1 Pe muntele Măslinilor,
Din rândul ucenicilor –
Sosind – Iisus, doi a ales
Şi, înainte, i-a trimes:
„Suntem lângă Ierusalim
Şi, în curând, o să sosim,
În Betfaghe. ‘Naintea noastră,
2 E satul, iar menirea voastră
Este să mergeţi până-n sat.
În el, găsi-veţi, imediat,
O măgăriţă cu-al ei pui.
Să n-aveţi grija nimănui!
Voi trebuie să-i dezlegaţi
Şi-apoi, la Mine, vă-nturnaţi
Cu măgăruşii. De cumva,
3 Vă-ntreabă cineva, ceva,
Să spuneţi: „Are trebuinţă
Domnul, de ei”. Acea fiinţă
Mi-i va trimite imediat.”
4 Toate, aşa, s-au întâmplat,
Căci trebuia a fi-mplinit
Aceea ce a fost vestit
Prin vorbele prorocului:
5 „Spuneţi fiicei Sionului:
„Iată că Împăratul tău,
Călare pe măgarul Său –
Pe mânzul măgăriţei – vine,
Blând, şi se-apropie de tine.”
6 Cei doi plecară, iar apoi,
Împlinind totul, înapoi,
Cu măgăruşi-au revenit,
Precum Iisus le-a poruncit.
7 I-au dus în faţa Lui Iisus,
Şi hainele pe ei şi-au pus,
Iar El, deasupra, S-a urcat.
8 Norodul L-a întâmpinat
Şi mulţi sunt cei care-au făcut,
Din a lor haine, aşternut
În calea Lui. Alţii tăiau
Ramuri, şi-apoi le presărau
Pe drum, în faţa Lui Iisus.
9 Cei cari ‘naintea Lui s-au dus,
Precum şi cei care veneau,
În urma Sa, mereu strigau:
„Osana, al lui David Fiu!
Slavă lui Dumnezeu Cel viu!
Osana, binecuvântat
E Cel ce ni s-a arătat,
Care-n Numele Domnului
Soseşte-acum. Osana Lui!
Osana! Slava Celui Sfânt,
În ceruri cari prea-nalte sânt!”
10 Când, în Ierusalim, sosiră,
Fierbea cetatea. Toţi voiră
A şti, cuprinşi de-nfrigurare:
„Dar cine e Acesta, oare?!”
11 „El e Prorocul, e Iisus
Din Nazaret!” – unii au spus.
12 Apoi, în Templul Domnului,
Iisus simţi-n inima Lui,
Un junghi, atunci când a pătruns
Şi l-a văzut ce a ajuns.
Pe cei ce-n Templu se aflau –
Pe cei care negoţ făceau –
Furios, Iisus i-a alungat.
Tarabele le-a răsturnat
Zarafilor, iar pe acei
Neguţători de porumbei,
I-a scos afară şi le-a zis:
13 „Adevărat e ce s-a scris:
„O casă, pentru rugăciune,
E casa Mea”, şi se mai spune
Că „Voi sunteţi aceia cari,
În peşteră, pentru tâlhari,
Aţi prefăcut-o.” Vai, de voi!”
14 Vreo câţiva orbi şi şchiopi, apoi,
La El, în Templu, au intrat.
Iisus, pe toţi, i-a vindecat.
15 Dar preoţii cei mai de seamă,
Lipsiţi de cea mai mică teamă
De Dumnezeu, când au văzut
Minunile ce le-a făcut –
Şi-asemeni, când au auzit
Cum că Iisus e preamărit,
Că pruncii chiar, strigau „Osana,
Fiu al lui David!” – atunci cana
Mâniei lor s-a încărcat,
Şi, pe Iisus, L-au întrebat:
16 „I-auzi pe-aceştia ce vorbesc?”
„Sigur că da. Ei împlinesc
Ceea ce în Scripturi s-a scris,
Acel cuvânt care a zis:
„Tu, laude, din gura lor –
A pruncilor, sugarilor –
Ţi-ai scos!” Apoi, El i-a lăsat
17 Şi în Betania-a plecat.
Cu-ai Săi, acolo, a rămas –
În noaptea ‘ceea – de au mas.
18 În zori, pe când se întorceau
Iar în cetate, toţi erau
Înfometaţi. Când au zărit
19 Acel smochin pipernicit,
Crescând chiar lângă drumul lor,
S-au bucurat, sperând că vor
Găsi vreo fructă, de mâncat.
Dar n-au găsit. L-a blestemat,
Atunci, pe-acel smochin, Iisus:
„În veci, să nu ai rod!” – i-a spus.
Pe loc, smochinul s-a uscat.
20 Ai Săi discipoli s-au mirat:
„De necrezut e ce-am văzut!
În ce fel, oare, s-a putut
Usca smochinu-ntr-o clipită?!”
21 Iisus le-a spus: „De întărită
Va fi credinţa voastră-n voi,
Mai mari minuni veţi face-apoi,
Decât ceea ce aţi văzut,
Smochinului, că i-am făcut.
Cum i-am zis eu, smochinului,
La fel şi voi, când muntelui,
O să îi spuneţi, cu credinţă
„În mare, fugi!”, cu neputinţă
Este să nu fiţi ascultaţi.
Crezând, chiar munţii îi mutaţi.
22 Tot ce veţi cere Domnului,
Tot ce voiţi din partea Lui,
De cu credinţă Îl rugaţi,
Să ştiţi că o să căpătaţi!”
23 Iisus, la Templu-apoi, S-a dus.
Bătrânii, preoţii, I-au spus:
„Cu ce putere-ai săvârşit
Totul? De unde ai primit
Astă putere? Să ne spui!”
24 Iisus le-a zis, la rândul Lui:
„Am să vă pun Eu, o-ntrebare,
Iar dacă o să fiţi în stare
Să-Mi daţi răspuns, atunci, şi Eu,
Am să răspund, la rândul Meu.
25 Deci iată ce am să vă cer:
Botezul lui Ioan, din cer,
Sau de la oameni, a venit?”
Ei, între ei, au şuşotit:
„Dacă, „din cer”, Îi vom răspunde,
Va zice: „De-aţi ştiut de unde
Venit-a, de ce n-aţi crezut?”
Acum, cu toţii am văzut,
26 Că gloata l-a crezut proroc
Pe-acel Ioan. Deci, nu e loc,
Să spunem că botezul lui
Vine din partea omului.
27 Mai bine – ca să nu greşim –
Îi vom răspunde că „nu ştim!”
„Nu ştiţi? Atunci, la rândul Meu”,
Zise Iisus, „nu spun nici Eu,
Cu ce putere, ce vedeţi,
28 Eu săvârşesc. Dar, ce credeţi?
Era un om care avea
Doi fii, şi-i spuse unuia:
„Să mergi în vie, ţi-am cerut!”
29 „Nu vreau!” – apoi, rău i-a părut
Şi-a mers în via tatălui.
30 La cel de-al doilea fiu al lui,
S-a dus şi-n vie l-a trimis.
„Bine, mă duc” – fiul a zis,
Însă apoi, nu s-a mai dus.
Acum dar, ce aveţi de spus?
31 Care, din fii, a-ndeplinit
Ce le-a spus tatăl?” „Negreşit,
Că primul” – au răspuns, în cor,
Toţi cărturarii. Atunci, lor,
Iisus le zise: „Vă spun Eu,
Că merge-vor, la Dumnezeu,
Curve şi vameşi, înainte
De-a merge voi. Să ţineţi minte!
32 Ioan, ştiţi bine, a venit
La voi, umil, blând şi smerit,
Urmând calea neprihănirii.
L-aţi aţi auzit, însă, voi – zbirii! –
Nu l-aţi crezut. Cuvintele,
I le-au crezut doar curvele
Şi vameşii. Chiar de-aţi privit
Aceste lucruri, nu-aţi voit
Să vă întoarceţi înapoi,
Crezându-l pe Ioan apoi.”
33 „Vă spun o altă pildă dar.
A fost un vrednic gospodar,
Care, o vie, a sădit.
După ce locu-a-mprejmuit,
Un teasc, în mijloc, a săpat
Şi-apoi, un turn a ridicat.
Sfârşind munca, iar acea vie,
Voind lucrată ca să fie,
Unor vieri a-ncredinţat-o.
Deci, liniştit, el a luat-o
Spre alte ţări, în treaba lui.
34 Însă, la vremea rodului,
Trimise robi, să i se dea
Partea ce i se cuvenea,
Din roade. Dar, robii trimişi
35 De gospodar, au fost ucişi,
Când au cerut vierilor
Partea, pentru stăpânul lor.
36 Apoi, stăpânu-a trimis iar,
Alţi robi, vierilor săi, dar,
Au fost întâmpinaţi, la fel.
37 Stăpânu-şi zise-atunci în el:
„Ar fi mai bine – gândesc eu –
Să îl trimit pe fiul meu,
Pentru că el va fi primit,
Cu cinste.” Când l-au întâlnit,
38 Vierii hotărâţi erau,
Să îl omoare, căci gândeau:
„Moartea moştenitorului,
Ne-aduce moştenirea lui.”
39 L-au prins pe fiu şi l-au ucis.
40 Acum, ce credeţi că a zis
Stăpânul, sau ce a făcut,
Când aste lucruri, le-a văzut?”
41 Ei au răspuns: „S-a-nfuriat:
Pe ticăloşi, el i-a tăiat,
Iar via o dădu altui,
Care, la vremea rodului,
Îi va da dreptul cuvenit.”
42 Iisus le-a zis: „Voi n-aţi găsit
Scris, în Scriptură, niciodată,
Că „Piatra, ce-a fost lepădată
De meşterii zidari, e-adusă
Şi-n capul unghiului e pusă”?
Lucrul acesta-i aşezat
De Dumnezeu, şi-i minunat.
43 De-aceea, a Lui Dumnezeu
Împărăţie – vă spun Eu –
Că, de la voi, va fi luată
Şi altui neam îi va fi dată.
De-acel neam fi-va preţuită,
Căci va da roada cuvenită.
44 Zdrobit e cel ce va cădea,
Pe-această piatră, chiar de ea!
Cel peste care a picat
Piatra, acela-i spulberat!”
45 Când preoţii au auzit –
Şi Fariseii – ce-a vorbit,
Au înţeles că doar la ei
S-a referit Iisus. Acei
Vieri, din povestirea Lui,
Sunt mai marii poporului.
46 Atunci, gând rău I-au pus şi-u vrut
Să-L prindă, însă s-au temut
De furia noroadelor
Care-L credeau Proroc al lor.