1 Vorbind Iisus, mulţimilor,
Precum şi ucenicilor,
2 A zis: „Ai voştri cărturari
Şi Fariseii sunt cei cari
Pe al lui Moise scaun stau.
Pentru că ei putere au,
3 Ce vă vor spune, ascultaţi!
Ce lucruri veţi fi îndemnaţi
Să le păziţi, păziţi-le
Şi-ntocmai împliniţi-le!
De-un lucru, grijă, să aveţi:
Cum fac ei, voi să nu faceţi!
Căci ei cunosc ce e plăcut
Şi ce e bine ca făcut,
Mereu, în faţa Domnului,
4 Dar ei nu fac. Ci omului,
Îi pun, pe umeri, sarcini grele.
Anevoios de dus sunt ele,
Însă cei ce le-au aşezat,
Cu degetul, n-au încercat,
Măcar, din loc, de-a le urni –
Nici vorbă de-a le împlini.
5 Ale lor fapte sunt făcute,
Numai pentru a fi văzute,
De oameni. Hainele lor, toate,
Au filacteriile late,
Cu poale lungi şi ciucuri mari.
6 Ei, Fariseii, sunt cei cari,
La vreun ospăţ, când sunt chemaţi,
Numai în faţă, aşezaţi,
Doresc să fie. Tot ei sânt,
În sinagogi – în locul sfânt –
Cei care, dacă sunt aduşi,
Vor, doar în faţă, a fi puşi;
7 Le place să se creadă „buni”,
Să li se facă rugăciuni,
Prin târguri şi sunt măguliţi
Atunci când „Rabi” au fost numiţi.
8 Nu vă numiţi asemeni lor –
„Rabi” – între voi. „Învăţător”,
Doar Unu-i – pe Hristos ‘L aveţi –
Iar voi, cu toţi, fraţi Îi sunteţi.
9 De-asemenea, atenţi să fiţi
Şi, „Tată”, să nu mai numiţi
Pe nimeni, pe acest pământ,
Pentru că Unu-i Tatăl Sfânt,
Pe care-n ceruri Îl aveţi.
10 Nici „Dascăli”, să nu vă spuneţi,
Căci unul e „Învăţător” –
Hristos – şi e al tuturor.
11 Dacă este cineva care,
Între voi, fi-va cel mai mare,
Acela trebuie să ştie
Ca rob, al tuturor, să fie.
12 Smerit, cel ce se va-nălţa,
Va fi; iar cel ce va-nvăţa
Să se smerească, înălţat
Fi-va – smerit de s-a purtat.”
13 „Vai vouă, vă zic, Farisei!
Făţarnicilor! Sunteţi cei
Care-aţi închis, oamenilor,
Intrarea-n a cerurilor
Împărăţie. Nu intraţi
Nici voi, dar nici nu îi lăsaţi
Pe alţii, ca să intre-n Ea.
14 Aflaţi dar, de asemenea,
Că vai va fi de Farisei!
Făţarnicilor! Sunteţi cei
Care mâncaţi văduvelor
Casa, şi-n văzul tuturor –
Spre-a fi crezuţi că sunteţi buni –
Faceţi pioase rugăciuni.
De-aceea, a voastră osândă,
Mai mare e, şi stă la pândă.
15 Vai, Farisei şi cărturari
Făţarnici! Voi sunteţi cei cari
Cutreieraţi întreg pământul,
Şi mările, numai cu gândul
De-a face, dacă-i cu putinţă,
Un nou tovarăş de credinţă;
Iar după ce l-aţi convertit,
Tot voi, din el, v-aţi străduit,
Un fiu, gheenei, să-i faceţi,
Cu mult mai rău decât sunteţi
Chiar voi, încă de două ori.
16 Vai vouă povăţuitori!
Voi care, deşi orbi sunteţi,
Aţi îndrăznit ca să spuneţi:
„Pe Templu, dacă cineva,
Să jure, întâmpla-se-va,
De jurământ, nu e legat.
Însă, dacă va fi jurat
Pe tot aurul Templului,
E prins de jurământul lui.”
17 Nebuni şi orbi! Spuneţi-Mi, care,
În mintea voastră, e mai mare?
E aurul, sau e Templul
Care sfinţeşte aurul?
18 De-asemeni, aţi mai spus ceva:
„De cumva, întâmpla-se-va
Să jure omul, pe altar,
Nu e nimic atuncea. Dar,
Jurând pe darul aşezat
Peste altar, va fi legat
De jurământul său, făcut,
Şi-acela trebuie ţinut.”
19 Nebuni şi orbi! Nu ştiţi voi care,
Din cele două, e mai mare?
Altarul, sfinţind acel dar,
Sau darul de pe-acel altar?
20 Acel care jura-se-va
Pe un altar, lega-se-va
Chiar şi de darul aşezat
21 De-asupra. Cine a jurat
Pe Templu – în acelaşi fel –
Jură pe Cel cari şade-n el.
22 Jurat pe cer, cine-o să fie,
El, pe scaunul de domnie
Al Domnului, va fi jurat
Şi pe Cel care-I aşezat
23 Pe scaun. Vai, acelor cari
Sunt Farisei şi cărturari!
Făţarnici ce sunteţi! Voi ştiţi
Ce zeciuială să plătiţi
Din izmă, chimen şi mărar.
Bune-s aceste lucruri, dar
E prea puţin ceea ce daţi,
Când, nefăcute, voi lăsaţi
Lucruri cu mult mai însemnate,
Înscrise-n Lege. De uitate
Sunt ele, am să îndrăznesc,
Din nou, să vi le amintesc:
Dreptatea, mila şi apoi
Credincioşia. Iată, voi,
Aceste lucruri să păziţi
Şi nu uitaţi să le-mpliniţi!
24 Vai vouă, orbi învăţători,
Ce strecuraţi, de multe ori,
Ţânţarul, însă, apoi, ştiţi,
Cămila, să o înghiţiţi!
25 Vai vouă, iarăş’, Farisei
Şi cărturari! Sunteţi acei
Care, paharu-l curăţaţi
Doar în afară, şi-l lăsaţi
Plin cu gunoi – gunoiul care
Răpire-i şi necumpătare.
26 Orb Fariseu! Învaţă dar,
Să cureţi interiorul, iar
Dacă-n lăuntru ai spălat,
Şi-afară, el va fi curat.
27 Vai Farisei şi cărturari!
Sunteţi ca şi mormântul cari,
Afară, este văruit,
Dar, înlăuntru, e ticsit
Cu oasele pieriţilor
Şi cu necurăţia lor.
28 La fel şi voi: în exterior,
Vă arătaţi, oamenilor,
Cum că sunteţi neprihăniţi,
Dar înlăuntru, năpădiţi
Aţi fost, doar de făţărnicie
29 Şi făr’delegi. Vai o să fie
De voi, făţarnici Farisei
Şi cărturari! Sunteţi acei
Care, morminte noi, zidiţi
Prorocilor, şi-mpodobiţi
Groapa celui neprihănit,
30 Zicând: „Dacă am fi trăit
În zilele părinţilor
Noştri, când al prorocilor
Sânge curat, l-au risipit,
Cu ei, noi nu ne-am fi unit.”
31 Dar, prin aceasta, dovediţi –
Prin ceea ce mărturisiţi –
Că sunteţi fii de ucigaşi,
Dacă ai voşti’ înaintaşi –
Exact aşa precum aţi zis –
Pe toţi prorocii, i-au ucis.
32 Acuma voi, urmaşii lor,
Umpleţi cupa părinţilor!
33 Pui de năpârci! Şerpi ce sunteţi!
Cum credeţi, oare, că puteţi
Scăpa de-a gheenei vâltoare,
Deci de pedeapsa viitoare?
34 De-aceea, Eu trimit, la voi,
Proroci şi înţelepţi, şi-apoi
Şi cărturari. Însă, aflaţi
Că ştiu cum vor fi-ntâmpinaţi.
Pe unii o să-i omorâţi,
Pe alţii o să-i răstigniţi;
În sinagogi, pe-alţi-i veţi bate,
Şi-apoi, din cetate-n cetate,
Pe toţi o să îi prigoniţi,
Căci trebuie ca să plătiţi
Pentru întreaga voastră vină.
35 Asupra voastră, va să vină
Tot sângele nevinovat,
Ce, pe pământ, a fost vărsat,
De la acel neprihănit
Care a fost Abel numit,
Şi pân’ acum, la Zaharia –
Cari fiu îi e lui Barachia –
Cel ce-ntre Templu şi altar
A fost ucis de voi, măcar
Că el era nevinovat.
36 Însă, vă spun adevărat:
Cădea-va, peste-acest popor,
Sângele lor – al tuturor!”
37 „Ierusalim, Ierusalime –
Asemenea-ţi, nu mai e nime’!
Pe-ai mei proroci ţi i-am trimis,
Însă, mereu, tu i-ai ucis
Pe cei ce i-am trimis la tine!
De câte ori, pe lângă Mine,
Am vrut să-i strâng pe fiii tăi,
Precum găina, puii săi?
Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie,
38 Toţi v-aţi opus. Casa, pustie,
Iată, că vă va fi lăsată;
39 Căci, vă repet încă odată:
De-acum, nu Mă veţi mai vedea,
Până în ziua aceea,
În care, „Binecuvântat” –
Veţi zice – „cu adevărat,
E Cel care-n al Domnului
Nume-a venit! Osana Lui!”