1 Când auzit-a Sambalat,
Că noi zidim, s-a mâniat
Şi şi-a bătut joc de toţi cei
Cari se vădeau a fi Iudei.
2 El zise-n faţa tuturor
Fraţilor lui şi-a oştilor
Cari sunt ale Samariei:
„La ce lucrează-aceşti Iudei
Nepricepuţi? Le-ngăduiţi
De a lucra nestingheriţi?
Credeţi că, jertfe, vor aduce?
Sau credeţi că au să apuce
Să termine ce-au început?
Zidul va fi, din nou, făcut?
Credeţi, cumva, că vor putea
Aceşti Iudei, viaţă, să dea
Acelor pietre dărâmate,
Arse de foc şi-nmormântate
Sub praful care s-a stârnit
Şi care-acum le-a învelit?”
3 Îndată, Tobia – cel care
E Amonit – răspunse, tare:
Să îi lăsăm ca să zidească!
Zidul o să se prăbuşească!
De trece vulpea peste el,
Se năruie zidul acel!”
4 Doamne, ascultă cum vorbesc
Şi-n ce fel ne batjocoresc!
Întreg valul ocărilor
Trimite-l Doamne-asupra lor
Şi pe-un pământ străin să fie
Luaţi şi duşi în grea robie!
5 Greşeala lor nu o ierta
Şi nu şterge, din faţa Ta,
Păcatul ce l-au săvârşit,
Pentru că ei i-au necăjit
Pe-aceia care se trudesc,
Din greu, şi zidu-l construiesc!”
6 În felu-acesta am muncit,
Iar zidul fost-a isprăvit
Pe jumătate de-nălţat,
Faţă de cât a fost odat’.
Poporul care-a construit,
Cu râvnă mare a muncit.
7 Dar Sambalat, cu Tobia,
Cu-Arabii şi de-asemenea
Cu cei ce fost-au Amoniţi
Şi cu cei cari sunt Asdodiţi
Se supărară foarte tare
Când auziră veşti, prin care
Li se spunea că zidul creşte,
Că zi de zi, el se sporeşte
Şi că poporu-i în măsură
Să dreagă orişice spărtură.
8 În urmă, ei se sfătuiră
Şi spre Ierusalim porniră,
Gândind cu toţi să se adune
Spre a-i aduce stricăciune.
9 Lui Dumnezeu, noi ne-am rugat
Şi-apoi o strajă-am aşezat,
Cari trebuia să ne păzească
De năvălirea mişelească.
10 În vremea când se petrecea
Lucrul acest, Iuda zicea:
„Puterile acelor care
Poartă poveri fără-ncetare,
Din zi în zi slăbesc şi-apoi
Spărturi sunt multe. Astfel, noi
Nu vom putea să isprăvim
Zidul pe care-l construim.”
11 Vrăjmaşii noştri se-nmulţeau
Şi de mânie plini ziceau:
„Ne va vedea acel popor,
Când vom sosi-naintea lor.
Asupra lor vom tăbărî,
În iureş, îi vom omorî
Şi-n acest fel vom face noi,
Lucrarea să-nceteze-apoi.”
12 Însă, alăturea de ei,
Au locuit şi mulţi Iudei.
Aceştia, grabnic, au venit –
De zece ori – şi ne-au vestit
Despre ce planuri ei aveau
Şi prin ce locuri plănuiau
Ca să pătrundă pân’ la noi.
13 Aflând acestea mai apoi,
Pe toţi i-am rânduit de-ndat’.
După familii aşezat,
Poporul fost-a răspândit
Pe lângă ziduri, pregătit
Pentru război. Unii aveau
Arcuri, iar alţii mânuiau
Săbii şi suliţi. Mulţi din ei –
Deci dintre oamenii acei –
Pe lângă zid s-au înşirat,
În locul ce s-a arătat
A fi cel mai de jos. Apoi,
Alţi oameni, gata de război,
Şezură-n locurile cari
Se dovedeau a fi mai tari.
14 Atunci, m-am dus la dregători,
La cei mai mari conducători,
La celălalt popor aflat
Acolo, şi am cuvântat:
„Să nu vă temeţi! Fiecare,
De Dumnezeul nostru mare,
Să-şi amintească! Să luptaţi
Pentru familii, pentru fraţi,
Pentru-ale voastre case-apoi!”
15 Vrăjmaşii au aflat că noi
Ştim tot ceea ce-au pregătit,
Iar Dumnezeu le-a nimicit
Planul făcut. Atuncea, noi
Mers-am la lucru, înapoi,
Să facem zidul, la cetate.
16 Din ziua ‘ceea, jumătate –
Dintre-ai mei oameni – construiau,
Iar ceilalţi – care arme-aveau –
Stăteau de veghe. Au avut
Suliţi şi platoşe şi scut,
Precum şi arcuri. Ei erau
Conduşi de cei ce se vădeau
Drept căpetenii, dintre cei
Care, de neam, au fost Iudei.
17 Aceia care construiau
Sau cei care poveri duceau,
Cu arma-n mână au muncit,
Atunci când zidu-au construit.
18 Deci fiecare îşi ţinea,
La brâu – încinsă – sabia,
Iar trâmbiţaşul, ne-ncetat,
Numai în preajma mea a stat.
19 Am mers, din nou, la dregători,
La cei mai mari conducători,
La celălalt popor – aflat
Acolo – şi am cuvântat:
„Lucrarea-i mare, precum ştiţi,
Iar noi suntem, toţi, risipiţi
Pe zid şi suntem depărtaţi
Unii de alţii. Deci, dragi fraţi,
20 Când trâmbiţa o auziţi,
Grabnic, la mine să veniţi.
Nicicând să n-aveţi teamă voi,
Căci Domnul luptă pentru noi!”
21 Astfel, lucrat-am la cetate,
Căci dintre noi, o jumătate,
Cu suliţa în mâini a stat,
Din zori, până pe înserat.
22 În vremea ‘ceea, eu m-am dus
Şi oamenilor mei le-am spus:
„Noaptea, voiesc ca să vegheaţi
Şi la Ierusalim să staţi.
Straje să facă fiecare,
Cu slujitorul ce îl are,
Iar când se face ziuă-apoi,
O să muncim, la ziduri, noi.”
23 De straie, nu ne-am dezbrăcat,
Nici eu, nici cei ce m-au urmat,
Nici cei ce-n slujba mea erau
Şi nici cei care se aflau
Atuncea, sub porunca mea.
Dacă, la apă, trebuia
Să meargă omul, ne-apărat,
El se ducea doar înarmat.