1 Din partea celor din popor,
Precum şi a nevestelor,
Mari plângeri mi s-au ridicat,
Plângeri care s-au îndreptat
În contra celor ce-s Iudei.
2 Unii din oamenii acei
Au zis: „Noi şi ai noştri fii,
Cu fetele şi cu soţii,
În număr mare ne vădim.
Daţi-ne grâu, ca să trăim!”
3 Alţii au spus: „Ogoarele
Şi viile şi casele
Zălog le punem, căci dorim,
Grâu – pentru pâine – să primim
Ca foametei să-i facem faţă
Şi să scăpăm cu toţi, cu viaţă.”
4 Alţii au zis: „Noi am luat
Argint şi-n schimbul lui am dat
Zălog – atunci – vii şi ogoare,
Ca să plătească fiecare
Birul la care-i obligat,
Faţă de-al nostru împărat.
5 Cu toate-acestea, iată, noi –
Ca ai noşti’ fraţi – suntem apoi.
Copiii noştri – negreşit –
Ca şi ai lor s-au dovedit.
Suntem, cu toţii, la robie.
La fel ajuns-au ca să fie
Copiii pe care-i avem.
Fără putere, noi suntem,
Căci viile ce le aveam
Şi-ogoarele ce le lucram
Nu-s ale noastre, nicidecum,
Ci-s ale altora acum.”
6 Când aste vorbe-am ascultat,
Îndată eu m-am supărat
7 Şi i-am mustrat pe-aceia cari
Se dovedeau a fi mai mari.
M-am dus la ei şi le-am vorbit:
„Dar nu cumva, v-aţi pomenit
Ca împrumuturi să le daţi –
Cu camătă – la ai voşti’ fraţi?”
Mare mulţime strâns-am eu,
Atunci, pe dată-n jurul meu
8 Şi am vorbit astfel, apoi:
„Iată, pe fraţii voştri, noi –
Ştiţi bine – i-am răscumpărat,
Căci pe la neamuri s-au aflat
A fi vânduţi. Deci fiecare,
După puterea ce o are,
Răscumpărat-a pe acei
Care se dovedeau Iudei.
Acum, voi iarăşi încercaţi
Să-i vindeţi pe ai voştri fraţi?
Şi cui să-i vindeţi, mai apoi,
Căci vreţi să-i cumpăraţi chiar voi?”
Ei n-au putut ca să-mi răspundă,
Vrând – de ruşine – să se-ascundă
Din faţă-mi. Eu le-am zis apoi:
9 „Nu-i bine dar, ce-aţi făcut voi!
Nu trebuia ca să umblaţi,
În frica Domnului, dragi fraţi,
Pentru a nu ajunge iară,
A fi, la neamuri, de ocară?
10 Eu însumi am împrumutat
Argint şi grâu, dar n-am luat
Vreo camătă. Slujbaşii mei –
Şi fraţi-apoi – au dat şi ei
Argint şi grâu. Să terminăm!
De datorie, să uităm!
11 Iată, chiar astăzi vreau ca voi
Să le daţi casele-napoi,
Ogoarele ce le-aţi luat,
Sau viile ce vi le-au dat,
Măslinii ce i-aţi dobândit
De la ai voşti’ fraţi, negreşit.
De-asemeni, pentru-ai voştri fraţi,
A suta parte să o daţi,
Din tot ceea ce e ştiut
Că drept dobândă le-aţi cerut.
Daţi-le grâu – eu vă îndemn –
Daţi-le must şi untdelemn.”
12 Ei au răspuns: „Iată că noi
Le vom da totul, înapoi.
Nimic, în schimb, nu le vom cere.
Vom face după a ta vrere!”
Preoţi, atuncea, am chemat
La mine, iar ei mi-au jurat
În faţa lor că, negreşit,
Vor face precum au vorbit.
13 În urmă, eu mi-am scuturat
Mantaua şi am cuvântat:
„Aşa să scuture, mereu,
Al nostru Domn şi Dumnezeu –
Din Casa şi averea Lui –
Pe-acela cari în stare nu-i
Ca să îşi ţină-al său cuvânt
Şi va călca ăst jurământ!
Cel care, vorba, n-o să-şi ţie,
Cu mâna goală-n veci, să fie!
Întreg poporul adunat,
Prin „Amin!”, a încuviinţat
Şi-L lăudară pe Cel Sfânt,
Ţinându-şi toţi, al lor cuvânt.
14 Din ziua-n care, aşezat,
Fusesem eu, de împărat,
Drept dregător peste Iudei,
Nici eu şi nici toţi fraţii mei
Nu am cerut poporului,
Venitul dregătorului.
Când Artaxerxe împlinea
Ani douăzeci de când domnea,
Eu am fost pus drept dregător,
Peste Iudei şi ţara lor.
În rangu-acesta, eu am stat
Ani doisprezece, ne-ncetat,
Iar Artaxerxe se vădea
Că ani treizeci şi doi făcea,
De când fusese aşezat
Pe scaunul de împărat.
În timpu-acela, n-am primit
Ceea ce mi s-a cuvenit,
Căci n-am voit ca să iau eu,
Nimic, de la poporul meu.
15 Cei care dregători erau
‘Naintea mea, împovărau
Poporul, căci vin au luat
Şi pâine şi au aşezat
Un bir care a fost plătit
Doar în argint şi-a preţuit
La patruzeci de sicli. Ei
Şi-asemenea lor toţi acei
Care în slujba lor erau,
Peste popor, poveri, puneau.
N-am vrut să fac aşa, căci eu,
Teamă aveam, de Dumnezeu.
16 Mai mult de-atât, eu am lucrat
La ziduri şi n-am cumpărat
Ogoare. Toţi slujbaşi mei,
Cu mine au lucrat şi ei.
17 Cei cari la masa mea mâncau,
O sută cincizeci se vădeau.
Erau Iudei şi slujitori
Şi-asemenea şi dregători.
Apoi, alăturea de ei,
Se adunau şi toţi acei
Cari dintre neamuri se vădeau
Şi care, pe la noi, veneau.
18 Iată dar, ce se pregătea
Zilnic – atunci – la masa mea:
Aveam un bou şi păsări deci
Şi-asemenea şase berbeci.
La zece zile se-aducea
Tot vinul care trebuia.
Cu toate-acestea, n-am cerut
Venitul ce l-aş fi putut
Cere – căci fost-am dregător –
Să nu-l apăs pe-al meu popor
Care – pe-atunci – s-a arătat
A fi destul de-mpovărat.
19 Doamne, să-Ţi aminteşti de mine
Şi pomeneşte-mă, spre bine,
Pentru tot ceea ce-ai văzut,
Pentru popor, că am făcut!”