1 Domnul, lui Moise i-a vorbit
Şi iată ce i-a poruncit:
2 „Alege nişte oameni care,
Apoi vor face o lucrare.
Ai să îi pui să iscodească
Ţara pe care-o s-o primească
A lui Israel seminţie –
Pe care Eu, precum se ştie,
Promis-am că le-o dăruiesc.
Oameni-aceştia trebuiesc
Aleşi dar, după neamul lor
Şi casele părinţilor.
Numai un om, doresc să fie,
Ales deci, dintr-o seminţie.
Astfel, vor trebui găsiţi
Cei cari, fruntaşi, sunt dovediţi.
Apoi, trimite-i spre Canaan.”
3 Moise, îndată, din Paran –
După porunca Domnului –
Şi-a şi trimis oamenii lui.
Toţi cei ce-au fost trimişi de el,
Erau fruntaşi în Israel.
4 Iată acum, numele lor,
În rândul seminţiilor:
Pentru-a lui Ruben seminţie,
A fost Şamua, cari se ştie
Că pe Zacur, îl are tată.
5 Apoi, a fost urmat îndată,
De al lui Hori fiu – Şafat –
Care fruntaş s-a arătat,
În Simeon, precum se ştie.
6 Pentru-a lui Iuda seminţie,
A fost Caleb, acela care,
Părinte, pe Iefune-l are.
7 Igual – fiul lui Iosif dar –
A fost ales, din Isahar.
8 Din Efraim, Hosea venea –
Pe Nun, el, tată, îl avea.
9 Din Beniamin, Palti-i cel care
A fost ales – tată îl are
Pe cel cari, Rafu, s-a chemat.
10 Din Zabulon, a fost urmat
Apoi, de către Gadiel –
Fiul lui Sodi este el.
11 Pentru-a lui Iosif seminţie
Şi-a lui Manase – cum se ştie –
Gadi a fost ales cel care,
Pe Susi, drept părinte-l are.
12 Din Dan, ales e Amiel –
Al lui Ghemali fiu e el.
13 Setur e cel ce l-a urmat,
Iar Micael a fost chemat
Al său părinte. El venea
Pentru Aşer. De-asemenea,
14 Fiul lui Vofsi, ce-a venit,
Pentru Neftali, s-a numit
Nahbi. Urmat-a Gheuel –
15 Fiul lui Machi este el –
Din Gad fiind chemat să vie.
16 Aceştia sunt, precum se ştie,
Bărbaţii care-au fost aleşi
Şi care-n urmă-au fost trimeşi
Să iscodească-n Canaan,
Aşa cum Domnu-avuse-n plan.
Lui Hosea, Moise i-a schimbat
Numele-apoi: el l-a chemat
Iosua, pe-al lui Nun fecior,
Din neamul Efratiţilor.
17 Atunci când Moise i-a trimis,
Iscoadelor astfel le-a zis:
„Spre miazăzi să vă-ndreptaţi
Şi-apoi, pe munte, să urcaţi.
18 De sus, ţara, o veţi vedea:
Veţi şti atunci, cum este ea.
Atenţi să fiţi – vă sfătuiesc –
La cei care o locuiesc.
Vedeţi de-s slabi sau tari acei
Cari sunt locuitori ai ei.
Vedeţi dacă, în număr, sânt
Puţini sau mulţi, pe-al ei pământ.
19 De-asemenea, să vă uitaţi
Şi-atent, ţara, s-o cercetaţi,
Dacă e bună sau e rea;
Dacă cetăţile din ea
Deschise sunt, ori întărite,
Şi dacă bine sunt păzite.
20 Al ei pământ, voiesc apoi,
Să-l cercetaţi, în urmă, voi:
Să ştiţi să-mi spuneţi dacă-i gras,
Sau de cumva sterp a rămas,
Şi dacă sunt copaci pe el.
Luaţi, de pe pământu-acel,
Şi nişte roade – ce găsiţi.
Plecaţi! Cu inimă să fiţi!”
Vremea în care ei plecau,
Strugurii tocmai se coceau.
21 Bărbaţi-aceia s-au suit
Pe munte şi au iscodit
Ţara, aşa cum s-a cerut.
Ei, cercetare, au făcut,
De la pustia Ţin pornind
Şi-n urmă, la Rehob sosind,
Care se află aşezat
Pe-un drum ce duce la Hamat.
22 Prin miazăzi, ei s-au suit,
Iar în Hebron, când au sosit,
Pe Ahiman şi pe Şeşai
Şi-asemenea şi pa Talmai –
Cari toţi fii, lui Anc, îi sânt –
Ei i-au zărit, pe-acel pământ.
De şapte ani era zidit
Hebronul, când s-a construit
Cetatea care se numea
Ţoan şi care se găsea
În al Egiptului ţinut.
23 Apoi, în grabă, au trecut
Până la valea minunată
Care, Eşcol, a fost chemată.
Din vie-acolo, au tăiat
O ramură şi au luat,
Un strugure, cu ei apoi,
Pe cari l-au dus tot câte doi.
Mare fiind, când l-au cărat,
Ei, de prăjini, s-au ajutat.
Rodii, smochine au adus,
24 Iar locului, nume, i-au pus
„Eşcol”, ceea ce tălmăcit,
Prin „Strugure” e definit.
I-au zis în ăst fel locului,
Din pricina strugurelui
Pe cari, din vie, l-au tăiat
Atuncea când au cercetat
Ţara aceea minunată.
25 Când ţara fost-a cercetată,
La patruzeci de zile-apoi,
Ei se întoarseră-napoi.
26 La Moise, ei s-au dus. Cu el,
Aron şi-ntregul Israel
Erau, la Cades, în pustie,
Şi-i aşteptau, pe ei, să vie
Cu veştile din Canaan,
În tabăra lor, din Paran.
Iscoadele, ştiri, au adus
Şi-apoi, în faţa lor, au pus
Roada ce fost-a adunată
Din ţara ‘ceea minunată.
27 Apoi, lui Moise, ei i-au zis:
„În ţara-n care ne-ai trimis,
Ne-am dus, precum porunci ai dat.
Să ştii căci, cu adevărat,
Lapte şi miere curg în ea.
Priviţi ce rod poate să dea.
28 Poporul care locuieşte
În ţară, însă, se vădeşte
A fi puternic. Toţi sunt tari,
Iar ale lor cetăţi sunt mari
Şi-s întărite. Iată, noi,
Pe-ai lui Anac feciori apoi,
În acea ţară i-am găsit.
29 Pământul ei e locuit,
La miazăzi de-Amaleciţi;
Sunt Iebusiţi şi Amoriţi
Care, pe munte, locuiesc;
De-asemenea, se mai găsesc
În acea ţară Canaaniţii
Cari, împreună cu Hetiţii,
Sunt aşezaţi pe lângă mare,
Precum şi pe câmpia care
Se-ntinde-n lungul râului
Cari este al Iordanului.”
30 Caleb, atunci, a potolit
Poporul care a cârtit
Contra lui Moise. El a spus:
„Haideţi acum, cu toţii, sus!
Să ne suim, să ocupăm
Ţara, căci o să câştigăm!
Să mergem dar, încrezători,
Căci noi vom fi biruitori!”
31 Însă, bărbaţii cari erau
Cu el şi care-l însoţeau,
Au glăsuit: „Nu ne suim,
Pentru că n-o să biruim!
Căci iată – cum gândiţi şi voi –
Sunt mult mai tari ei, decât noi!”
32 Prin vorbele ce le-au rostit
Atuncea, ei au înnegrit,
În faţa-ntregului popor,
Ţara ce le-a fost dată lor.
„Ţara pe care am văzut-o” –
Ziseră ei – „şi-am străbătut-o
Când fost-am să o iscodim,
Ajuns-am ca să ne gândim
Că îi mănâncă pe acei
Cari sunt locuitorii ei.
Oamenii, de pe-al ei pământ,
Doar de statură-naltă sânt.
33 Pe fiii lui Anac apoi,
Acolo, i-am mai văzut noi.
Din neamul uriaşilor,
Coboară seminţia lor.
Ca şi lăcustele eram,
În faţa lor, când ne găseam.”