1 Iată dar, ceata de preoţi,
Precum şi pe Leviţii toţi,
Cari s-au întors în Israel,
Pe vremea lui Zorobabel
Şi Iosua, când – din robie –
Ei au scăpat, precum se ştie.
Zorobabel este cel care,
Pe Şaltiel, părinte-l are.
Primul, Seraia a venit,
Fiind de Ezra însoţit
Şi-asemenea de Ieremia,
2 Maluc, Hatuş şi Amaria;
3 Şi Meremot a mai venit;
Apoi Rehum l-a însoţit,
Urmat şi de Şecania,
4 Ido, Ghinetoi, Abia;
5 Şi Miamim se-ntoarse-n ţară;
Bilga şi Madia urmară,
6 Cu Ioiarib şi cu Şemaia
Şi-asemenea şi cu Iedaia.
7 Amoc şi Salu au venit,
Iar Hilchia i-a însoţit;
Apoi Iedaia a urmat.
Oameni-aceşti s-au arătat
Ca fiind capi peste preoţi
Şi-asemeni peste-ai lor fraţi, toţi.
Lucrul acesta se făcea,
Când Iosua încă trăia.
8 Iată-i pe cei care-au venit
Şi cari erau de neam Levit:
Întâi e Iosua, urmat
De cel care-i Binui chemat;
Apoi venit-a Cadmiel,
Iar Şerebia-i după el.
Iuda în urmă-i a venit
Şi cu Matania-n sfârşit.
Aceştia toţi se dovedeau
A fi cei care cârmuiau –
Alăturea de fraţii lor –
Întreg corul cântecelor,
Cântate-n Casa Domnului,
Spre slava şi cinstirea Lui.
9 Bacbuchia a mai urmat;
Şi Uni s-a alăturat.
În adunarea fraţilor,
Ei îşi făceau slujbele lor.
10 Din Iosua s-a întrupat
Cel care-i Ioiachim chemat;
Pe Eliaşib, el l-a avut,
Din cari Ioiada s-a născut,
11 Din care Ionatan ieşise
Cari pe Iodua-l zămislise.
12 Iată-i acum pe-aceia cari,
Dintre preoţi erau mai mari,
Peste familii – precum ştim –
Pe când trăise Ioiachim:
Pentru familia lui Seraia,
Mai mare se vădea Meraia.
În urmă, peste Ieremia,
Mai mare fost-a Hanania,
13 Iar pentru Ezra, cel mai mare
Fusese Meşulam. Cel care
Fusese Iohanan chemat,
Mai mare fost-a aşezat
Peste cei care se vădeau
Că din Amaria ieşeau.
14 Cel care-i Ionatan chemat,
Peste Meluchi-i aşezat.
Peste Şebania-a domnit
Cel care, Iosif, s-a numit.
15 Cel care, Adna – nume – are,
Peste Harim, a fost mai mare,
Iar peste Meraiot domnea
Cel cari, Helcai, drept nume-avea.
16 Apoi e Zaharia care
E, peste Ido, cel mai mare.
În Ghineton era aflat
Cel care-i Meşulam chemat.
17 Zicri era în Abia;
În Miniamin şi Modia,
Cel cari, Pitlai, a fost chemat;
18 În Bilga, Şamua a stat;
Peste Şemaia, cel mai mare
Fusese Ionatan. Cel care
19 În Ioiarib a stăpânit,
Matnai, drept nume, a primit.
Uzi era acela care
Este-n Iedaia cel mai mare.
20 Apoi, mai mare-a fost Calai
Peste familia lui Salai.
Peste Amoc, Eber domnea;
21 În Hilchia, Haşabia;
Peste Iedaia, a fost cel
Ce se chema Nataneel.
22 Pe vremea-n care vieţuia
Ioiada şi de-asemenea
Când Eliaşib a mai trăit,
Când Iohanan a vieţuit
Şi cu Iadua, toţi cei cari –
Între Leviţi – erau mai mari
Şi se vădeau a fi preoţi,
Au fost înscrişi, atunci, cu toţi,
După cum Dariu poruncise,
Când peste Persia domnise.
23 Fiii lui Levi – toţi cei cari
Peste familii sunt mai mari –
Scrişi fost-au, după neamul lor,
În cărţile Cronicilor,
Până la Iohanan, cel care,
Pe Eliaşib, părinte-l are.
24 Iată-i acum, pe-aceia cari,
Peste Leviţi erau mai mari
Şi care-aveau însărcinare
De-a preamări, fără-ncetare,
Pe Dumnezeu, cum rânduise
David, atuncea când domnise:
Primul Haşabia-i chemat,
Iar Şerebia l-a urmat,
Cu Iosua, acela care,
Pe Cadmiel, părinte-l are.
Sprijin, din partea fraţilor,
Ei au avut, în slujba lor.
25 Acum, iată cum se numeau
Cei cari, cămările, păzeau:
Matania, Bacbuchia,
Talmon, Acub, Obadia
Şi Meşulam. Ei se vădeau
Precum că uşieri erau.
26 Oameni-aceşti au vieţuit
Pe vremea-n care a trăit
Şi Ioiachim, acela care
Pe Iosua, drept tată-l are
Şi pe Ţadoc. Atunci când toate
Acestea fost-au întâmplate,
Neemia – peste popor –
Ajunse-a fi pus dregător,
Iar Ezra preot era, dar
Se dovedea şi cărturar.
27 Când s-a sfinţit zidul pe care
Ierusalimu-n jur îl are,
Leviţi toţi s-au adunat
Din locurile-n care-au stat
Şi spre Ierusalim porniră,
Unde apoi, ei prăznuiră
Sfinţirea zidurilor sale.
Atuncea, au găsit cu cale
Ca sărbătoarea s-o cinstească
Cu laude şi s-o-nsoţească
Cu cântecele minunate,
Ce fost-au acompaniate
Cu harfe şi cu alăute
Cari de chimvale-s susţinute.
28 Fiii de cântăreţi veneau
De primprejur, căci locuiau
În satele poporului
Aflat în slujba Templului.
29 Din Bet-Ghilgal uni-au venit;
Din Azmavet alţi-au sosit
Şi din Ghebei, căci precum ştim,
Şedeau lângă Ierusalim.
30 Întreaga ceată de preoţi,
Precum şi cu Leviţii toţi –
După ce-ntâi s-au curăţit –
Întreg poporul l-au sfinţit,
Precum şi porţile aflate
În zidurile din cetate.
Au mai sfinţit, de-asemenea,
Şi zidul ce o-mprejmuia.
31 Făcut-au două coruri mari,
Pe ziduri, iar pe-aceia cari
Drept căpetenii se vădeau
Şi peste Iuda se aflau,
Pe ziduri, sus, noi i-am suit.
Corul dintâi a ocolit
Zidul, pe partea dreaptă-a lui,
Spre porţile gunoiului.
32 În urma corului mergea
Cel care Hosea se numea,
Cu jumătate din cei cari
Erau, în Iuda, cei mai mari.
33 Printre aceştia, se găsea,
În primul rând, Azaria.
Ezra, acolo, s-a aflat
Fiind, de Meşulam, urmat,
34 De Iuda şi de Beniamin;
Iată-i pe cei ce-n urmă vin:
Şemaia şi cu Ieremia.
35 Apoi urmat-a Zaharia
Cari dintre preoţi se trăgea
Şi trâmbiţă la el avea.
El se vădea a fi cel care,
Pe Ionatan, părinte-l are
Şi pe Şemaia după el,
Şi pe Matania la fel;
Tată, pe Mica-l mai avea
Şi pe Zecur de-asemenea
Şi pe Asaf, într-un sfârşit.
36 Ai săi fraţi ce l-au însoţit,
Au fost: Şemaia, Azarel,
Maai, Iuda, Nataneel,
Hanani-apoi şi Ghilalai,
Iar ultimul e Milalai.
Cu instrumente ei erau,
Din care ne-ncetat cântau.
Aceste instrumente, toate,
De către David sunt lucrate,
Căci el fusese, tot mereu,
Un om plăcut lui Dumnezeu.
Ezra – cari preot era, dar
Se dovedea şi cărturar –
Fusese pus conducător
Şi sta în fruntea cetelor.
37 La porţile izvorului,
Suiră creasta zidului,
Pe treptele cetăţii care,
David în stăpânire-o are,
Şi merseră spre răsărit,
Spre poarta care s-a numit,
Ca fiind „poarte apelor”.
38 Spre stânga, cel de-al doilea cor
Porni, pe creasta zidului.
Eu mă aflam în urma lui,
Iar mie mi se-alăturase
Mulţimea care mai rămase,
Deci jumătate din popor.
Apoi, turnul cuptoarelor,
În urma noastră l-am lăsat
Şi-am mers spre zidul cel mai lat,
Urmând apoi ca să pornim
39 Spre porţile lui Efraim.
De-acolo, corul a plecat
Spre poarta veche, de îndat’.
În acest fel, ajuns-am noi
La poarta peştilor apoi.
De turnul lui Hananeel
Trecut-a-n urmă coru-acel;
Spre turnul Mea ne-am îndreptat,
De unde, iarăşi, am plecat
Spre poarta oilor. Sfârşirăm
Ocolul ce îl săvârşirăm,
La poarta temniţei, iar noi,
40 La Casa Domnului apoi,
Am mers, unde ne-am întâlnit
Cu corul celălalt, venit
De la ocolul zidului,
Făcut pe partea dreaptă-a lui.
Avut-am drept însoţitori
O parte dintre dregători.
41 De-asemeni, preoţi mai erau.
Printre aceştia se aflau:
Elioenai, cu Zaharia,
Cu Miniamin, cu Hanania,
Cu Eliachim, Maaseia
Şi Mica de asemenea.
Aceştia, trâmbiţe, purtau,
Din care, ne-ncetat, sunau.
42 Pe lângă ei s-a mai aflat
Cel care-i Eleazar chemat,
Cu Iohanan, Maaseia,
Şemaia, Uzi, Malchia,
Elam şi Ezer la sfârşit.
Izrahia s-a dovedit
Precum că e cârmuitor
Al cetei cântăreţilor.
43 În ziua ‘ceea, în cetate,
Mai multe jertfe au fost date,
Pentru că mare bucurie
Făcuse Domnul, ca să vie,
Peste-ai poporului Său fii.
Femeile şi-ai lor copii,
În acea zi s-au bucurat.
Cetatea toată-a răsunat
De chiote de bucurie
Şi strigăte de veselie.
Vacarmul care se făcea,
Până departe se-auzea.
44 În acea zi, s-au rânduit
Oameni care au trebuit
Ca, de cămări, să se-ngrijească.
Ei trebuiau ca să păzească
Odăile cele în care
Se puneau daruri de mâncare,
Cele dintâi roade-adunate
Cari de ogoare au fost date,
Şi partea cari – fără-ndoială –
Dată era, drept zeciuială.
Oameni-aceştia se vădeau
A fi cei care adunau
Şi-acele părţi ce-s hotărâte
De Lege şi sunt hărăzite
Soborului preoţilor
Şi cetelor Leviţilor.
Iuda se bucura că toţi
Leviţii săi şi-ai săi preoţi
Erau la locul lor, mereu,
45 Păzind slujba lui Dumnezeu.
Cei care cântăreţi erau,
Sau uşieri, şi ei păzeau
Slujbele care le-au primit,
Precum fusese rânduit
De-Asaf, David şi Solomon,
Pe când se-aflaseră la tron.
46 De mult, în timpu-ndepărtat,
Când David fost-a împărat
Şi când Asaf îl însoţea,
Ceata de cântăreţi avea
Puşi căpitani, în fruntea ei.
Ei s-au vădit a fi acei
Cari, de cântări, se îngrijeau,
Când laude se înălţau,
Cu mulţumiri, Celui pe care,
Israelul, drept Domn, Îl are.
47 Pe vremea lui Zorobabel
Şi-a lui Neemia – la fel –
Întreg poporu-a dăruit,
Partea care s-a cuvenit
A fi a uşierilor,
Precum şi-a cântăreţilor.
Lucruri sfinţite-au dăruit
Leviţilor, cari – negreşit –
Au dat feciorilor pe care
Aron, urmaşi, în lume-i are,
La rândul lor, lucruri sfinţite
Ce le erau lor, cuvenite.