1 Atuncea, nişte Farisei –
Erau şi cărturari cu ei –
De la Ierusalim sosiră
Şi, lui Iisus, aşa-i vorbiră:
2 „Permis e, ucenicilor,
Ca datina bătrânilor,
S-o calce? Căci, fără-ndoială,
Noi ştim că mâinile nu-şi spală,
‘Nainte de-a mânca!” Iisus,
3 Privind la ei, astfel le-a spus:
„Acum, am să vă-ntreb şi Eu:
De ce, ale Lui Dumnezeu
Porunci, într-una, le călcaţi,
Numai pentru ca să păstraţi
4 Datina voastră? Căci s-a zis
Şi, în Scriptură, este scris:
„Să îţi cinsteşti tatăl şi mama”,
Iar „Cine” – luaţi bine seama! –
„Numai de rău de i-a vorbit
Pe-ai săi părinţi, e pedepsit
Cu moartea”. Dar acuma, voi
5 Veniţi şi faceţi porunci noi,
Spunând că dacă cineva
Nu îşi ajută cu ceva,
Pe mama sau pe tatăl lui,
Zicând „Iată că Domnului,
Am închinat, lucrul avut,
Cu care, eu aş fi putut
6 Să vă dau sprijin”, e scutit
De ceea ce a poruncit
Domnul, atunci, referitor
La cinstirea părinţilor;
Şi astfel, voi aţi desfiinţat
Cuvântul care v-a fost dat,
De Dumnezeu, şi-aţi întărit
7 Ăst obicei. Bine-a vorbit
Isaia, prefăcuţilor:
8 „Se-apropie, acest popor,
De Mine, doar cu gura, iar
Cu buzele, Mă cinstesc doar,
Însă, cu inima, văd bine,
Cât de departe e de Mine.
9 Geaba, să Mă cinstească vor,
Înlocuind ce le-am dat lor –
Învăţătura Mea, de-atunci –
Cu alte omeneşti porunci”.”
10 La Sine, gloatele, Iisus
Le-a adunat şi-apoi a spus:
„Mă ascultaţi şi înţelegeţi,
Căci nu-i aşa precum voi credeţi!
11 Aflaţi că omul nu-i spurcat
Prin ceea ce el a băgat
În gură, ci prin ce-a ieşit
Din ea, atunci când a vorbit.”
12 Discipoli-I, L-au înştiinţat:
„Ştii? Fariseii au aflat,
Acuma, în a Ta vorbire,
O pricină de poticnire.”
13 „În vremea care o să vină,
Orice răsad, din rădăcină,
Smuls o să fie – vă spun Eu –
De n-a fost pus de Tatăl Meu.
14 Sunt călăuze oarbe, iar
Voi să-i lăsaţi în pace dar;
Căci orbul care îl conduce
Pe un alt orb, la groapă-l duce –
Nici unul nu o va vedea
Şi, astfel, au să cadă-n ea.”
15 Petru I-a zis: „Acum ne dă
Şi tălmăcirea la pildă.”
16 „Şi voi nepricepuţi sunteţi,
17 De să-nţelegeţi, nu puteţi
Că hrana – deci tot ceea ce
Voi veţi mânca – în pântece
Ajunge, şi-n hazna apoi?
18 Dar ceea ce iese din voi –
Din gură – deci, vorba rostită,
Din inimă este venită
Şi ea, pe om, îl va spurca.
19 Din inimă, ies lucruri ca:
Ucideri, preacurvii, curvii,
Furt, mincinoase mărturii,
Hule, şi altele ca ele.
20 Toate aceste lucruri rele,
Pe om – sigur – îl vor spurca,
Dar nicidecum că va mânca
Fără a fi, pe mâini, spălat –
De-acest fapt, nu va fi spurcat.”
21 Iisus plecă spre-al Tirului
Ţinut, şi al Sidonului.
22 La el, acolo, a venit
O Canaaneancă şi-a-ndrăznit
Să Îi vorbească: „Milă ai,
Fiu al lui David! Doamne, vai!
Copila mea e îndrăcită.
De-un drac, sărmana, e muncită.”
23 Iisus tăcea îngândurat.
Atuncea, s-au apropiat
Discipolii, încetişor,
Şi L-au rugat, stăruitor:
„Priveşte Doamne, înapoi,
Căci iată, strigă după noi!”
24 Dar, drept răspuns, Iisus le-a zis:
„Să ştiţi că Eu am fost trimis
La oile lui Israel –
Cele ce s-au pierdut din el.”
25 Femeia I s-a închinat:
„Ajută-mi Doamne!” – L-a rugat.
26 El o privi cercetător:
„Să iei pâinea copiilor,
S-o dai la câini, nu este bine.
Spune-Mi, de ce vii tu, la Mine?”
27 „Doamne, şi câinii se hrănesc,
Cu firmituri. Ei le găsesc,
Pe jos, căzute-ntâmplător,
Sub mesele stăpânilor” –
28 Răspunse ea. Atunci, Iisus,
Femei-aceleia, i-a spus:
„Mare este a ta credinţă!
Fie după a ta dorinţă!”
Când El sfârşit-a de vorbit,
Copila s-a tămăduit.
29 Iisus plecă, după aceea,
Şi se opri în Galileea.
Pe-un munte, El s-a aşezat.
30 Noroadele s-au adunat,
În jurul Lui, şi au adus
Bolnavi-n faţă-I de i-au pus.
Erau acolo foarte mulţi:
Şi şchiopi şi orbi, şi ciungi şi muţi.
Iisus, pe toţi, i-a vindecat.
31 Gloatele-acelea s-au mirat,
Văzând că muţi-acum vorbesc,
Că ciungii se-nsănătoşesc,
Că şchiopii nu mai şchiopătează,
Iar orbii pot şi ei să vază.
Atunci, întreg poporu-acel
Slăvi, pe al lui Israel
Sfânt Dumnezeu. La El, Iisus,
32 Pe ucenici chemând, le-a spus:
„Mi-e milă de această gloată!
S-au împlinit trei zile, iată,
De când aici stau, lângă Mine,
Şi n-au mâncat nimic. Nu-i bine,
Flămânzi, să-i las, de-a se-nturna,
Acasă, căci vor leşina,
Pe drum, de foame.” La aceste
33 Cuvinte, ei au zis: „Drept este,
Însă, de unde să luăm
Pâine, aici, să săturăm
34 Gloata?!” „Dar câte pâini aveţi?”
„Şapte, şi câţiva peşti”. „Vedeţi?”
35 Apoi a spus norodului
Să se oprească locului
Şi să se-aşeze pe pământ.
36 A mulţumit Domnului Sfânt,
Iar după-aceea a luat
Pâinea şi peştii şi le-a dat,
Pe toate, ucenicilor,
Să le împartă la popor.
37 Întreg norodul a mâncat
Şi toţi, atunci, s-au săturat,
Iar coşurile adunate,
Cu firmituri, şapte-au fost toate.
38 Bărbaţii care au mâncat,
Acolo, şi s-au numărat,
Au fost în jur de patru mii –
Fără femei, fără copii.
39 Iisus lăsă, apoi, să plece
Gloata, iar cu cei doisprezece
Discipoli, marea a trecut,
Mergând spre-al Magdalei ţinut.