1 Istoria lui Neemia,
Feciorul lui Hacalia.
Povestea ce am scris-o eu,
Începe în luna Chişleu.
În anul douăzeci eram,
Iar când la Susa mă aflam –
În capitală – a venit
2 Fratele meu, cari s-a numit
Hanani. Cei ce-l însoţeau,
Oameni din Iuda se vădeau.
Când i-am văzut, i-am întrebat
Despre Iudeii ce-au scăpat
Din lanţurile de robie
Şi despre tot ce se mai ştie
Despre Ierusalim. Îndată,
3 Au început să-mi spună: „Iată,
Cei ce scăpat-au din robie,
‘Napoi au reuşit să vie.
Acuma, sunt aflaţi în ţară,
În strâmtorări şi în ocară,
Căci zidul ce împrejmuia
Ierusalimul – şi-l veghea –
Surpat se află, la pământ,
Iar ale lui porţi, arse, sânt.”
4 Când aste lucruri le-am aflat,
Îndată – jos – m-am aşezat.
Am plâns amar şi m-am jelit,
Mai multe zile. Am postit,
Cu rugi la Cel care-i mereu,
Al cerurilor Dumnezeu.
5 Când m-am rugat eu, Domnului,
Am zis: „O, Domn al cerului!
Tu, Dumnezeul Cel mai mare,
Înfricoşat, plin de-ndurare
Faţă de cei ce Te iubesc,
Care poruncile-Ţi păzesc!
Tu, care ţii al Tău cuvânt
Şi nu calci al Tău legământ!
6 Deschide-Ţi ochii şi priveşte
Spre-acela care Îţi vorbeşte.
Pleacă-Ţi urechea şi ascultă
Şi-arată îndurare multă
La rugăciunea înălţată
De către al Tău rob, căci iată
Că zi şi noapte se jeleşte
În faţă-Ţi şi mărturiseşte
Păcatele copiilor
Din al lui Israel popor,
Făcute împotriva Ta.
Doamne, Te rog a asculta
Cuvântul rugăciunii mele,
Căci noi făcut-am multe rele.
Doamne, păcătuit-am eu
Şi casele tatălui meu.
7 Te-am supărat şi n-am păzit
Ceea ce Tu ne-ai poruncit,
Nici legile orânduite,
Care prin Moise sunt venite.
8 Doamne, acum, adu-Ţi aminte,
Că Tu ai dat aste cuvinte,
Lui Moise – robul Tău – şi-apoi
El le rostise pentru noi.
Prin ceea ce a glăsuit,
În felu-acesta, ne-ai vorbit:
„Atuncea, când păcătuiţi,
Printre popoare, risipiţi,
Veţi fi cu toţii. Dar apoi,
9 Dacă vă-ntoarceţi, înapoi –
La Mine – şi veţi fi păzit
Tot ceea ce v-am poruncit,
Atunci – chiar dacă v-aţi aflat,
În colţul cel mai depărtat
Al cerului – să ştiţi dar voi,
Că vă voi strânge înapoi,
În locu-ales, unde – mereu –
Va locui Numele Meu.”
10 Doamne, acei ce-au făcut rău,
Sunt oameni, din poporul Tău,
Pe care l-ai răscumpărat,
Atuncea când ai arătat
Puterea Ta, nespus de mare,
Aflată-n braţul Tău cel tare.
11 Doamne, Te rog, să iei aminte,
La rugăciunea mea fierbinte,
Precum şi la a celor care,
Se tem de al Tău Nume mare.
Izbândă dă-mi, să reuşesc –
Azi – trecere, să dobândesc!”
Pe vremea-n care mă rugam,
Paharnic – încă – mă aflam,
În slujba celui care-a stat,
Pe scaunul de împărat.