1 Cu împăratu-Aradului –
Un Canaanit, de neamul lui –
Israelul s-a-ncăierat.
Când împăratul a aflat
Că al lui Israel popor
Coboară din muntele Hor
Pe drumul Atarimului,
Grăbitu-s-a în calea lui,
Cu oaste mare. S-au luptat
Şi-apoi, mulţi prinşi, el a luat.
2 Israelul, când a văzut
Lucrul acesta, I-a făcut,
Lui Dumnezeu, o juruinţă:
„Dacă găseşti de cuviinţă
Ca să ne dai acest popor,
Cetăţile ce-s ale lor,
În mâini, le nimicim pe toate,
Îndată, fără doar şi poate.”
3 Domnul, din cer, i-a auzit –
Pe ai Săi oameni – ce-au vorbit
Şi-a dat astfel, în mâna lor,
Tot neamul Canaaniţilor.
Israelul i-a spulberat,
Iar locu-acel a fost chemat
Horma, şi-nseamnă-n tălmăcire
A fi „Deplină nimicire”.
4 Spre Marea Roşie-a pornit
Poporul, când a ocolit
Edomul şi al său ţinut.
Pe drum, răbdarea, şi-au pierdut
Şi împotrivă, I-au vorbit,
5 Lui Dumnezeu; toţi au cârtit,
Contra lui Moise, întrebând:
„Spune-ne dar, ce ai de gând?
De ce ai scos acest popor,
Din ţara Egiptenilor?
Ce faci cu noi? Nimeni nu ştie!
Vrei să pierim, toţi, în pustie?
Nu vezi că, pâine, nu avem,
Că nu-i nici apă, ca să bem?
De hrana proastă, ce-am primit,
Şi sufletul ni s-a scârbit!”
6 În contra-ntregului popor –
Când a văzut purtarea lor
Şi-a auzit ceea ce-au zis –
Domnul, îndată, a trimis
Şerpi înfocaţi. Ei au intrat
În tabără şi au muşcat
Poporul, iar în acest fel,
Mulţi au pierit, din Israel.
7 Norodu-atuncea a venit
La Moise: „Am păcătuit,
În contra Domnului” – au zis
Oameni-acei. „El a trimis –
Cum ai văzut – şerpii apoi.
Tu roagă-te dar, pentru noi,
Să depărteze de popor,
Şerpii, acum.” La vorba lor,
Moise, pe Domnul, L-a rugat,
8 Iar Dumnezeu a cuvântat:
„Să faci un şarpe şi să-l pui,
Apoi, în vârful parului.
Şarpele-acest, de bună seamă,
Ai să-l lucrezi doar din aramă.
Când cineva este muşcat,
De – spre-al tău şarpe – s-a uitat,
Nimic nu are să păţească,
Şi acel om o să trăiască.”
9 Moise-a făcut precum a spus
Domnul: un şarpe, el a pus,
Pe-un băţ înalt. De bună seamă,
Era lucrat doar din aramă
Şarpele său. Omul muşcat,
Dacă spre şarpe s-a uitat,
De moarte n-a mai fost lovit
Şi-n felu-acesta, a trăit.
10 La drum, Israel a pornit
Şi la Obot, a poposit.
11 Spre Iie-Abarim plecară
De la Obot şi se-aşezară
În a Moabului pustie,
Care era, precum se ştie,
Aflată către răsărit.
12 Apoi, la drum, iar au pornit
Şi-n valea Zered, se opriră.
13 De-acolo, spre Arnon, porniră
Şi au trecut, într-un târziu,
Râul ce curge prin pustiu.
În felu-acesta, au trecut
De-al Amoriţilor ţinut,
Căci albia Arnonului
Desparte al Moabului
Ţinut, de-al Amoriţilor –
Arnonul e hotarul lor.
14 Astfel, în cartea-n cari sunt puse
Războaiele, de Domnul duse,
Despre „Vaheb” se pomeneşte
Care – „în Sufa” – se găseşte,
De „apele Arnonului” –
15 De „curgerea apelor lui –
Cari până către Ar se-nting
Şi cari, Moabul, îl ating”.
16 Din nou, poporul a plecat
Şi-apoi la Ber, s-a aşezat –
„Fântână”-nseamnă, tălmăcit.
Acolo, Domnul i-a vorbit,
Lui Moise şi i-a zis astfel:
„Strânge întregul Israel,
Ca să-i dau apă de băut.”
Moise, întocmai, a făcut.
17 Atunci, întreaga adunare
A înălţat astă cântare:
18 „Fântână, hai, ţâşneşte iar!
Cântaţi, în cinste-i, aşadar,
Căci au săpat-o oameni cari
Sunt, peste-al nost’, popor mai mari.
Cu-al lor toiag de cârmuire,
Ei au dat apa, la ivire!”
Apoi, la drum, iar au pornit
Şi la Matana au sosit.
19 Atunci, poporul Israel
S-a dus pân’ la Nahaliel.
De-acolo-a mers pân’ la Bamot.
20 Din nou – la drum – poporul tot
Porni, mergând către câmpie,
Spre a Moabului pustie
Şi-apoi, spre vârful muntelui
Din marginea pustiului,
Munte cari, Pisga, e numit.
Acolo, el a poposit.
21 Către Sihon – cel aşezat
Peste-Amoriţi ca împărat –
Israel, vorbă, a trimis,
Prin mai mulţi soli care i-au zis:
22 „O rugăminte-ţi adresăm:
Lasă-ne-acuma, te rugăm,
Să trecem doar, prin ţara ta.
Nu vrem, în ăst ţinut, a sta,
Ci înainte ne vom duce.
Noi, stricăciuni, nu-ţi vom aduce,
Pentru că nu intrăm – să ştii –
Nici în ogoare, nici în vii.
Nici din fântâni, n-o să-ncercăm,
Vreodată, apă, să luăm.
Nu ne abatem, nicidecum,
De la împărătescul drum,
Ci vom urma doar firul său,
Când trecem prin ţinutul tău.”
23 Sihon nu a îngăduit
Lucrul acesta şi-a ieşit
Cu oaste-n faţă-i, în pustie.
Mari lupte fost-au, în câmpie,
Chiar la Iahaţ. A câştigat
24 Israel, lupta ce s-a dat
Şi-a cucerit, de la Arnon
Pân’ la hotarul lui Amon,
Ţinutul Amoriţilor.
25 Cetăţi cari fost-au ale lor,
Pe mâinile lui Israel,
Au încăput în acest fel.
În locul Amoriţilor,
S-a aşezat al său popor,
În a Hesbonului cetate,
Precum şi-n celelalte sate
Care-mprejuru-i s-au aflat.
26 Israelul a ocupat
Chiar şi cetatea din Hesbon,
În care-a locuit Sihon.
Sihon e cel ce a purtat
Război, cu fostul împărat,
Din al Moabului ţinut –
Pe care el l-a şi bătut –
Şi a luat în acest fel,
Întreaga ţară, de la el,
De a atins râul Arnon.
27 De-aceea, „Haideţi la Hesbon”–
Au zis poeţii – „Să zidim
Cetatea şi s-o întărim.
Ea e cetatea lui Sihon.
28 Un foc ieşit-a din Hesbon
Şi Ar-Moabul, înghiţit,
A fost atunci. A mistuit
Focul, orice locuitor
Ce-a fost al înălţimilor
Arnonului. Acum, vezi bine
29 Moabule, e vai de tine.
Al lui Chemoş popor, astfel,
Ajunge-a fi pierdut şi el!
Feciorii i-au ajuns să fie
Fugari, şi duse în robie
S-au pomenit fiicele lor,
În ţara Amoriţilor,
În care este-nscăunat
Sihon, ca mare împărat.
30 Săgeţi, am aruncat apoi,
Asupră-le, în urmă, noi.
Noi, începând de la Hesbon
Şi ajungând pân’ la Dibon,
Totul în cale-am nimicit.
Pân’ la Nofah, am pustiit,
Cari un întreg ţinut cuprinde –
Pân’ la Medeba, se întinde.”
31 Deci al lui Israel popor,
În ţara Amoriţilor,
32 S-a aşezat. Moise-a trimis,
Iscoade, cărora le-a zis
Să vadă tot ce-i de văzut,
Pe-al Iaezerului ţinut.
Au ocupat, în acest fel,
Ţinutul ce ţinea de el,
Dar mai întâi, i-au izgonit
Pe cei care l-au locuit.
33 Către Basan s-au îndreptat,
Iar Og, care era-mpărat
Acolo, grabnic, le-a ieşit
În cale şi s-a pregătit
Ca să-i înfrunte pe Evrei,
În locul ce-i chemat Edrei.
34 Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Să nu te temi, căci negreşit,
Îi dau în mâna ta: pe el
Şi tot poporul lui astfel.
Cu ei, fă precum cu Sihon –
Cari locuit-a la Hesbon –
Când, peste Amoriţi, şedea
Şi, peste ei, împărăţea.
35 Israelul i-a biruit,
Atunci pe toţi. A nimicit
Întreg poporul – n-a lăsat
Un om să scape. Le-a luat
Ţara, pe cari au cucerit-o
Şi-n urmă, el a locuit-o.