1 Domnul, pe Moise, l-a chemat –
Şi pe Aron – Şi-a cuvântat:
2 „Am să v-arăt dar, negreşit,
Ceea ce Domnu-a poruncit
Prin legea ce vi s-a adus
Atunci când Dumnezeu a spus:
„Poporului lui Israel,
Vorbeşte-i. Cere, de la el,
O vacă roşie, să-ţi dea.
Fără cusur să fie ea;
Să nu fi fost la jug vreodată
Şi să nu aibă nici o pată.
3 Să luaţi vaca, aşadar,
Căci la preotul Eleazar
Va trebui s-o duceţi voi;
Iar el o va lua apoi
Şi-afară are să o scoată,
Din tabără, ca-njunghiată
Să fie ea, în faţa lui.
4 Apoi, ‘naintea cortului,
Să se întoarcă Eleazar.
Să îşi înmoaie, aşadar,
În sânge, degetul, căci el
O să stropească-n acest fel,
De şapte ori, în faţa lui,
Deci înaintea cortului.
5 Vaca aceea, să ştiţi voi
Că trebuie arsă apoi,
Sub ochii lui. În focu-acel,
Pielea, să i-o arunce el,
Carne şi sânge-asemenea.
Nimic nu va mai rămânea –
Şi baliga va fi luată
Şi-n flăcări, fi-va aruncată.
6 Preotu-apoi, cedru, să ia,
Isop, cârmâz de-asemenea,
Pentru că ele trebuiesc –
În flăcările ce-nghiţesc
Vaca cea roşă – aruncate.
7 Când va sfârşi aceste toate,
Să-şi spele hainele de-ndat
Şi să se ducă la scăldat.
Când va sfârşi, să vină iară,
În tabără şi, până-n seară,
Are să fie necurat.
8 Acel care s-a ocupat
De arsul vacii, tot la fel,
Are să facă-apoi şi el:
Să-şi spele hainele de-ndat
Şi să se ducă la scăldat.
În tabără, să vină iară
Şi-i necurat, până pe seară.
9 Un om curat, aflat la voi,
Să ia cenuşa vaci-apoi,
S-o scoată-afară, de îndat’,
S-o pună într-un loc curat.
O va păstra, în acest fel,
Pentru întregul Israel,
Şi are să se folosească
Atunci când au să pregătească
O apă pentru curăţire,
Menită pentru ispăşire.
10 Cel care strânge – dintre voi –
Cenuşa vacii, mai apoi
Să-şi spele haina, ne-apărat,
Căci până-n seară-i necurat.
Aceasta trebuie să fie
O lege, pentru veşnicie,
Pentru întregul Israel
Şi pentru cel străin, la fel.
11 Atunci când întâmpla-se-va
Că va atinge cineva,
Un mort, acela să rămână,
Drept necurat, o săptămână.
12 El să ia apa, cu menire
De apă pentru curăţire,
Şi să se cureţe cu ea
A treia zi şi-asemenea,
În cea de-a şaptea, negreşit.
În caz că nu s-a curăţit
În aste zile, să se ştie
Că necurat are să fie.
13 Acela care a atins –
Întâmplător sau înadins –
Un mort, şi nu se curăţeşte,
Să ştiţi că astfel, pângăreşte
Cortu-ntâlnirii. Negreşit,
Acela fi-va nimicit,
Din mijlocul lui Israel,
Pentru că, peste omu-acel,
N-a fost stropită apa care
Se folosea la curăţare,
Iar omul nu este curat.
El a rămas tot necurat,
Necurăţia omului
Aflându-se asupra lui.
14 Atunci când întâmpla-se-va,
În cort, să moară cineva,
Iată ce trebuie să ştiţi,
Ce lege-aveţi să folosiţi:
Oricine-ar fi şi de oriunde,
Dacă în acel cort pătrunde,
Are să fie necurat,
Asemeni celui care-a stat,
În cort, cu mortul. Să se ştie
Că necurat are să fie,
O săptămână. Negreşit,
15 Şi orice vas descoperit –
Fără capac bine fixat –
Are să fie necurat.
16 Atunci când întâmpla-se-va
Ca să se-atingă cineva –
Întâmplător sau înadins –
De-un mort care, pe câmp, s-a stins,
Sau de acel care-a pierit
Fiind, de sabie, lovit,
Ori s-a atins de oseminte
Ce-s omeneşti, sau de morminte,
Omul acela, să se ştie
Că necurat are să fie
Şi tot aşa o să rămână
Apoi, un timp de-o săptămână.
17 Pentru cel care-i necurat,
Cenuşe, trebuie luat
Din jertfa arsă cu menire
De jertfă pentru ispăşire.
Peste cenuşa ce-a rămas,
Să puneţi apă, dintr-un vas;
Apa să fie de izvor.
18 În urmă-n faţa tuturor,
Un om curat, isop, să ia,
Să-nmoaie-acel isop, în ea.
Să se întoarcă înapoi
Şi, cortul, să-l stropească-apoi,
Uneltele ce-s ale lui,
Locuitorii cortului,
Şi pe acel ce l-a atins
Pe omul cari, pe câmp, s-a stins,
Sau pe cel care a pierit
Fiind, de sabie, lovit,
Ori s-a atins de oseminte,
Sau poate a atins morminte.
19 Un om care va fi curat,
Pe cel ce este necurat,
A treia zi, să îl stropească,
Pentru ca să se curăţească.
A şaptea zi de-asemenea,
Iar omul, grijă, va avea,
Să-şi spele hainele, de-ndat’,
Şi să se ducă la scăldat
Căci necurat el mai urmează
A fi, până se înserează.
Seara, va fi, din nou, curat.
20 Un om cari este necurat
Şi care nu s-a curăţit,
Are să fie nimicit,
Căci prin necurăţia lui,
Locaşul sfânt al Domnului,
Omul acel l-a pângărit
Că, peste el, nu s-a stropit,
Apa ce are drept menire
Apă a fi, de curăţire.
Să-l nimiciţi, din Israel,
Căci necurat e omu-acel.
21 Aceasta trebuie să fie,
O lege, pentru veşnicie.
Cel cari, pe altul, îl stropeşte,
Cu apa care curăţeşte,
Să-şi spele hainele şi el.
Să ştiţi dar, că omul acel –
Prin ceea ce el a lucrat –
O să ajungă necurat,
Căci s-a atins de apa care
E pentru-a face curăţare.
El, necurat, are să fie,
Până când seara o să vie.
22 De orice lucru s-a atins –
Fără să vrea sau înadins –
Cel necurat, lucrul acel
Ajunge necurat şi el
Şi necurat are să fie,
Până când seara o să vie.”