1 De ziuă, când s-a luminat,
Grabnic, s-au strâns, să ţină sfat,
Bătrânii şi marii preoţi,
Voind să hotărască toţi,
Pedeapsa Lui Iisus, pe care
Să i-o aplice. Să-l omoare,
Au hotărât, în al lor sfat.
2 După aceea, L-au legat
Şi la Pilat din Pont, L-au dus.
„El să Îl judece!” – şi-au spus.
3 Iuda – cel care L-a vândut –
Când, că la moarte, a văzut
Că, pe Iisus, L-au osândit,
Speriat, amarnic s-a căit,
Grăbindu-se să dea, apoi,
Arginţii – cei treizeci – ‘napoi,
Acelora ce l-au plătit.
4 Le-a spus dar: „Am păcătuit,
Căci sângele nevinovat,
Eu L-am vândut!” Ei s-au uitat,
La Iuda, batjocoritor.
Râzând, i-au spus zeflemitor:
„Ce ne spui nouă? Treaba ta!
Pleacă, şi-n cale, nu ne sta!”
5 În Templu-arginţi-a aruncat
Iuda, şi-apoi s-a spânzurat.
6 Strângând argintul risipit,
Preoţi-au zis: „Îngăduit
Nu e – argintul ce se strânge,
Pentru că este preţ de sânge –
În visteria Templului,
Să-l aşezăm.” Cu preţul lui –
7 După ce-ntâi s-au sfătuit –
O ţarină au dobândit.
Ea-i „Ţarina olarilor”;
Drept cimitir, străinilor,
De-atunci, ea este folosită.
8 Doar denumirea-nlocuită –
Din „Ţarina olarului”,
I-au zis „Ţarina sângelui” –
I-a fost, iar noul nume dat,
Până acuma, s-a păstrat.
9 În felu-acesta s-a-mplinit,
Ce Ieremia a vestit,
Despre ceea ce s-a-ntâmplat:
„Treizeci de-arginţi, ei au luat,
Drept preţul Celui preţuit,
Cu care fost-a cântărit,
De unii fii din Israel;
10 Au cumpărat, apoi, cu el
Un loc – cel al „olarului” –
După porunca Domnului.”
11 Iisus a fost înfăţişat,
Apoi, în faţa lui Pilat.
Acesta, binevoitor,
„Eşti Rege al Iudeilor?” –
L-a întrebat. „Da, sunt!” – a spus,
Privindu-l ţintă-n ochi, Iisus.
12 Apoi, tăcu. N-a ripostat,
Când preoţii L-au acuzat.
13 „Tu n-auzi, oare, ce vorbesc,
Şi cât de mult Te-nvinuiesc?” –
L-a întrebat Pilat. Iisus,
14 Nici un cuvânt, însă, n-a spus,
Iar dregătorul s-a mirat,
Ne-nţelegând ce s-a-ntâmplat.
15 Când Paştele se prăznuia,
Mai marele obişnuia
A slobozi, norodului,
Un condamnat, pe voia lui.
16 În vremea ‘ceea, s-a-ntâmplat,
A fi Baraba-ntemniţat.
17 Atunci, când preoţi-au venit,
La dregător, el a dorit
Să înţeleagă ce voiau:
„Vreţi, pe Baraba, să vi-l dau?” –
I-a întrebat – „ori pe Iisus,
Cărui Hristos I s-a mai spus?”
18 Să-L izbăvească-ar fi dorit,
Văzând cât e de pizmuit
Iisus, de către cărturari,
Bătrâni şi preoţii cei mari;
Ştia că din astă pricină
I-a fost adus, fără vreo vină.
19 Pe scaunul de judecată,
Şedea Pilat, iar sala toată,
De-acuzatorii lui Iisus,
Era ticsită. Un rob, pus
De soaţa lui Pilat, grăbit,
Intră în sală şi şoptit –
După ce la Pilat s-a dus –
Aste cuvinte i le-a spus:
„Soţia ta aşa a zis:
„Iată că am avut un vis
Şi foarte mult m-am frământat!
Să n-ai, cu-Acel nevinovat,
Nimic de-a face, căci mi-e teamă!”
20 Dar preoţii cei mai de seamă,
Noroadele-au înduplecat,
Să ceară-a fi eliberat
Baraba, de la închisoare,
Iar pe Iisus, să Îl omoare.
21 Pilat luă cuvântu-apoi:
„Pe care vreţi, din ăştia doi,
Să-l slobozesc?” – a întrebat.
„Vrem pe Baraba!” – a strigat
22 Norodul, iar Pilat a spus:
„Dar cu Hristosul – cu Iisus –
Ce vreţi să fac? Cum v-aţi gândit?”
„Iisus să fie răstignit!” –
23 Răspunseră. Din nou, Pilat,
„Ce va făcut?” – i-a întrebat.
Gloata, mai tare, a răcnit:
„Iisus să fie răstignit!”
24 Când a văzut că nu mai poate
Să-i liniştească, şi că toate
Eforturile întreprinse
De el, de gloată-au fost respinse,
Pilat, apă-ntr-un vas, a pus
Şi-a spălat mâinile şi-a spus:
„Acum, eu sunt nevinovat
Şi n-am să pot fi acuzat,
De sângele neprihănit,
Al Celui care, răstignit,
Cereţi să fie. Treaba voastră!”
25 Gloata strigă: „Asupra noastră,
Şi peste pruncii ce-i avem,
Să cadă sângele Lui, vrem!”
26 Astfel, a fost eliberat
Baraba, de către Pilat,
Iar pe Iisus L-au biciuit,
‘Nainte de-a fi răstignit.
27 Ostaşii dregătorului,
În curţile pretorului –
Din temniţă, când L-au adus –
Îl aşezară pe Iisus.
28 De straie, ei L-au dezbrăcat,
Şi-apoi L-au pus de-a îmbrăcat
O haină stacojie. Când,
Sfârşit-au, le-a trecut prin gând,
29 Să-I împletească o cunună,
De spini, pe cap ca să I-o pună.
O trestie a fost adusă
Şi-n mâna dreaptă I-a fost pusă.
Apoi, s-au închinat pe rând,
Cu toţi, în faţa Lui. Râzând,
Soldaţii Îl batjocoreau
Şi, rând pe rând, Îi repetau:
„Cu plecăciune ne-nchinăm,
În faţa Ta, şi Te-ascultăm,
Evlavioşi, mare-mpărat,
Peste Iudei înscăunat!”
30 Apoi, în faţă Îl scuipau,
Şi-n cap, cu trestia-L loveau.
31 Sfârşind sinistra comedie,
I-au luat haina stacojie,
I-au dat straiele înapoi,
L-au îmbrăcat din nou, şi-apoi,
Când totul a fost pregătit,
L-au dus să fie răstignit.
32 Iisus era cu crucea-n spate,
Când, la ieşirea din cetate,
Pe drum, un om au întâlnit,
Pe care-ostaşii l-au oprit.
Acel om, Simon, se numea
Şi în Cirene locuia.
Iisus, fiind foarte slăbit,
Simon a fost, atunci, silit
De către ceata de soldaţi,
Să-I ducă crucea, căci aflaţi
33 Erau pe firul drumului,
Ce suie coasta dealului
Chemat Golgota – tălmăcit,
„Al căpăţânii”, e numit.
34 Ostaşi-ajunşi în acel loc,
I-au dat – să-şi bată, de El, joc –
Vinul, cu fiere-amestecat.
Iisus, însă, când l-a gustat,
Nu a voit să îl mai bea,
Deşi setea Îl chinuia.
35 Apoi, bătut şi huiduit,
De cei care L-au însoţit,
Iisus porni să urce dealul,
Să-şi bea până la fund pocalul
De umilinţă şi amar,
Păşind pe-al Golgotei calvar.
Pe culme-a fost crucificat,
Iar hainele I le-au luat.
Trăgând la sorţi, le-au împărţit,
Spre-a împlini ce-a fost vestit
Printr-un proroc. Vorbind de ele,
„Şi-au împărţit hainele Mele” –
Spusese el – „cămaşa Mea,
Sorţi-au decis cui să se dea.”
36 Sfârşind hainele-I de-mpărţit,
Soldaţi-au stat şi L-au păzit.
37 Deasupra crucii lui Iisus,
O însemnare, ei au pus,
Pe ea fiindu-I scrijelită
Vina care I-a fost găsită.
Noroadele ce-n deal s-au dus,
Puteau citi scrisul: „Iisus,
Împărat al Iudeilor”.
38 Pe dealul căpăţânilor,
Lângă Iisus, au răstignit
Şi doi tâlhari. I-au potrivit,
Pe unu-n dreapta lui Iisus,
Iar altu-n stânga Lui l-au pus.
39 Toţi trecătorii Îl priveau,
Dădeau din cap şi îi spuneau,
40 Râzându-I batjocoritor:
„Eşti Regele Iudeilor!
Tu, care-ai spus că Templu-l strici,
Dar în trei zile, îl ridici,
Acum, ai face foarte bine,
Ca să Te mântui şi pe Tine!
De eşti Fiul lui Dumnezeu,
Deloc n-are să-Ţi fie greu,
Ca, de pe cruce, să cobori –
Noi credem, iar Tu n-ai să mori!”
41 La fel, şi preoţii cei mari –
Cu-ai lor bătrâni şi cărturari –
Îşi băteau joc de El, zicând:
42 „Pe mulţi i-ai mântuit, dar când,
Chiar El trebuie mântuit,
Iată-L, nu poate! Negreşit,
De-i Împărat în Israel,
Pogoare-Se, şi-om crede-n El!
43 În Dumnezeu – cum am văzut –
Neîncetat, S-a încrezut.
Să-L scape, căci ne-a spus mereu,
Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu!”
44 Chiar şi tâlharii, condamnaţi
Atuncea, şi crucificaţi –
Deşi, asemeni Lui, răbdau –
Doar în batjocură-I vorbeau.
45 De la ceasul al şaselea
Şi până la al nouălea,
O beznă grea s-a pogorât;
Sub al ei văl, a zăvorât
Ţara şi toţi oamenii ei.
46 În ceasu-al nouălea, acei,
Care lângă Iisus erau –
Soldaţi, sau cei care treceau
Pe-acolo, doar din întâmplare –
Îl auziră strigând tare,
Parcă să-nfrunte-ai vremii ani:
„O, Eli Lama Sabactani!”
Cuvintele care s-au spus,
Pe cruce, de către Iisus –
În al durerilor ceas greu –
Înseamnă: „Dumnezeul Meu,
Oare, de ce M-ai părăsit?”
47 Toţi cei care L-au auzit,
Şi-au zis: „Îl strigă pe Ilie.”
48 Din cei ce s-au vădit să fie
Acolo, unul a plecat
Cu un burete înmuiat
Bine-n oţet, pe cari l-a dus
Şi într-o trestie l-a pus,
Să-I dea să bea. Apoi I-a-ntins
Băţul acela, dar l-au prins
Ortacii săi. Dorind să ştie,
49 I-au zis: „Stai! Să vedem, Ilie,
De va veni să-L mântuiască!”
50 Continuând ei să vorbească,
Iisus, iarăşi, a mai strigat,
Şi-n urmă, Duhul, şi L-a dat.
51 Perdeaua-n Templu aşezată,
În două, fost-a sfâşiată,
Pământul s-a cutremurat
Şi stâncile s-au despicat;
Tot cerul fost-a zguduit,
Domnul Iisus când a murit.
52 Multe morminte s-au deschis,
Şi mulţi sfinţi, din al morţii vis,
În acel timp, au fost treziţi.
53 De mulţi, au fost, atunci, zăriţi,
Căci după ce au înviat,
Ei, în cetate, au intrat.
54 Sutaşul, cei care-L păzeau
Şi toţi cei care se aflau,
Pe deal, în preajma lui Iisus,
Cuprinşi de-o cruntă groază-au spus:
„A fost, precum a zis mereu:
A fost Fiul lui Dumnezeu!”
55 Multe femei, pe deal, erau,
Mai la o parte, şi priveau
La cele ce s-au întâmplat.
De multă vreme, L-au urmat,
Să Îl slujească, pe Iisus –
56 Din Galileea s-au tot dus
Pe urma Lui, fără de teamă.
Maria – a lui Iacov mamă
Şi a lui Iose – se afla
Acolo-n grupul acela.
De-asemenea, printre femei,
Era soaţa lui Zebedei,
Şi Magdalina – ea avea
Încă un nume: Maria.
57 Când înserarea s-a lăsat,
Pe deal, veni un om bogat.
Acesta, Iosif, se numea
Şi-n Arimateea locuia;
Un ucenic, de-al lui Iisus,
Era şi el. Iosif s-a dus
58 Să-i ceară trupul, iar Pilat
A poruncit să-i fie dat.
59 Când Iosif, trupul, l-a primit,
Cu o bucată L-a-nvelit,
De pânză, şi L-a aşezat
60 Într-un mormânt, proaspăt săpat
În stânci, tocmai de către el.
Apoi, peste mormântu-acel,
O piatră mare-a prăvălit,
Drept uşă, Celui adormit.
61 Cele două Marii erau
Acolo şi, la el, priveau.
62 A doua zi, preoţii mari –
Cu Farisei şi cărturari –
S-au dus, cu toţii, la Pilat:
63 „Doamne, iată că am uitat –
Acuma doar, ne-am amintit –
Înşelătoru-a pomenit
Spunând, pe când încă, trăia:
„A treia zi, voi învia!”
64 Deci, porunceşte, negreşit,
Să fie bine-acum păzit,
Mormântul Său, trei zile-n rând,
Să nu le dea, cumva, prin gând,
Discipolilor, să-I răpească
Trupul şi-apoi să răspândească
Vestea că El a înviat.
Aşa de se va fi-ntâmplat,
Această-nşelăciune are
S-ajungă a fi şi mai mare
Decât e cea de prima dată.”
65 „Aveţi o strajă acordată” –
Le-a spus Pilat. „Faceţi cum vreţi!
Păziţi mormântul, cum puteţi!”
66 Ei s-au întors, de la Pilat,
Cu straja care li s-a dat,
Mormântul l-au pecetluit
Şi-au pus soldaţi de la păzit.