1 Irod era, în vremea ‘ceea,
Cârmuitor, peste Iudeea.
Despre Iisus, a auzit,
Căci multe i s-au povestit.
2 „Este Ioan Botezătorul” –
A zis el, către slujitorul
Său, într-o zi – „a înviat!
Aşa poate fi explicat
Felul în care-a săvârşit
Toate câte mi-ai povestit.”
3 Irod e cel ce l-a închis,
Pentru că el – Ioan – a zis:
4 „Nu poţi să iei femeia asta,
Fiindcă ea este nevasta
Lui Filip – frate-tău!” Astfel,
Despre Irodiada, el
Vorbise, şi ştia oricine –
Chiar şi Irod – că nu e bine
Să-i fie soaţă, când soţ are.
5 Irod, de-aceea, să-l omoare,
Ar fi dorit, dar se temea
De-ntreg norodul ce credea
Cum că Ioan e proroc mare.
6 Când, ziua de aniversare,
Irod, cu fast, şi-a celebrat,
Încântătoare, a dansat –
Spre admiraţia pleiadei
De oaspeţi – a Irodiadei
Fată. Irod, cu jurământ,
7 Făgădui că, pe pământ,
O să îi dea orice-i va cere.
8 Atunci, la a maică-si vrere,
Îi spuse lui Irod: „Să-mi dai,
Al lui Ioan cap. Să îl tai,
Şi-ntr-o tipsie-l vreau adus!”
9 S-a întristat Irod. De spus,
N-a spus nimic, căci a jurat;
10 Ci doar poruncă el a dat,
Când îşi chemase slujitorul:
„Vreau, lui Ioan Botezătorul,
Capul să-i tai! Să-mi fie-adus!”
11 I-au tăiat capul şi l-au pus
Pe-o farfurie, când l-au dat
Fetei. Aceasta l-a luat,
Şi mamei i l-a dăruit.
12 Discipolii lui au venit –
Ai lui Ioan – şi i-au luat
Trupul şi-apoi, l-au îngropat.
13 Când a aflat că a murit
Ioan, Iisus, trist, S-a suit
Într-o corabie, pornind
Către pustiu, singur fiind.
Noroadele au auzit
Că a plecat şi au ieşit
De prin cetăţi şi, pe uscat,
În mare grabă, L-au urmat.
14 Când din corabie-a ieşit
Şi spre mulţime a privit,
Iisus a fost înduioşat,
Iar pe bolnavi, i-a vindecat.
15 Se înserase. La Iisus,
Discipolii au mers şi-au spus:
„Pustiu, locul acesta este;
S-a înserat şi trebuieşte
Să laşi norodul să se ducă
Şi, de mâncare, să-şi aducă.”
16 „De-aceasta, nu vă-ngrijoraţi!
Voi, de mâncare, să le daţi!”
17 Ei ziseră: „Oare, glumeşti?
Avem cinci pâini doar, şi doi peşti!”
18 „Aduceţi totu-aici!” – le-a spus,
Discipolilor Săi, Iisus.
19 Noroadelor, le-a poruncit
Ca jos să stea. Când a primit
Pâinea şi peştii, le-a luat,
Apoi le-a binecuvântat,
Dându-le ucenicilor
Să le împartă la popor.
20 Toţi cei prezenţi s-au săturat,
Iar după masă-au ridicat
Douăsprezece coşuri pline
Cu rămăşiţele de pâine.
21 Au fost, atuncea, săturaţi,
Un număr de cinci mii bărbaţi,
Fără a trece-n rândul lor
Şi numărul femeilor
Cu-ai lor copii, care erau
Acolo şi Îl ascultau.
22 Pe ucenicii Săi, Iisus,
În acea seară chiar, i-a pus
Să ia corabia şi-apoi,
Să se întoarcă înapoi,
În locul de unde-au plecat,
23 Iar El, norodul, l-a lăsat
Să meargă unde a dorit.
Ca să se roage, S-a suit
Pe munte. Noaptea s-a lăsat,
Iar El, singur, acolo-a stat.
24 În acest timp, corabia,
Furtunii care se-nteţea,
A trebuit să-i facă faţă.
25 Deodată, înspre dimineaţă,
Cei din corabie-au zărit,
În negură – nedefinit –
Ceva, ca şi o arătare,
Care venea, la ei, pe mare.
26 Era Iisus. Când L-au văzut,
S-au îngrozit căci au crezut
Că o nălucă le-a adus
Furtuna. Însă, El le-a spus:
27 „Nu vă speriaţi! Ci îndrăzniţi,
Căci Eu sunt!” Ei priveau uimiţi,
28 Când Petru-a zis: „Dacă Tu eşti,
Doamne, atunci, să porunceşti,
Pe apă, ca să vin, la Tine!”
29 Iisus răspunse-ndată: „Bine.
Hai, vin-o!” Petru, hotărât,
Din barca lor, a coborât
Şi-apoi, pe mare, a umblat,
Asemeni ca şi pe uscat.
30 Simţind, însă, vântul cel tare,
S-a-nspăimântat şi-atunci, în mare,
Prinse uşor să se scufunde.
Uimit, privi spre locul unde
Era Iisus, şi-nspăimântat,
„Mă scapă, Doamne!” – a strigat,
Fiind în gura morţii prins.
31 Iisus, îndată, a întins
Mâna, din valuri l-a săltat,
Şi-n urmă, El a cuvântat:
„Slab credincios, te-ai dovedit.
Spune-Mi, de ce te-ai îndoit?”
32 Când, în corabie, intrară,
Vânturi şi valuri încetară.
33 Toţi cei prezenţi au alergat
La Domnul, I s-au închinat
Şi-au zis, privind la faţa Lui:
„Tu eşti chiar Fiul Domnului!”
34 Trecură marea. S-au oprit
Într-un ţinut ce-a fost numit
Locul Ghenezaretului.
35 Cei de prin partea locului –
Care-L ştiură pe Iisus –
Au răspândit vestea şi-au spus
Şi împrejur – deci tuturor –
Să vină, cu bolnavii lor.
36 Mulţi, dintre cei care erau
Bolnavi, atât doar Îl rugau,
Să-i lase, haina, să-I atingă
Şi astfel, boala să-şi învingă.
Cei care s-au apropiat,
De haina Lui, s-au vindecat.