1 După ce a sfârşit Iisus,
Să spună ce avea de spus,
S-a strămutat din Galileea
Şi a venit să stea-n Iudeea –
2 Peste Iordan. A fost urmat
De gloate. El a vindecat
Pe cei bolnavi. Apoi, veniră
3 Mulţi Farisei şi-L ispitiră:
„E-ngăduit, pentru vreo vină,
Sau cine ştie ce pricină,
Bărbatul să-şi lase nevasta?”
4 Iisus le-a spus: „Cât despre asta,
Voi, în Scriptură, n-aţi citit
Că, la-nceput, Domnu-a zidit
Întâi o parte bărbătească,
Şi-apoi o parte femeiască,
5 Zicând că „omul va lăsa
Pe tatăl şi pe mama sa,
Se va lipi de-a sa soţie,
Iar cei doi, un trup au să fie”?
6 Aşa că nu sunt doi, ci unul,
Iar ceea ce-a-mpreunat Bunul
Tată din cer, să nu despartă
Omul, voind o altă soartă!”
7 „Aşa o fi” – au zis ei iar –
„Însă, ne spune atunci dar,
Oare de ce Moise a zis
Cum că bărbatul, un înscris –
O carte, spre a lumii ştire –
Soaţei, să-i dea, la despărţire?”
8 Iisus privi-ngăduitor:
„Din pricina inimilor
Voastre, care s-au împietrit.
Iată de ce a-ngăduit
Moise, ca să vă părăsiţi
Nevestele. Însă, să ştiţi:
N-a fost aşa de la-nceput,
Ci pentru voi doar, s-a făcut
Aceasta, căci v-aţi rătăcit.
9 Eu zic: cel cari şi-a părăsit
Nevasta, fără vreo pricină,
Fără ai fi găsit vreo vină
Referitoare la curvie,
Îi dă prilej de preacurvie;
Iar el – de-asemenea – curveşte,
Dacă, cu alta, se-nsoţeşte.
Acel care s-a însurat
Cu cea lăsată de bărbat,
La fel, şi el păcătuieşte,
Pentru că astfel, preacurveşte.”
10 „Dacă ăst lucru stă aşa,
Cu omul şi cu soaţa sa,
Mai de folos nu este, oare,
Ca el să nu se mai însoare?” –
Discipolii atunci au spus.
11 „Nu pot, chiar toţi”, a zis Iisus,
„Primi acest cuvânt. Luat
E doar de cei căror li-e dat.
12 Pentru că iată că sunt oameni
Care au fost născuţi ca fameni;
Dar sunt fameni ce-au fost făcuţi,
Deşi oameni au fost născuţi.
Unii au fost făcuţi de oameni,
Alţii, singuri, s-au făcut fameni,
Pentru acea Împărăţie
A cerului. Deci să se ştie:
Acest cuvânt să-l folosească
Doar cel ce poate să-l primească.”
13 Nişte copii au fost aduşi
Şi-apoi, în faţă, I-au fost puşi,
Ca să se roage pentru ei.
Ne-astâmpăraţi, copii-acei,
De ucenici, au fost certaţi.
14 Însă, Iisus le-a spus: „Lăsaţi
Aceşti copii, şi nu-i opriţi! –
La Mine, copilaşi, veniţi! –
Fiindcă a Cerurilor
Împărăţie, e a lor.”
15 Copiii sau apropiat,
Iar El i-a binecuvântat.
16 Un om veni lângă Iisus
Şi cu sfială multă-a spus:
„Învăţătorule, socot,
Să te întreb: ce „bine” pot
Să fac, spre a putea obţine
Veşnica viaţă, pentru mine?”
17 „Mă-ntrebi, „Ce bine”? Află dar,
Că binele e Unul, iar
În viaţă intri – cum doreşti –
Poruncile de le păzeşti.”
18 „Care porunci?” – L-a întrebat.
Iisus i le-a enumerat:
„Să nu ucizi, să nu curveşti,
Minciuni să nu mărturiseşti,
19 Să nu furi, cinste să le dai
Părinţilor. De-asemeni, ai,
Pe-al tău aproape, să-l iubeşti,
Cum tu, iubit de tine, eşti.”
20 „Pe-acestea, eu le-am împlinit
Din tinereţe. Le-am păzit,
Dar vreau să ştiu ce-mi mai lipseşte”,
Tânărul spuse, „Deci, vorbeşte!”
21 „De vrei să fii desăvârşit” –
A zis Iisus, şi l-a privit
Adânc în ochi – „vinde ce ai,
Şi-apoi, tot, la săraci, să dai;
Aşa, o să-ţi aduni, în cer,
Comorile. Atât îţi cer!
Asta poţi face, pentru tine.
Pe urmă, vino după Mine!”
22 Când tânărul a auzit
Aceste vorbe, a-mpietrit
Şi tare s-a mai întristat,
Căci el era foarte bogat.
23 „Adevărat vă vorbesc Eu” –
Spuse Iisus – „că foarte greu,
În ceruri, intră cei bogaţi.
24 De-asemenea, să mai aflaţi
Că le va fi mult mai uşor,
De a intra, cămilelor,
Chiar prin urechea acului,
Decât îi e bogatului
Să intre-n cer, la Dumnezeu –
Celor bogaţi, le va fi greu.”
25 Când ucenici-au auzit,
Au întrebat: „Dar, mântuit,
Cine va fi?” Atunci, Iisus,
26 Discipolilor Săi, le-a spus:
„La oameni, ce-i cu neputinţă,
La Dumnezeu e cu putinţă.”
27 Simon, zis Petru, a-ntrebat:
„Dar noi, cei care Te-am urmat,
Lăsând tot – şi pe cei iubiţi –
Cum fi-vom, oare, răsplătiţi?”
28 „Atunci, când Fiul omului,
Încununat de slava Lui,
Va sta pe tronu-I de domnie,
Şi vouă are să vă fie –
Vouă, celor ce Mă urmaţi –
Date – pe ele ca să staţi –
Douăşpe’ jilţuri de domnie,
Ca fiecare seminţie –
Din Israel – s-o judecaţi,
Pe aste jilţuri aşezaţi.
29 Acel om care va lăsa
Pe tatăl sau pe mama sa,
Sau fraţi, sau case, sau surori,
Neveste, holde, sau feciori –
Pentru-al Meu Nume – însutit
Are să fie răsplătit,
Iar viaţa lui vremelnică,
Schimbată-n viaţă veşnică.
30 Dar mulţi, din cei dintâi de-acum,
Cei de pe urmă-or fi; precum
Şi mulţi, din urmă, au să vie,
Ca printre cei fruntaşi să fie.”