1 Către Aron, Domnu-a vorbit:
„Tu, ai tăi fii şi, negreşit,
Şi casa celui ce ţi-e tată,
O să purtaţi de-acuma, iată,
Mereu, pedeapsa tuturor –
Cea a fărădelegilor –
Făcute în locaşul sfânt.
Tu – şi cei care fii îţi sânt –
Mereu, pedeapsa tuturor –
Cea a fărădelegilor
Acelea ce s-au săvârşit
În timpul când aţi împlinit
Slujba de preoţi – s-o purtaţi.
2 Apropie-i pe ai tăi fraţi
Din a lui Levi seminţie,
Ca ei să îţi slujească ţie.
Când tu şi cu ai tăi copii,
La cort, în faţă-i, ai să-i fii.
3 Ei vor păzi ce-ai să le spui,
Vor avea grija cortului,
Dar din al lor rând, nimenea
Nu poate a se-apropia
Nici de uneltele pe care
Locaşul Meu cel sfânt le are
Şi nici de-al Meu altar apoi,
Să nu piară nici ei, nici voi.
4 Ei se vor alipi de tine
Ca să păzească tot ce ţine
De rânduiala cortului
Şi de-mplinirea slujbei lui.
5 Păziţi, mereu, al Meu cuvânt
Lăsat pentru locaşul sfânt
Şi-asemenea, pentru altar.
În felu-acesta, aşadar,
Nici un motiv n-o să mai fie
În Israel, pentru mânie.
6 Iată, Leviţii – ai voşti’ fraţi –
De către Mine-au fost luaţi,
Din mijlocul lui Israel.
Am procedat în acest fel,
Căci Domnului, ei au fost daţi.
Vouă vă sunt încredinţati –
În dar – căci o să trebuiască,
Slujba, la cort, s-o împlinească.
7 Iată ce trebuie să ştii:
Acuma, tu şi ai tăi fii
Va trebui ca să păziţi,
Neîncetat, şi să-mpliniţi
Doar slujba preoţiei, care
E la altar referitoare
Şi pe aceea ce priveşte,
În urmă, tot ce se găseşte
Dincolo de perdeaua care
Este, în cort, despărţitoare.
Această slujbă, voi să ştiţi,
Căci trebuie să o-mpliniţi.
Slujba de preoţi, aşadar,
Vă este dată vouă-n dar.
Străinul care va avea
Curajul de-a se-apropia
De toate-acestea, negreşit,
Cu moartea, fi-va pedepsit.”
8 Către Aron, Domnu-a vorbit:
„Din tot ce Eu voi fi primit,
Din toate lucrurile care,
A lui Israel adunare
Are să Mi le-nchine Mie,
Să ştii că îţi dăruiesc ţie
Toate acele lucruri care
Aduse-Mi sunt, prin ridicare.
Toate-ţi sunt date şi, să ştii,
Sunt şi pentru ai tăi copii,
Ca drept al ungerii primite.
Ele vor fi statornicite,
Prin legea dată, pentru voi
Şi pentru-ai voşti’ urmaşi apoi,
Iar legea trebuie să ţie
De-acum şi până-n veşnicie.
9 Acuma dar, să iei aminte.
Din lucrurile ce-s prea sfinte –
Cari Mie Îmi sunt dăruite
Şi nu-s de flăcări mistuite –
Iată ce am găsit cu cale,
Că trebuie-a fi ale tale:
Din ce aduce ăst popor,
Vei lua darul jertfei lor
Dată ca jertfă de mâncare,
Vei lua darul jertfei care
Adusă e, având menire
De jertfă pentru ispăşire,
Şi trebuie să-ţi mai revină
Darul din jertfa pentru vină.
Acestea toate, deci, să ştii,
Sunt pentru tine şi-ai tăi fii.
10 Cât veţi trăi pe-acest pământ,
Să le mâncaţi într-un loc sfânt.
E învoit orice bărbat –
Din ele – de a fi mâncat.
Aceste lucruri – ţineţi minte –
Priviţi-le ca lucruri sfinte.
11 Iată ce îţi mai aparţine:
Ai să opreşti deci, pentru tine,
Pe toate darurile care,
A lui Israel adunare
Le-au dat, drept daruri ridicate,
Sau le-au dat daruri legănate.
Acestea toate, să se ştie
Că dăruite au să-ţi fie
Şi ţie şi feciorilor
Şi-asemenea şi fiicelor
Care, la tine-n casă, sânt.
Cât veţi trăi pe-acest pământ,
Legea aceasta să se ţie
De-acum şi până-n veşnicie.
Din ele, va putea oricine
Care, din a ta casă, vine,
A folosi, pentru mâncat:
Trebuie doar, a fi curat.
12 Roada dintâi, adusă Mie,
Ţi-o dăruiesc: a ta să fie.
Tot cei mai bun, din untdelemn,
Din must şi grâu, Eu te îndemn
Să iei şi-apoi să foloseşti.
13 De-asemeni, o să mai primeşti
Rodul dintâi al câmpului,
Care adus e, Domnului.
Din ele, va putea oricine –
Care din casa ta provine –
A folosi, pentru mâncat:
Trebuie doar a fi curat.
14 Îţi spun dar, spre a ta ştiinţă:
Tot ce e prin făgăduinţă –
În Israel – închinat Mie,
Va fi, de-acum, dăruit ţie.
15 De-asemeni, orice-ntâi născut –
Din orice trup ar fi făcut –
Deci de e om sau dobitoc,
Adus lui Dumnezeu, pe loc
Al tău va fi. Dar tu să laşi
Dreptul ca orice copilaşi
Al omului – cari ţi s-a dat –
Să poată fi răscumpărat.
Şi dobitoace necurate
Au drept de-a fi răscumpărate.
Primul născut al omului,
Precum şi-al dobitocului
Acela care-i necurat,
Poate a fi răscumpărat.
16 Să-ţi spun ceva de căpătâi:
Va trebui ca, mai întâi,
Pe-ai oamenilor copilaşi –
Să se răscumpere – să-i laşi.
Iar preţul, tu îl stabileşti,
Şi iată cum îl preţuieşti:
Argint, tu trebuie să iei,
Pentru oricare dintre ei.
Siclul va fi după cel care
Numai locaşul sfânt îl are,
Şi e de douăzeci de ghere.
Cinci sicli, aşadar, vei cere.
17 Să nu laşi, spre răscumpărare,
Pe cel dintâi născut pe care
Îl are vaca, nici pe cel
Care-i al oii şi la fel,
Nici pe al caprei. Ia aminte:
Toate acestea-s lucruri sfinte.
Să le iei sângele-aşadar,
Şi să-l stropeşti peste altar.
Grăsimea să le-o arzi, de-ndată.
Aceasta este-o jertfă dată
Spre-a fi de flăcări mistuită.
Dacă e astfel dăruită,
Miros plăcut, are să-I facă,
Lui Dumnezeu, ca să Îi placă.
18 A ta să fie carnea lor,
Precum şi pieptul jertfelor
Şi spata dreaptă ce s-a dat
Drept dar ce este legănat.
19 Iată dar, vreau ca să se ştie,
Precum că Eu am să-ţi dau ţie –
Şi fiilor şi fiicelor –
Tot ce aduce ăst popor,
Ca daruri sfinte, Domnului,
Prin ridicare-n faţa Lui.
Acesta e un legământ
De necălcat, pe-acest pământ.
El trebuie ca să se ţie,
În faţa Mea, pe veşnicie.
Legea aceasta-i pentru voi
Şi pentru-ai voşti’ urmaşi apoi.”
20 Către Aron, Domnu-a vorbit:
„Să n-ai nimic de moştenit,
În ţara lor. Să n-ai moşie,
Pentru că vreau ca să se ştie
Că moştenirea ta, sunt Eu.
Eu sunt moşia ta, mereu,
În al lui Israel popor.
21 Le dau, astfel, feciorilor
Lui Levi, ca să moştenească
Tot ceea ce-o să dăruiască
Israelul, drept zeciuială.
A lor va fi, fără-ndoială,
Oricare zeciuială dată,
Căci ele au a le fi plată,
Pentru că ei slujesc, mereu –
Din neam în neam – locaşul Meu.
22 Ai lui Israel fii să ştie
Că nu au voie ca să vie,
La cortul Meu. În nici un fel,
Să nu se-apropie de el,
Să nu se-ntâmple, bunăoară –
Ca vinovaţi fiind – să moară.
23 Leviţi-n faţa Domnului
Să facă slujba cortului.
Leviţii – deci ai voştri fraţi –
Au să rămână încărcaţi
Cu orişice călcări de lege –
Cu orişice fărădelege –
Din al lui Israel popor.
În mijlocul copiilor
Lui Israel, nu vor putea,
Vreo moştenire, a avea.
Această lege-i pentru voi
Şi pentru-ai voşti’ urmaşi apoi.
Ea trebuie ca să vă fie
O lege pentru veşnicie.
24 Iată dar, moştenirea lor:
Le dăruiesc, feciorilor
Lui Levi, ca să moştenească,
Tot ce o să se dăruiască
Drept zeciuială-n Israel.
Vor dobândi, în acest fel,
Tot ce se dă, prin ridicare.
Neamul Levit – voie – nu are
Să aibă moştenirea lui,
În mijlocul poporului.”
25 Domnul, lui Moise, i-a vorbit,
Şi iată ce i-a poruncit:
26 „Vorbeşte-le Leviţilor
Şi-n acest fel să le spui lor:
„Iată cum vreau să procedaţi
Când, zeciuială, căpătaţi,
Din Israel, căci ea, se ştie
Că moştenire-o să vă fie:
Un dar, luaţi – întâi – din ea,
Cari, Domnului, să I se dea.
A zecea parte să luaţi,
Din ea şi Domnului s-o daţi.
27 Al vostru dar e socotit
Precum e grâul dăruit
Întâi, din roada câmpului,
Şi cum e mustul teascului
Care se scurge-ntâi, din el.
28 Deci veţi lua, în acest fel,
Din zeciuiala omului,
Întâi, un dar, dat Domnului.
Darul acesta, ce-l luaţi,
Voi, lui Aron, aveţi să-l daţi.
29 Din orice dar o să primiţi,
Este nevoie ca să ştiţi
Ca, mai întâi, voi să luaţi
Ceea ce trebuie să-I daţi
Lui Dumnezeu. De-aceea spun:
Luaţi întâi, tot cei mai bun,
Spre închinare, Domnului.”
30 Leviţilor, să le mai spui:
„După ce voi o să luaţi
Partea mai bună ca s-o daţi
Lui Dumnezeu, fără-ndoială
Că tot restul de zeciuială
Va fi al vostru, socotit
Ca şi venitul dobândit
Din bunurile câmpului
Sau ca venitul teascului.
31 Puteţi, oriunde, ca să staţi,
Când acest dar, o să-l mâncaţi
Cu toată casa voastră-apoi,
Fiindcă el e, pentru voi,
Plată a slujbei ce-aţi făcut,
La al Meu cort, cum s-a cerut.
32 Nu vă veţi face vinovaţi,
De vreun păcat, de procedaţi
Aşa precum v-am învăţat –
Adică de veţi fi luat,
Mai întâi, darul Domnului,
Iar ce-i mai bun să Îi daţi Lui.
În felu-acesta, voi să ştiţi
Că nu aveţi să pângăriţi
Darul adus de-acest popor,
Spre a fi dat Domnului lor.
Numai aşa, veţi fi păziţi,
De moarte fiind ocoliţi.”