17
Iisus, cu Sine, a luat
Trei ucenici, şi S-a urcat
Pe-un munte. Fost-a însoţit
De Petru, Iacov, şi-a venit
Cu ei, Ioan, fratele lui.
Iisus, pe vârful muntelui,
‘Naintea lor, Şi-a preschimbat
Faţa. Uimiţi, ei s-au uitat
La faţa Lui, cum strălucea
Ca soarele, cum răspândea
Lumină, haina Sa, în jur,
Fiind, din al luminii şnur,
Făcută. Nu s-au minunat
Destul, când li s-a arătat
Moise, Ilie, stând cu El
De vorbă, în locul acel.
Petru a zis: „Doamne, e bine
Să fim aici. Eu, pentru Tine
Şi pentru Moise şi Ilie,
Fac, adăpost ca să vă fie,
Câte-o colibă. Ţi-ar plăcea?”
Când Petru, încă, mai vorbea,
Un luminos nor a venit,
Cu umbra i-a acoperit
Şi-un glas s-a auzit din nor,
Înfiorând pe muritor:
„El Îmi e Fiul Preaiubit!
În El, plăcerea, Mi-am găsit,
Iar voi, de El, să ascultaţi!”
S-au prăbuşit înspăimântaţi,
Cei trei discipoli, la pământ,
Pătrunşi de glasu-acela sfânt.
Dar Domnul S-a apropiat,
De ei, şi i-a îmbărbătat:
„Nu vă speriaţi!” Privind în jur,
Văzându-L, pe Iisus, singur,
Din ei, spaima s-a risipit.
Când de pe munte-au revenit,
Iisus, aste porunci, le-a dat:
„Să nu spuneţi ce s-a-ntâmplat!
Nu povestiţi vedenia,
Până când nu va învia,
Din morţi, iar, Fiul omului.”
10 Atuncea, ucenicii Lui
L-au întrebat: „Dar, cărturarii –
Şi-asemenea lor, toţi mai marii –
De ce spun că, întâi, Ilie
E cel cari trebuie să vie?”
11 Iisus a zis: „E-adevărat
Că, de Ilie, aşezat,
A trebuit totul să fie.
12 Aflaţi că a venit Ilie,
Însă, ei nu l-au cunoscut
Şi au făcut cu el ce-au vrut.
La fel, şi Fiul omului
Va suferi, la rândul Lui.”
13 Abia atunci s-au dumirit,
Discipolii, că le-a vorbit,
Acolo, lor, Învăţătorul,
Despre Ioan Botezătorul.
14 Un om, în faţa lui Iisus,
A-ngenuncheat şi-apoi I-a spus:
15 „Doamne! Iată ce Te rog eu:
Milă să ai, de fiul meu,
Care-i lunatic! Pătimeşte
Rău, Doamne! Cade, se loveşte –
Cade şi-n foc, cade şi-n apă.
Ceva, fă Doamne şi îl scapă!
16 L-am dus la ai Tăi ucenici,
Dar ei nu pot – căci ei sunt mici –
Să-l vindece!” Atunci, Iisus,
Privind la acel om, a spus:
17 „O, neam necredincios şi rău,
Cât voi mai sta în sânul tău?!
Aduceţi copilul, Mine!”
18 Îndată, el s-a făcut bine,
Pentru că Domnul l-a certat,
Pe drac, şi-apoi, l-a alungat.
19 „Doamne, de ce, noi nu putem,
Pe dracu-acela, să-l scoatem?” –
Au întrebat, apoi, în cor,
Toţi ucenicii. Atunci, lor,
20 Iisus le-a spus: „E cu putinţă;
Dacă voi aţi avea credinţă
Cât un grăunte de muştar,
Şi munţii i-aţi muta. Ei s-ar
Mişca uşor, după dorinţă,
Căci nu-i nimic cu neputinţă!
21 Dar acest drac, să ştiţi c-a fost
Un soi, ce iese doar cu post,
Cu rugăciuni, cu stăruinţă –
Deci, trebuie s-aveţi credinţă!”
22 Iisus a zis, în Galileea:
„Curând, veni-va vremea ‘ceea,
În care, Fiul omului,
Deposedat de slava Lui,
Va fi ca orice muritor
În mâinile oamenilor
23 Şi omorât are să fie.
A treia zi, când va să vie,
Din morţi, El fi-va înviat.”
Discipolii s-au întristat –
Când vorbele I-au auzit –
Şi foarte mult s-au necăjit.
24 Iisus şi-ai Săi era, acum,
Ajunşi, toţi, la Capernaum.
Omul cari fuse-nsărcinat
Să strângă darea, l-a-ntrebat
Pe Petru: „Şi Învăţătorul
Plăteşte, precum tot poporul,
Darea, la Templu?” „Da” – a spus
25 Petru – „plăteşte şi Iisus”,
Iar când, în casă, a intrat,
Iisus ‘nainte i-a luat,
Zicându-i: „Simone, ce crezi?
După părerea ta, cum vezi
Problema birului, a dării?
De unde-au, împăraţii ţării,
Aste venituri, adunate?
De la ai lor fii sunt luate,
Sau poate de la cel străin?”
26 „De la străinii care vin
În ţara lor” – Petru a spus.
„Deci fiii” – zise-atunci Iisus –
„Scutiţi sunt. Dar, ca nu cumva,
Păcat să facă cineva,
Din pricina noastră, te du
La mare şi de-acolo-adu,
27 Din gura peştelui ce-l prinzi
Întâi, o rublă. S-o întinzi
Celui cu darea, pentru Mine
Şi-asemenea şi pentru tine.”