1 „Împărăţie cerului
E-asemeni gospodarului,
Care, în grabă, a ieşit,
De dimineaţă, de-a tocmit
Oameni, la lucru, ca să vie
Şi să lucreze-n a sa vie.
2 Cu câte-un leu s-a învoit,
3 Cu lucrătorii. A ieşit
Şi pe la trei, de s-a uitat
Prin târg. Atunci, a observat
Alţi lucrători, degeaba stând.
4 În vie i-a trimis, iar când
5 Ieşi la şase şi la nouă –
Găsind pe alţii – le-a zis: „Vouă
Vă dau de lucru-n via mea.”
6 A mai ieşit, de-asemenea,
La unsprezece. S-a plimbat,
Şi lucrători, a mai aflat;
„Voi nu lucraţi?” – el le-a vorbit.
7 „Nu. Nimenea nu ne-a tocmit.”
„Mergeţi la vie şi lucraţi,
Căci plată o să căpătaţi.”
8 Când înserarea s-a lăsat,
Stăpânul viei l-a chemat
Pe-al său ispravnic şi, grăbit,
Acestuia, i-a poruncit:
„Du-te, cheamă-i pe lucrători,
Să le plăteşti! Cei, cari din zori,
S-au ostenit în a mea vie,
La plată, ultimii să fie.
Întâi, acei vor fi plătiţi,
Care în urmă sunt veniţi.”
9 Cei de la ora unsprezece,
Şi-au luat plata şi, să plece
La casa lor, s-au pregătit.
10 Când celor dintâi le-a venit
Rândul – deşi ei au sperat
Să ia mai mulţi bani, li s-a dat
Leul cu care s-au tocmit.
11 După ce, banii, i-au primit,
Au început ca să cârtească:
12 „Cum a putut să îi plătească,
Stăpânul, pe-aceşti lucrători,
La fel cu noi, care, din zori,
Suntem în vie şi-am muncit?
Ei, doar un ceas, s-au ostenit!
Noi am răbdat al zilei greu!”
13 „Nu te-ai tocmit tu, cu un leu?”–
Stăpânul, unuia, i-a zis.
„Ţi-am dăruit leul promis,
Deci, nu-ţi fac nedreptate, ţie.
14 Ia-ţi plata şi, din a mea vie,
Să pleci acum! Ce-ai tu, de vreau,
Celor din urmă, să le dau
La fel cum ţie ţi-am plătit?
15 Sau, oare, nu-mi e-ngăduit
Să fac ce vreau, cu ce-i al meu?
Ori nu cumva, pentru că eu
Sunt bun, eşti tu, acuma, rău,
Căci bolnav este ochiul tău?”
16 Deci mulţi, din cei dintâi, de-acum,
Cei de pe urmă-or fi, precum
Şi cei din urmă au să fie
În frunte. Vreau ca să se ştie
Că mulţi sunt cei care-s chemaţi,
Însă, puţini vor fi luaţi;
Căci, să fim bine înţeleşi:
Mulţi sunt chemaţi, puţini aleşi.”
17 Iisus, cu ucenicii Lui,
Spre a Ierusalimului
Cetate, se-ndrepta zorit.
Pe drum – unde a poposit –
Pe ucenici, El i-a luat,
Deoparte, şi i-a înştiinţat:
18 „Iată că în curând sosim,
Cu toţii, la Ierusalim.
Acolo, Fiul omului,
Smuls o să fie, dintre-ai Lui,
Şi dat în mâini la cărturari
Şi-apoi la preoţii cei mari.
La moarte, fi-va condamnat,
De-aceştia, şi va fi lăsat
19 În mâinile Străinilor,
Să facă ei, cu El, ce vor.
Atunci, au să-L batjocorească,
Să-L bată şi să-L răstignească.
Trei zile, mort, are să fie,
Dar în a treia, o să-nvie.”
20 Atunci, soaţa lui Zebedei –
Urmată de feciorii ei –
De Domnul, s-a apropiat,
În faţa Lui s-a închinat,
Să-L roage pentru fiii ei.
21 El a-ntrebat-o: „Tu, ce vrei?”
„Poruncă dă, să poată sta,
La dreapta şi la stânga Ta,
Feciorii mei, când o să vie,
Aici, a Ta Împărăţie.”
22 Iisus a zis: „Ce Îmi cereţi,
Nu ştiţi. Puteţi oare să beţi
Paharul ce am să-l beau Eu,
Şi să primiţi botezul Meu,
Cu care fi-voi botezat?”
23 „Putem!”– I-au zis. „E-adevărat:
Veţi bea, şi voi, paharul Meu.
Cu-acel botez, cu care Eu,
Curând, am să fiu botezat,
Şi voi veţi fi; însă, de stat,
La dreapta şi la stânga Mea,
Nu ţine-acum, de nimenea,
Ci doar de Bunul Dumnezeu.
Deci, nu vă pot aşeza Eu.
Aceste locuri vor fi date
Celor căror le-au fost păstrate.”
24 Cei zece, care-au ascultat,
Pe cei doi fraţi, s-au mâniat.
25 Atuncea, i-a chemat Iisus,
La El să vină, şi le-a spus:
„Ai Neamurilor domnitori,
Mai marii lor stăpânitori,
Peste acestea stăpânesc
Şi cu puterea poruncesc.
26 La voi, nu vreau aşa să fie.
Cel mare trebuie să ştie,
Că el vă este, tuturor,
Umilul vostru slujitor.
27 Oricare dintre voi va vrea
Să fie-ntâiul, va putea –
Fiindcă îi va fi uşor –
De va fi robul tuturor.
28 Pentru că Fiul omului
S-a coborât din slava Lui,
Nu ca vreun om să Îl slujească,
Ci, dimpotrivă, să-i servească,
Pe alţii, El, murind apoi,
Plătind astfel, să trăiţi voi.
Prin moartea Lui, răscumpărată,
Umanitatea e iertată.”
29 Din Ierihon, când a ieşit
Iisus, gloata L-a însoţit.
30 Doi orbi şedeau lângă şosea.
Auzind tot ce se vorbea
Despre Iisus, s-au pregătit,
Iar când Acesta a venit
Şi când prin faţa lor, apoi,
Trecut-a, „Ai milă de noi,
Fiu al lui David!” – au strigat.
31 Deşi mulţimea i-a certat,
Ei au strigat, necontenit,
32 Până când Domnul S-a oprit.
În faţa lor, S-a aşezat
Şi-apoi, blajin, i-a întrebat:
„Ce vreţi să fac Eu, pentru voi?”
33 „Doamne, vrem să vedem şi noi!”,
Răspunseră. Atunci, a-ntins,
34 Mâna, Iisus, şi S-a atins,
De ochii lor. Ei, imediat,
Vederea, şi-au recăpătat.