1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit,
Atuncea când a poposit
Poporu-aşa precum se ştie,
În a Sinaiului pustie,
În luna-ntâi, din anu-n care
Al doilea e, de la plecare
Din al Egiptului ţinut,
De când El, liber, l-a făcut:
2 „Întreg poporul Israel
Va prăznui, mereu, la fel,
Paştele, cum am stabilit,
Când este timpul potrivit.
3 Când prima lună va veni
Şi-a paişpea zi se va-mplini,
Să prăznuiască fiecare,
Această sărbătoare mare,
De-ndată ce s-a înserat,
Aşa precum, porunci, v-am dat.”
4 Copiilor lui Israel,
Moise le-a poruncit astfel,
Să prăznuiască, ne-ncetat,
Paştele care li s-a dat.
5 Ei, Paştele, l-au prăznuit,
Atunci, la timpul potrivit,
În a Sinaiului pustie,
În luna-ntâi – precum se ştie –
A paişpea zi, pe înserat,
Precum poruncile s-au dat,
De către Dumnezeul lor,
Prin Moise-ntregului popor.
6 Atuncea, în popor, aflaţi,
Au fost câţiva inşi necuraţi,
Căci au atins un mort. Deci ei,
Alături de ceilalţi Evrei,
Nu au putut să prăznuiască
Fără ca să păcătuiască,
Paştele-acelea. Ei s-au dus
La Moise şi Aron şi-au spus:
7 „Din pricina unui mort, noi
Ajuns-am necuraţi. Apoi,
De ce – noi – nevoiţi să fim,
Cu-al nostru dar, să nu venim
La vreme-n faţa Domnului,
În mijlocul poporului?”
8 Moise-a răspuns: „Aici să staţi,
Căci trebuie să aşteptaţi
Să văd ce-anume porunceşte
Domnul, în ceea ce priveşte
Treaba cu care aţi venit.”
9 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
10 „Copiilor lui Israel,
Vorbeşte-le, în acest fel:
„Atunci când întâmpla-se-va
Că o să fie cineva
Într-o călătorie-aflat –
Sau poate este necurat
Căci a atins vreun mort – să ştie
Că-i este-ngăduit să ţie
Paştele-n cinstea Domnului.
11 A doua lună-a anului,
A paişpea zi, pe înserat,
Paştele Meu va fi mâncat
Cu-azimi şi cu ierburi amare;
12 Şi nimenea, voie, nu are
Să lase, din Paştele Mele –
Până în zori – ceva, din ele.
Când le mâncaţi, atenţi să fiţi
Ca, nici un os, să nu-l zdrobiţi,
Sau să îl frângeţi. Deci veţi ţine
Paştele-aşa cum se cuvine –
Aşa precum am poruncit,
La timpu-anume stabilit.
13 Când cineva nu o să fie
Aflat într-o călătorie –
Şi nici nu se va fi-ntâmplat
Că acel om e necurat –
Şi totuşi, nu a prăznuit
Paştele, fi-va nimicit.
Deci dacă el nu şi-a adus
Darul – aşa precum v-am spus –
La vreme-n cinstea Domnului,
Atunci, pentru păcatul lui,
Omul acela – negreşit –
Are să fie pedepsit.
14 Dacă străinul prăznuieşte
Paştele Meu – căci locuieşte
La voi – va trebui să ştie
Că obligat este să ţie
Poruncile ce vi le-am dat
Şi legile ce le-am lăsat
Şi care sunt referitoare
Direct la astă sărbătoare.
Aceiaşi lege – să se ştie –
Că-n veci va trebui să fie,
Pentru străinul de la voi
Şi pentru băştinaş apoi.”
15 În ziua-n cari s-a aşezat
Cortul, deasupră-i, s-a lăsat
Un nor ce l-a acoperit
Şi pân’ la ziuă s-a zărit,
Asupra sa, o-nfăţişare
Ce aducea cu un foc mare.
16 Întotdeauna se vedea
La fel: un nor acoperea –
Ziua – locaşul cortului,
Iar noaptea, chipul focului.
17 Când, de pe cort, se-nălţa norul,
Atunci pornea, la drum, poporul,
Iar unde norul se oprea,
Israel tabăra-şi punea.
18 După porunca Domnului,
Era mersul poporului:
Când norul cortu-acoperea,
Poporu-n tabără şedea.
19 Atunci când noru-a zăbovit,
Stând peste cort, nu a pornit,
La drum, poporul Domnului,
Ci asculta porunca Lui.
20 Şi tot la fel, s-a întâmplat
Şi când puţine zile-a stat
Norul, deasupra cortului:
Pornea la ridicarea lui.
21 Când seara, norul se oprea
Şi până-n zori de zi, şedea,
Asemeni lui făcea poporul.
În zori doar, când se-nălţa norul,
Pornea întregul Israel.
Când se-ntâmpla că noru-acel
O zi şi-o noapte-acoperea
Cortul, poporul se oprea;
Atunci doar, când se-nălţa norul,
Pornea la drum, din nou, poporul.
22 Când două zile zăbovea
Norul, pe cort, sau când şedea
Un an, o lună – peste el –
Pe loc, întregul Israel
Oprit era. Numai când norul
Se ridica, pornea poporul.
23 Astfel, poporu-a împlinit
Tot ce prin Moise-a poruncit
Domnul, să facă. El pornea
La drum şi-n urmă, se oprea,
După porunca Domnului,
Care-i fusese dată lui.