1 După ce-a isprăvit, Iisus,
Discipolilor Săi, le-a spus:
2 „Doar peste două zile, noi
Vom ţine Paştele. Apoi –
Pentru că timpul s-a-mplinit –
El, Fiul, fi-va răstignit.”
3 Atuncea, preoţii cei mari,
Bătrâni din sfat şi cărturari,
În curtea marelui preot,
S-au adunat, de peste tot –
Din întregul Ierusalim.
4 „Caiafa! Să ne sfătuim!” –
I-au zis, căci era preot mare.
S-au înţeles să Îl omoare.
Din vorbe, vrut-au să-I întindă
Un laţ, cu vicleşug să-L prindă.
5 Au hotărât a face toate,
Chiar după Paşte. „Nu se poate” –
Şi-au zis – „acum, să-L arestăm,
Căci trebuie ca să păstrăm
Calmul, în timpul Paştelor,
Spre liniştea noroadelor.
Să treacă praznicul, şi-apoi,
Vom pune mâna, pe El, noi!”
6 Iisus, la Simon, locuia –
Leprosul – în Betania.
7 Era la masă aşezat
Iisus, când s-a apropiat
Femeia, de scaunul Lui,
Ducând pe vârful capului,
Un vas de alabastru, plin
Cu un mir scump şi foarte fin,
Plin de miresme. A lăsat
Jos vasul şi-apoi a turnat
Mirul, pe capul lui Iisus.
8 Atuncea, ucenici-au spus:
„Ce rost, astă risipă, are,
Când noi, pe acest mir, pe care,
Pe capul Tău, ea l-a turnat,
9 Vânzându-l scump, am fi luat
Mulţi bani, să-i dăm săracilor?”
10 El zise ucenicilor:
„De ce îi faceţi supărare,
Femeii ăsteia, voi, oare,
Când, un frumos gest, a făcut?
11 Pe cei săraci, voi i-aţi avut
Şi îi aveţi cu voi, mereu.
Pe Mine, însă, vă spun Eu,
Nu-ntotdeauna Mă aveţi.
12 Acuma, dacă să ştiţi vreţi,
Aflaţi că ea n-a risipit
Mirul, ci doar M-a pregătit,
Pe Mine, pentru-ngropăciune.
13 Încă ceva am a vă spune:
Oriunde, propovăduită
E Evanghelia, vestită
Va fi şi fapta ce-a făcut
Femeia, precum aţi văzut.”
14 Din ucenici, din doisprezece
Unul, grăbit a fost să plece,
La preoţi, căci iubea mult banul.
Era Iuda Iscarioteanul,
Discipolul care s-a dus,
15 La preoţii cei mari, şi-a spus:
„Cât, oare, aţi putea să-mi daţi,
De vă ajut să-L înhăţaţi,
Pe-acest Iisus? Ce-am de primit?”
Atuncea, ei i-au cântărit
Treizeci de-arginţi. El i-a luat
16 Şi-apoi, mereu, a căutat
Prilej, ca pe Învăţător,
Să-L poată da pe mâna lor.
17 Când praznicul a început,
Toţi ucenici-ndat’ au vrut
Ca să Îi pună o-ntrebare:
„Ne spune, unde ai vrea, oare,
Să stai la masa Paştelor,
În praznicul Azimelor?”
18 El zise: „Mergeţi în cetate
Căci gata sunt, acolo, toate.
Un om anume-o să-ntâlniţi,
Căruia, astfel, să-i vorbiţi:
„Învăţătorul nostru vine
Aici, şi ne-a trimis la tine,
Să-ţi spunem: „Iată, vremea Mea
Se-apropie. Acum, aş vrea,
În casa ta să mă aşez,
Ca Paştele să le serbez,
Cu ucenicii.” Ei s-au dus
19 Şi au făcut tot ce le-a spus,
Căci Paştele le-au pregătit.
20 Când înserarea a venit,
Iisus, în casă, a intrat
Şi cu cei doisprezece-a stat,
În jurul mesei. El, apoi,
21 Le zise: „Unul, dintre voi,
O să Mă vândă”. S-au speriat,
22 Atuncea, toţi şi-au întrebat,
Voind să ştie fiecare:
„Doamne, nu-s eu acela, oare?”
23 Privind în jurul Său, Iisus
Le-a zâmbit blând şi-apoi le-a spus:
„Cel ce cu mine va întinde
Mâna în strachină, Mă vinde.
24 Să ştiţi că Fiul omului –
Cum este scris – pe drumul Lui,
Va merge, către al Lui ţel.
Dar vai va fi de omu-acel,
Prin care, El este vândut!.
Mai bine, nu s-ar fi născut!”
25 Iuda a-ntins, cu El, iar când,
„Sunt eu, cel care-am să te vând?”,
L-a întrebat uimit, Iisus,
„Da, vânzătorule!”, i-a spus.
26 Iisus, o pâine, a luat;
După ce-a binecuvântat,
A frânt-o în bucăţi mai mici,
Pe care-apoi, la ucenici,
Le-a dat, spunându-le: „Luaţi
Pâinea aceasta, şi-o mâncaţi.
Acesta este trupul Meu.”
27 Luând cupa, Lui Dumnezeu,
I-a mulţumit şi-apoi, le-a dat-o.
Când ucenicii au luat-o,
„Beţi toţi din ea” – le-a zis Iisus –
28 „E al Meu sânge. El e pus,
Să întărească, pe pământ,
Acuma, noul legământ.
Se varsă, pentru mulţi, spre-a lor
Iertare, a păcatelor.
29 Din rodul viţei, n-am să beau,
Până atunci când am să stau,
La Tatăl, în Împărăţie.
Când acea zi are să vie,
Vinul cel nou, Eu îl voi bea,
Cu voi, şezând alăturea.”
30 După ce masa au sfârşit,
Cântul de Paşti, obişnuit,
Cu toţii l-au cântat în cor.
Spre muntele Măslinilor,
31 Plecară-apoi. Ajungând sus,
În vârf de munte, Domnu-a spus:
„Iată, vreau să vă dau de ştire,
Că pricină, de poticnire –
În mine – toţi o să găsiţi,
În astă noapte. Căci, să ştiţi,
E scris: „Păstorul Îl voi bate
Şi risipite vor fi toate
Oile turmei”. Dar apoi,
32 Voi învia şi merge-voi,
‘Naintea voastră-n Galileea.”
33 Petru a spus: „Chiar când aceia,
Cari sunt aflaţi cu noi, aici” –
Şi-a arătat spre ucenici –
„Se-mpiedică, n-am să-Ţi găsesc
Motive, să mă poticnesc!”
34 Iisus i-a zis: „Adevărat
Îţi spun, că nu va fi cântat
Cocoşul – chiar în noaptea asta –
Şi-atunci, când va veni năpasta,
Ai să te lepezi, de trei ori,
Chiar tu, de Mine, până-n zori.”
35 Petru răspunse: „Şi să mor,
Tot nu mă leapăd! Trădător,
Nu sunt, şi ştii aceasta, bine!
Nu mă voi lepăda de Tine!”
Toţi ucenici-au spus la fel,
Că nu se lepăda de El.
36 S-au dus într-un loc îngrădit,
Ce Ghetsimani era numit.
Acolo-a zis Iisus: „Vegheaţi!
Plec să Mă rog! Voi aşteptaţi!”
37 Luă pe Petru – dintre ei –
Şi pe fiii lui Zebedei.
Mâhnit, El S-a simţit deodată,
Iar către cei trei zise: „Iată
38 Că sufletu-Mi e obosit…
De întristare e lovit…
Abia poate să o mai poarte,
Căci întristarea e de moarte.
Rămâneţi să vegheaţi, cu Mine,
Şi poate-am să Mă simt mai bine.”
39 Apoi, puţin, S-a-ndepărtat,
S-a prăbuşit şi S-a rugat:
„Tată, iată a Mea dorinţă:
Te rog, dacă e cu putinţă,
Îndepărtează ăst pahar,
Ce Mi-a fost dat, de Mine; dar,
Nu vrerea-Mi fie-nfăptuită,
Ci voia-Ţi, vreau a fi-mplinită.”
40 Când rugăciunea Şi-a sfârşit,
Pe ucenici, El i-a găsit
Dormind. „Ce! N-aţi putut să staţi,
Un ceas, cu Mine, să vegheaţi!” –
I-a zis lui Petru; iar apoi,
41 „Vegheaţi! Rugaţi-vă şi voi!” –
Le spuse – „Ca să nu cădeţi
În vreo ispită, căci vedeţi
Că duhu-i plin de râvnă, iar
Carnea-i neputincioasă dar.”
42 De ucenici, S-a-ndepărtat
Şi-a mers, din nou, de S-a rugat,
Zicând: „Tată, de nu se poate
Să-ndepărtezi relele toate,
De Mine – trebuind să iau
Acest pahar şi să îl beau –
Atunci, nu vreau, zădărnicită
Să-ţi fie voia, ci-mplinită!”
43 S-a-ntors, apoi, la ucenici,
Dar i-a găsit dormind, căci nici
De astă dată, n-au vegheat
Şi iarăşi, somnul i-a furat.
44 Iisus, din nou, i-a părăsit,
Ca să se roage, şi-a găsit
Un loc, unde S-a aşezat.
A treia oară S-a rugat,
Şi-aceleaşi vorbe le-a rostit.
45 L-a ucenici, a revenit,
Spunându-le: „Acum, dormiţi!
Puteţi ca să vă odihniţi!
Timpul, Fiului omului,
S-a împlinit, iar soarta Lui
E-n mâinile oamenilor,
Căci e lăsată-n seama lor.
46 Sculaţi! Al vost’ Învăţător
E căutat, de vânzător!”
47 Pe când Iisus, încă, vorbea,
Iuda, de ei, se-apropia –
De gloată însoţit – să-L lege.
Armaţi cu săbii şi ciomege,
Gloata aceea de strânsură –
Toată acea adunătură –
Trimisă-a fost, după Iisus,
De preoţii cei mai de sus
Şi de bătrânii lor, din sfat.
48 Semn, vânzătorul a lăsat,
Celor care erau cu el:
„Învăţătorul e acel,
Pe care, eu am să-L sărut.
Când vi-L fac, astfel, cunoscut,
Veţi tăbărî să-L înhăţaţi!”
49 Apoi – urmat de-ai săi fârtaţi,
De la distanţă – de Iisus,
Apropiindu-se, I-a spus:
„Învăţătorule! A-Ţi spune,
O vorbă am: cu plecăciune!”
Vorbindu-I, s-a apropiat
Şi, pe obraz, L-a sărutat.
50 „Prietene, ce ai venit
Să faci, fă dar, pân’ la sfârşit!” –
Lui Iuda, i-a răspuns Iisus.
Gloata, atunci, mâna a pus,
Pe El, şi nu L-a mai scăpat.
51 Un ucenic a încercat
Să-I sară-n ajutor. Grăbit,
A scos sabia şi-a lovit
Pe-un om, chiar lângă el aflat.
Astfel, urechea i-a tăiat,
Unui rob al preotului.
52 Atuncea, ucenicului,
Iisus i-a zis: „Pune-o la loc.
Aşează-ţi sabia în toc.
Cel ce de ea s-a folosit,
De sabie va fi lovit,
Şi moartea-i va veni prin ea.
53 Crezi că, pe Tatăl, n-aş putea
Să-L rog, să-Mi dea ajutorare?
Doar peste doişpe legiuni are,
De îngeri, gata pregătite,
Pe care le-ar putea trimite,
Dacă le-aş cere, imediat!
54 Însă, aşa de-aş fi lucrat,
Cum oare s-ar fi împlinit
Tot, ce-n Scripturi, a fost vestit?”
55 Apoi, S-a-ntors ca să privească
Adunătura omenească,
Pe-a cărei mână, a-ncăput.
Când plini de ură i-a văzut,
Pe cei din juru-I, le-a vorbit:
„Voi, după Mine, aţi ieşit,
Armaţi cu săbii şi ciomege,
Ca după-un călcător de lege –
De parcă aş fi un tâlhar –
Ca să Mă prindeţi. Uitaţi dar,
Că-n toate zilele, şedeam
În Templu, unde, învăţam
Noroadele. Iată, mereu,
În al vost’ mijloc, am fost Eu,
Şi-atunci, nu M-aţi întemniţat.
56 Toate, acum, s-au întâmplat,
Spre-a se-mplini ce a fost scris,
Ceea ce prin proroci s-a zis.”
Toţi ucenicii au fugit,
Lăsându-L singur, părăsit,
În mâna cetei de tâlhari
Şi-a preoţilor celor mari.
57 În faţa lui Caiafa, dus,
A fost, apoi, Domnul Iisus.
Lângă Caiafa, se aflau
Mulţi cărturari; îl însoţeau
Şi vârstnicii norodului,
Pândind venirea Domnului.
58 Petru, din umbră, L-a urmat,
Pân’ la Caiafa şi-a intrat
În curţile preotului,
Şezând, apoi, cu-aprozii lui,
Sfârşitul să îl urmărească.
59 Toţi căutau ca să găsească –
Preoţi, bătrâni şi cărturari –
Pe cineva, vreun martor cari,
O mincinoasă mărturie,
Să facă şi motiv să fie,
În contra lui Iisus, prin care,
Să poată ca să Îl omoare.
60 Deşi mulţi martori le-au venit,
Pe nimeni, însă, n-au găsit,
Pentru-a depune-o mărturie,
Prin care-nvinuit să fie.
La urmă, doi, tot s-au aflat.
61 Ei ziseră: „L-am ascultat
Spunând: „Templul Lui Dumnezeu,
Îl stric şi, în trei zile, Eu,
La loc, pot să îl reclădesc.”
62 Auzind ceea ce vorbesc,
Din jilţul său, s-a ridicat
Marele preot şi-a-ntrebat:
„I-auzi pe-aceşti oameni ce zic?
Tu nu ai de răspuns nimic?”
63 Iisus tăcea, privind în jur.
Preotu-a zis atunci: „Te jur
Pe Dumnezeu cel viu, că-I eşti
Fiu şi Hristos, cum ne vorbeşti!”
64 „Da! Eu sunt!” le-a răspuns Iisus
„Ba mai mult, iată ce-am de spus:
De-acum, Îl veţi vedea, mereu,
La dreapta, lângă Dumnezeu,
Şezând, pe Fiul omului,
Căci braţ e, al puterii Lui.
Pe norii cerului, şi voi,
Îl veţi vedea venind, apoi!”
65 Marele preot s-a sculat
Şi hainele şi-a sfâşiat,
Ţipând într-una: „A hulit!
Acum, cu toţi L-aţi auzit!
Deci, ce nevoie mai avem
De martori, când, chiar noi suntem
Martori, la ce-a mărturisit?!
Cu noi, de faţă, a hulit!
66 Spuneţi! Care-i părerea voastră?”
„E vinovat, în faţa noastră” –
Întreg soboru-a glăsuit –
„Cu moartea, fie pedepsit!”
67 Astfel, Iisus a fost lăsat,
Celor din sală; L-au scuipat
Drept în obraz, L-au pălmuit
Şi-apoi, cu pumnii, L-au lovit,
68 Zicând: „Hristoase, proroceşte!
Cine e cel ce Te loveşte?”
69 Petru, în curte, s-a aflat,
Cu alţii stând, când, observat,
Fost-a de-o slujnică. La el,
Aceasta merse: „Cu Acel
Iisus, venit din Galileea,
Şi tu ai fost!” – i-a zis femeia.
70 „N-am fost! Şi nu-i adevărat!
Nu ştiu ce spui” – s-a lepădat
Petru, în faţa tuturor.
71 Când a ieşit însă-n pridvor,
O alta l-a zărit şi-a spus:
„Şi-acesta fost-a cu Iisus!”
72 S-a lepădat, cu jurământ,
Petru, zicând: „Vă jur! Nu sânt,
Din ceata omului Acel!”
73 Dar alţii au venit la el,
Spunându-i: „Nu-ncape-ndoială,
Că-omu-acesta ne înşeală.
Tu eşti din ceata lui Iisus!
Deci, în zadar, limba ţi-ai pus,
Minciuni, să ne trimită-n stol,
Căci vorba ta te dă de gol!”
74 Petru-ngrozit, iar s-a jurat
Şi-n urmă, s-a şi blestemat,
Zicând: „Eu nu ştiu cine este,
Omul Acesta!” Când, de veste,
Însă, a prins că a cântat
Cocoşul, brusc s-a deşteptat,
75 Şi-ndată şi-a reamintit
Tot ce Iisus i-a povestit:
„Petre, îţi spun adevărat,
Că încă nu va fi cântat
Cocoşul – chiar în noaptea asta! –
Şi-atunci, când va veni năpasta,
Chiar tu, de Mine, de trei ori,
Ai să te lepezi, până-n zori.”
Cu inima îndurerată,
De remuşcare măcinată,
Petru – cu chipul ca de var –
Plecă să-şi plângă-al său amar.