1 Când încă nu am terminat
Lucrarea – căci n-am aşezat
Nici uşile-n canatul lor,
Aflat în zidul porţilor –
Vestea că lucrul s-a sfârşit,
Iute ca vântul, s-a lăţit.
Lucrul acesta fu aflat,
Îndată, şi de Sambalat,
De Tobia şi de cel care
Arab fusese, din născare
Şi cari, Gheşem, fost-a numit.
Aceştia toţi au auzit
Căci gata e zidul acel
Şi nu mai sunt spărturi în el.
2 Atunci, Gheşem şi Sambalat,
Soli mi-au trimis şi-au cuvântat:
„Vino ca să ne întâlnim,
Căci trebuie ca să vorbim.
Vino în satele aflate,
În valea Ono aşezate.”
Pentru că gând rău ei mi-au pus,
3 Eu soli trimis-am şi le-am spus:
„Acum sunt prins cu o lucrare
Ce se vădeşte foarte mare.
Nu pot, la voi, să mă pogor,
Să-mi părăsesc al meu popor,
Căci ştiu că lucrul, negreşit –
De voi pleca – va fi oprit.”
4 De patru ori, ei m-au chemat,
Însă mereu, răspuns, le-am dat,
Că-mi pare rău, dar nicidecum
Nu pot să mă pornesc la drum.
5 A cincea oară, Sambalat
Trimis-a soli, care mi-au dat,
Atunci, scrisoarea cea deschisă,
Care de el fusese scrisă.
6 Prin ea, astfel, el mi-a vorbit:
„Printre popoare s-a zvonit,
Iar Gaşmu spune că acei
Ce se vădesc a fi Iudei –
Avându-te pe tine-n frunte –
Sunt gata ca să mă înfrunte.
Voi să vă răsculaţi voiţi
Căci de aceea construiţi
Zidul acela. Tu doreşti,
Peste Iudei, să-mpărăţeşti.
7 Ba chiar proroci, tu ai adus,
Pe care-n urmă, tu i-ai pus
Ca la Ierusalim, de-ndat’,
Să te numească împărat,
Peste-a lui Iuda ţară. Eu
Voi scrie la-mpăratul meu,
Despre aceste lucruri toate.
Mai bine, stai şi te socoate
Şi vino să ne întâlnim,
Grabnic, şi să ne sfătuim.”
8 Când am citit, răspuns am dat,
Scrisorilor lui Sambalat:
„Ce-ai scris tu, în a ta scrisoare,
E ceea ce ţi se năzare.
Nu e nimic adevărat
Din ceea ce ai înşirat,
Căci vorbele ce le-ai rostit,
Tu însuţi doar, le-ai născocit!”
9 Oameni-aceştia căutau
Să ne-nspăimânte, căci ziceau:
„Li se înmoaie inima,
Iar lucrul, nu şi-l vor urma.”
Doamne, al nostru Dumnezeu,
Tu întăreşte-mă, mereu!
10 M-am dus, în grabă, la Şemaia,
Care e fiul lui Delaia
Şi al lui Mehetabeel.
El mi-a vorbit, în acest fel:
„Haidem la Casa Domnului!
În mijlocul Templului Lui,
Vreau, amândoi, ca să şedem
Şi uşile să le-ncuiem,
Căci noaptea, ei vor tăbărî
Asupră-ţi şi te-or omorî.”
11 Eu am răspuns: „Dar dragul meu,
Cum pot fugi, la Templu, eu?
Crezi că un om, asemeni mie,
Poate – la Templu – ca să vie,
Să intre să se-adăpostească
Şi-apoi – în urmă – să trăiască?
În Templu, n-am să intru eu!”
12 Ştiut-am că nu Dumnezeu
E-Acela care l-a trimis,
Iar vorbele ce mi le-a zis,
Nu de la Domnul le-a primit,
Ci el, aşa, mi-a prorocit,
Căci Tobia şi Sambalat,
O plată, în argint, i-au dat.
13 Ei se gândeau în acest fel,
Că de-l vor câştiga pe el,
Am să mă tem şi, negreşit,
Voi face cum m-a sfătuit
Şi săvârşi-voi un păcat,
Pentru că ei au căutat,
Pe mine, să mă defăimeze
Şi numele să mi-l păteze.
14 De Tobia şi Sambalat,
Adu-Ţi aminte, ne-ncetat,
O Doamne, Dumnezeul meu!
Adu-Ţi aminte, tot mereu,
De prorociţa ‘ceea care,
Noadia, drept nume are
Şi de prorocii ce-au cătat
Ca să mă sperie, ne-ncetat!
15 Trecut-au două’şicinci de zile
Din ale lunii Elul file,
Când zidul fost-a isprăvit.
Cincizeci şi două s-au vădit
Zilele-n care am lucrat,
Până când zidul s-a-nălţat.
16 Vrăjmaşii noştri, când aflară
Că am sfârşit, se-nspăimântară
Şi s-au smerit, căci au ştiut
Că lucrurile s-au făcut
Prin voia Celui cari, mereu,
Este al nostru Dumnezeu.
17 Pe-atuncea, mulţi fruntaşi erau
Dintre Iudei, cari trimiteau
Scrisori la Tobia şi-astfel,
Primeau răspunsuri, de la el.
18 Mulţi din Iudei, dintre-ai noşti’ fraţi,
Prin jurământ erau legaţi
De el, pentru că se vădea
Drept rudă cu Şecania,
Cari este-al lui Arah fecior.
Ştiam de înrudirea lor,
Căci Tobia ginere-i fuse.
Fiul pe care îl avuse
Fusese Iohanan chemat.
Acel fecior s-a însurat,
Iar fata care-a fost luată,
Pe Meşulam, îl avea tată
Şi Meşulam e-acel care,
Pe Berechia, tată-l are.
19 Oameni-aceia se vădeau
Cum că, de bine, îl vorbeau,
Pe Tobia, în faţa mea,
Iar el, scrisori, îmi trimitea,
Voind să mă intimideze,
Mereu, şi să mă-nfricoşeze.