1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Fă-ţi două trâmbiţe, cu care,
Să strângi întreaga adunare,
Când e nevoie să porneşti
Sau, tabăra, să o opreşti.
Acestea le vei fi făcut,
Lucrate din argint bătut.
3 Atuncea când se va suna
Cu ele, se va aduna,
La cort, întreaga adunare.
4 Dacă o trâmbiţă doar are
Ca să răsune, au să vie
Cei ce-s mai mari peste o mie,
Din miile lui Israel.
Poporul, să-l înveţi astfel:
5 Când veţi suna, cu vâlvă, voi,
Din trâmbiţă, va şti apoi,
Ca să pornească, negreşit,
Cei care stau la răsărit.
6 Când veţi suna, cu vâlvă, iară,
Din trâmbiţă, a doua oară,
Aceia care poposesc
La miazăzi, la drum pornesc.
7 Când vreţi, pe toţi, să-i adunaţi,
Va trebui ca să sunaţi
Fără de vâlvă – liniştit –
Şi-atunci, cu toţi vor fi venit.
8 Doar fiii lui Aron – vei spune –
Că pot, din trâmbiţe, să sune,
Căci ei sunt preoţi. Să se ştie
Lucrul acest şi să vă fie,
De-acum, o lege pentru voi,
Cari veşnică va fi apoi.
9 În ţară, când o să intraţi –
Şi când, în ea, vă aşezaţi –
Şi-aveţi a merge la război
Cu-ai voşti’ vrăjmaşi, cu vâlvă, voi
Sunaţi din trâmbiţe, mereu.
Atuncea, Domnul Dumnezeu,
De voi, are să-Şi amintească
Şi-astfel, o să vă izbăvească.
10 În zilele de bucurie
Când, sărbători, au să se ţie –
Sau când aveţi lunile noi –
Din trâmbiţe, să sunaţi voi.
Atunci când jertfele, menite
Arderi de tot, sunt pregătite,
Şi când, jertfe de mulţumire,
Aduceţi voi, să aveţi ştire,
Din trâmbiţe, ca să sunaţi,
Căci dacă astfel vă purtaţi,
Aminte-şi va aduce-apoi,
Al vostru Dumnezeu, de voi.
Eu Domnul sunt. Voi fi, mereu,
Al vostru Domn şi Dumnezeu.”
11 Al doilea an a fost să fie,
De la ieşirea din robie –
A doişpea zi, din luna care
Locul al doilea-n an îl are –
Când, de pe cort, s-a ridicat
Norul care l-a-nconjurat.
12 Atunci, poporul a pornit
La drum şi-astfel, a părăsit
Sinaiul şi pustia lui.
După porunca Domnului,
Mergeau cu toţi şi nimenea,
Din tabăra lui, nu ieşea.
Având, mereu, în faţă, norul,
Până-n Paran, a mers poporul.
Acolo, norul s-a oprit
Şi în pustie-au poposit.
13 Această primă deplasare,
N-a fost făcută la-ntâmplare,
Ci după vorba Domnului
Spusă prin Moise, robul Lui.
14 Steagul lui Iuda a pornit
Întâi, iar oastea-i l-a-nsoţit.
Peste-a lui Iuda adunare,
Nahşon fusese cel mai mare
Şi conducea a lui armată –
Aminadab îi este tată.
15 Mai marele în Isahar
Fusese fiul lui Ţuar,
Şi conducea oştirea. El,
Chemat, era Nataneel.
16 Mai marele, în Zabulon,
Fusese fiul lui Helon.
Acesta, oastea, conducea
Şi, Eliab, el se numea.
17 Când cortul fost-a desfăcut
Aşa precum a fost cerut,
Ai lui Gherşon fii au pornit,
Întâi, la drum. I-au însoţit
Ai lui Merari fii, cu care
Ei cărau cortul. Fiecare,
18 La drum, în urmă, a pornit,
Aşa precum s-a poruncit:
Ruben, cu toată oastea lui,
Grupată-n jurul steagului.
Peste-a lui Ruben seminţie,
Mai mare, s-a vădit să fie,
Atunci, fiul lui Şedeur,
Cari se chemase Eliţur.
19 Mai mare, peste seminţie,
În Simeon, precum se ştie,
A fost Şelumiel şi iată,
Ţurişadai îi este tată.
20 Mai mare-n Gad, a fost acel
Cari fiu îi e, lui Deuel
Şi, Eliasaf, este numit.
21 Apoi, cei care au pornit,
La drum, purtând locaşul sfânt,
Pe umeri, Chehatiţii sânt.
Cei care-n faţa lor mergeau,
Până soseau ei, aşezau
Cortu-ntâlniri-n locu-n care
Se-oprea întreaga adunare.
22 După familia lui Chehat,
La drum, să plece, a urmat
Steagul lui Efraim, în care
E Elişama cel mai mare,
Iar Amihud îi este tată.
23 Familia lui, a fost urmată
De-a lui Manase, peste care
Fusese Gamliel mai mare,
Iar Pedahţur e tatăl lui.
24 Urma oştirea steagului
Lui Beniamin, familie-n care,
Fusese Abidan mai mare,
Iar Ghideoni îi este tată.
25 Familia lui a fost urmată
De a lui Dan, unde, mai mare,
Ahiezer a fost şi care
E-al lui Amişadai fecior.
Ea era-n coada tuturor,
Căci dacă tabăra pornea,
Al ei şir, ea îl încheia.
26 Peste Aşer, mai mare-i cel
Ce se chemase Paguiel
Şi care-i fiul lui Ocran.
27 Ahira, fiul lui Enan –
Pe-a lui Neftali seminţie –
Mai mare-a fost ales să fie.
28 Acesta e şirul în care,
A lui Israel adunare
Pornea la drum, cu steagul lor,
În rândul seminţiilor.
29 Moise-a vorbit, în acest fel,
Feciorului lui Reuel
Care, Hobab, este numit
Şi e, din Madian, venit:
„Iată că noi suntem, acum,
Gata de a porni la drum,
Spre locul ce ne-a fost promis,
De către Domnul, când a zis:
„Vouă am să vi-l dau”. Apoi –
Dacă doreşti – vino cu noi,
Să mergi alăturea de mine
Ca astfel să îţi meargă bine;
Căci Domnul a făgăduit,
Să facă bine, negreşit,
Copiilor lui Israel.”
Moise-a vorbit, în acest fel,
Cu acel om, căci e ştiut
Cum că, de socru, l-a avut.
30 Hobab răspunse-apoi: „Eu ştiu
Că este-a aşa, dar n-am să viu.
Mi-am pus în gând, ca să mă mut,
În ţara-n care m-am născut.”
31 „Te rog să nu ne părăseşti” –
Moise i-a spus – „să te gândeşti
Că nimeni altul nu mai ştie,
Precum ştii tu, astă pustie.
Tu, numai, vei putea a spune,
În ce loc, tabăra, vom pune.
Deci, călăuză, să ne fii.
32 Află, că dacă, cu noi vii,
Părtaş vei fi, în acest fel,
Cu noi – cu-ntregul Israel –
La tot acel bine, pe care,
Domnul, ca să ni-l facă, are.”
33 Când de la munte au plecat,
Trei zile-apoi, ei au umblat.
Chivotul legământului
Cu mărturia Domnului,
Mergea – mereu – ‘naintea lor
Şi-a căutat, pentru popor,
Trei zile-n şir, un loc de tihnă,
Unde să poată-avea odihnă.
34 Norul lui Dumnezeu şedea,
Deasupra lor, şi-i priveghea
De câte ori se ridicau
Şi când, din tabără, porneau.
35 Chivotul, când pleca la drum,
Moise zicea: „Scoală-Te-acum
Doamne şi, pe duşmanii Tăi,
Împrăştie-i! Să fugă, fă-i,
Pe cei ce Te urăsc, din cale
Şi dinaintea Feţei Tale!”
36 Chivotu-apoi, când se oprea,
Moise, în acest fel, zicea:
„Te-ntoarce Doamne, ca să vii
Acum, la zecile de mii
Ale poporului acel
Cari este al lui Israel!”