1 În acea vreme a venit
Şi-n Iuda-a propovăduit,
Ioan Botezătorul. El,
În pustia lui Israel,
Tuturor celor întâlniţi,
2 Le-a spus aşa: „Vă pocăiţi!
Veniţi la calea Domnului!
Împărăţia cerului
3 Aproape este!” El fusese
Acela despre cari spusese
Isaia-n a lui prorocie:
„Glasul ce strigă în pustie:
„Pregătiţi calea Domnului,
Şi neteziţi cărarea Lui!”
4 Ţinuta sa era umilă:
O haină din păr de cămilă,
Iar peste mijloc o curea.
Numai lăcuste folosea,
Şi miere, ca să se hrănească.
5 El a-nceput ca să vorbească,
Mulţimilor, cari s-au grăbit
Să îl asculte. Au venit
Mulţi oameni din Ierusalim,
De prin Iudeea, şi-i găsim
La apele Iordanului.
6 Acolo-n apa râului –
După ce îşi mărturiseau
Păcatul – botezaţi erau.
7 Veniră şi mulţi Farisei –
De-asemenea şi Saduchei –
Dorind să fie botezaţi.
„De cine sunteţi învăţaţi –
Pui de năpârci! – ca să fugiţi
Şi încercaţi să ocoliţi,
Astfel, mânia viitoare?!” –
Le-a zis Ioan. „Prin fapte are
8 Omul, a arăta căinţă.
Aduceţi rod de pocăinţă!
9 Să nu gândiţi ca un nebun:
„Avram ni-e tată”, căci vă spun,
Domnul, din aste pietre, vii –
Pentru Avram – ridică fii.
10 Iată, securea – fraţilor –
La rădăcina pomilor,
A fost înfiptă. Va cădea
Acel care nu va avea
Roadele bune; e tăiat
Şi-apoi în foc e aruncat.
11 Cât de umila mea fiinţă?
Eu vă botez, spre pocăinţă,
Cu apă, dar Acel ce vine –
În urma mea – e, decât mine,
Incomparabil mai puternic.
Încălţămintea-I, nu sunt vrednic
Ca să I-o duc. O să boteze
Cu foc şi Duh Sfânt. Să lucreze,
12 În a Lui arie, e gata.
În mână, îşi are lopata.
Va curăţa ogorul, iar
Grâu-l va strânge în grânar,
În timp ce pleava adunată,
În flăcări fi-va aruncată.”
13 Atuncea, a venit Iisus,
Din Galileea. El S-a dus
În valea râului Iordan,
Primind botezul lui Ioan.
14 Ioan, să Îl oprească-a vrut,
Zicând: „Este de necrezut!
Cum vrei să Te botez, pe Tine,
Când trebuie ca Tu, pe mine,
Să mă botezi?!” Atunci Iisus,
15 Către Ioan, astfel a spus:
„Mă lasă, căci a trebuit
Să împlinim ce-i de-mplinit!”
16 Ioan, atuncea, L-a lăsat,
Iar după ce L-a botezat,
Iisus, din apă, a ieşit.
Privirile Şi-a pironit
Spre cer. La fel ca într-un vis,
Acesta, larg, I s-a deschis,
Lăsând, în chip de porumbel,
Să se coboare peste El,
Duhul Cel Sfânt, din Dumnezeu.
17 Un glas din cer, „E Fiul Meu” –
A zis – „El este Preaiubit,
În El, plăcerea, Mi-am găsit.”