1 „Seama luaţi şi-atenţi să fiţi,
Ca nu cumva să vă-mpliniţi
Neprihănirea-n faţa lor –
A lumii, a oamenilor.
Nu ei trebuie să vă creadă
Neprihăniţi, ci să vă vadă
Al vostru Tată. El va şti
Cum trebuie-a vă răsplăti.
2 Tu, milostenie, când faci,
Fă-o în linişte – deci taci;
Nu trâmbiţa ce ai făcut,
De lume, ca să fii ştiut.
Aşa fac doar făţarnicii –
Ei şi-au luat răsplata – ci
3 Când milostenie vei face –
Ca Domnului să-I poată place –
Să faci aşa ca stânga ta,
Să n-afle ce-a făcut dreapta.
4 Fă-ţi milostenia în ascuns,
Căci doar aşa vei fi ajuns,
De răsplătirea Domnului.
5 De-asemeni, când vă rugaţi Lui,
Să nu fiţi cum sunt cei făţarnici,
Adică-n rugăciune harnici –
În sinagogi şi-n colţ de stradă –
Numai ca lumea să îi vadă;
Vă spun că şi-au luat răsplata.
6 Când eşti, de rugăciune, gata,
Intră la tine-n odăiţă
Şi-ncuie uşa. Cu credinţă,
Te roagă Tatălui tău, care
Este-n ascuns, fiindcă are
Să-ţi răsplătească, îndeajuns,
Pentru că vede, în ascuns.”
7 „Când vă rugaţi, să nu vorbiţi
Prea mult; să nu bolborosiţi
Aceleaşi vorbe ca şi cei
Care-s păgâni; căci numai ei
Gândesc că rugile-s primite,
De-s multe vorbele rostite.
8 Nu fiţi asemeni lor, ci iată,
Tot ce doriţi, al vostru Tată
Cunoaşte, până nici măcar,
Voi n-aţi cerut. Ascultaţi dar,
Cum trebuie să vă rugaţi,
9 De vreţi ca să fiţi ascultaţi:
„Tată din cer, sfinţit să fie
Măritu-Ţi Nume, pe vecie!
10 Să vină-mpărăţia Ta
Şi să se facă voia Ta,
Precum în cerul Tău cel sfânt,
La fel şi-aici – jos – pe pământ.
11 Pâinea, de toate zilele,
Să ne-o dai azi. Greşelile
Înfăptuite, Te rugăm,
12 Să ni le ierţi, precum iertăm
Şi noi, pe cei ce ni-s greşiţi.
13 Să nu ne laşi, ca ispitiţi,
Să fim, ci Tu ne izbăveşte,
De cel rău, şi ne mântuieşte,
Căci a Ta e împărăţirea,
Slava, puterea şi mărirea.
Toate, doar Ţie-Ţi aparţin,
În vecii vecilor. Amin!”
14 Iertând pe cei ce v-au greşit,
Şi voi, iertare-aţi dobândit,
15 Căci dacă voi n-o să iertaţi,
Iertare, n-o să căpătaţi.”
16 „În vremea-n care voi postiţi,
Nu vreau să vă schimonosiţi
Faţa, precum cei ce voiesc
S-arete lumii că postesc,
Căci ei, răsplata, şi-au primit!
17 Tu fii dar, astfel, pregătit,
Ca să posteşti: îţi spală faţa,
Şi unge-ţi părul dimineaţa!
Nu lumea trebuie să vadă
Cum că posteşti şi să te creadă,
18 Ci trebuie ca Tatăl tău
Să vadă, iar din cerul Său,
Fii sigur că-ţi va răsplăti,
Dacă-n acest fel vei posti.”
19 „Comori, nu strânge pe pământ,
Unde, ameninţate sânt:
De hoţi, pot ele-a fi furate,
Şi de rugini pot fi mâncate.
20 În cer, să-ţi strângi, comori. Aici,
N-au să le fure hoţii, nici
Rugina nu le va păta.
21 Acolo e inima ta,
Unde, comoara, ţi-e ascunsă.
22 În trup, lumina e pătrunsă,
Prin ochi. Când ochiu-i sănătos,
Întregul trup este voios,
Căci, în lumină, e scăldat.
23 Când ochiu-i rău, e-ntunecat
Tot corpul; iar atuncea, oare,
Cât va putea a fi de mare,
Întunecimea trupului,
Când neagră e lumina lui?
24 Nimeni nu poate să slujească
La doi stăpâni – o să-ndrăgească
Mai mult pe unul. Pe-amândoi
Nu-i va sluji la fel. Iar voi
Nu-L veţi sluji pe Dumnezeu
Şi pe Mamona – vă spun Eu!
25 De viaţă, nu vă-ngrijoraţi
Gândindu-vă ce-o să mâncaţi
Sau ce-o să beţi. De trup, la fel:
Să nu vă-ngrijoraţi de el,
Gândindu-vă ce-o să purtaţi,
Cu ce anume vă-mbrăcaţi.
Preţul pe cari viaţa îl are,
Decât al hranei, nu-i mai mare?
Şi nu e preţul trupului
Mai mare decât straiul lui?
26 În jurul vost’, privit-aţi oare?
Uitaţi-vă la zburătoare:
Ele, nicicând, n-au semănat,
Nici în grânar, n-au adunat.
Şi totuşi, iată că trăiesc,
Căci Tatăl vostru Cel ceresc,
Hrană, le dă şi lor. Şi-apoi,
Nu sunteţi mult mai de preţ voi?
27 Dar cine şi-a adăugat
Un cot – fiind îngrijorat –
La înălţimea lui? De ce
28 Vă-ngrijoraţi, gândind cu ce
O să vă îmbrăcaţi? Priviţi
La crinii de pe câmp! Să ştiţi
29 Că nici măcar un domnitor –
Nici Solomon – asemeni lor,
N-a fost vreodată-mpodobit.
30 Deci, dacă Domnul a gătit,
Azi, iarba care mâine nu-i,
Atunci, pe voi, ce-n faţa Lui,
Sunteţi, cu mult, mai preţuiţi,
31 N-o să vă-mbrace? Nu gândiţi:
„Ce o să bem? Ce vom mânca?”
Sau „Cu ce ne vom îmbrăca?”.
32 Toate acestea-s căutate,
De neamuri. Ele vă sunt date
De Tatăl vostru, care ştie
De ce anume o să fie
Nevoie. Acum, ascultaţi:
33 Voi, mai întâi, să căutaţi
Împărăţia Domnului
Şi cu neprihănirea Lui,
Căci astfel, aste lucruri – toate –
În plus, apoi, vă vor fi date.
34 Să nu vă-ngrijoraţi – aş vrea –
De ziua de mâine, căci ea,
De sine, se va îngrozi.
Destul necaz e într-o zi!”