
Mamă, surori şi fraţi Îmi sânt!”